Este chiar Paderewski?

Dumnezeu ne dă întotdeauna ceea ce cerem în rugăciuni? Uneori răspunsul este nu. El cunoaşte şi ceea ce noi nu ştim. Vieţile noastre se ţes între noi şi Dumnezeu. Nu noi alegem culorile, ci El lucrează neîncetat. Adesea ţese lucruri care nu ne plac, tristeţi şi dureri, iar noi, cu prostesc orgoliu, uităm că doar El vede faţa ţesăturii, iar noi vedem spatele. Abia după ce imaginea va rămâne nemişcată, Dumnezeu va desfăşura pânza şi vom înţelege felul în care s-au petrecut lucrurile. Firele negre sunt la fel de necesare, în mâna pricepută a Ţesătorului, ca şi firele de aur şi de argint, pentru modelul pe care El l-a creat.
Jan Paderewski, celebrul pianist polonez din secolul trecut, exersa în fiecare dimineaţă câte două ore. În timpul unui turneu de concerte, aflându-se în New York, s-a trezit devreme şi a început să cânte la pian, în apartamentul său din hotel. O doamnă din camera alăturată a sunat la biroul conducerii şi s-a plâns vehement: „Un nebun care stă pe acelaşi palier cu mine zdrăngăne la pian şi nu mă lasă să mă odihnesc. Spuneţi-i să înceteze!”
„Mă tem că nu se poate, doamnă, a fost răspunsul celor de la recepţia hotelului. Vedeţi dumneavoastră, «nebunul» este Jan Paderewski, cel mai mare pianist al lumii la ora actuală. Nu pot să-i cer pur şi simplu să nu mai cânte.” „Este chiar Paderewski?”, întrebă ea îmblânzindu-se. „Da, doamnă”, a zis directorul hotelului. „Desigur că nu-i puteţi cere să înceteze, zise ea. Am să deschid uşa ca să aud mai bine.” La fel se întâmplă când Dumnezeu ne vorbeşte prin vocea deranjantă a conştiinţei. Oare nu ne vorbeşte şi prin megafonul nefericirilor care ne lovesc? Ce-ar fi să deschidem larg uşa, ca să-I auzim glasul cât mai bine? (Adaptare după o pildă din vol. „Vitamine duhovniceşti”, Anthony M. Coniaris, Sophia, 2010)