Europa creştină: Patriarhul - promotor al apropierii dintre Biserici
▲ Patriarhul Teoctist a trăit în perioada în care Biserica Ortodoxă Română a traversat un anotimp de suferinţe, deschizându-se însă într-un dialog care a făcut să crească unitatea dintre creştini ▲
Astăzi, când este condus pe ultimul drum Prea Fericitul Teoctist, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, suntem alături în rugăciune de creştinii ortodocşi. Patriarhul Teoctist rămâne în memoria catolicilor ca acela care a făcut posibilă vizita papei Ioan Paul al II-lea în România.
Toate mesajele care au venit în aceste zile din partea Bisericii Catolice subliniază facilitarea vizitei papei Ioan Paul al II-lea în România în anul 1999 (7-9 mai).
Într-un mesaj trimis de Benedict al XVI-lea Înalt Prea Sfinţiei Sale Daniel, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, care asigură locotenenţa Patriarhiei Ortodoxe Române, papa a asigurat de „unirea spirituală cu toţi care plâng moartea acestui distins şi de înaltă consideraţie cap al Bisericii”.
În mesaj, Benedict al XVI-lea a amintit istorica întâlnire din anul 1999 în România dintre Ioan Paul al II-lea şi patriarhul Teoctist, care, în anul 2002 (7-13 octombrie), a întors vizita, venind la Roma. Aceste întâlniri - se citeşte în text - „vor rămâne în amintirea Bisericilor noastre ca un dar deosebit al harului lui Dumnezeu, care a întărit şi a dat nou impuls prieteniei crescânde şi relaţiei fraterne dintre Biserici”. Amândoi aceşti oameni - a adăugat Benedict al XVI-lea - erau decişi să scrie o pagină nouă în istoria comunităţilor noastre, depăşind un trecut dificil care încă ne apasă şi astăzi, şi privind înainte cu încredere la ziua în care divizările dintre cei care îl urmează pe Cristos vor fi depăşite”.
La funeraliile de astăzi participă şi o delegaţie a Sfântului Scaun alcătuită de cardinalul Walter Kasper, preşedinte al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, de Mons. Brian Farrell, secretar al aceluiaşi departament, şi de Mons. Jean-Claude Périsset, nunţiu apostolic în România.
Deja, în ziua de 31 iulie, Radio Vatican în ediţia internaţională, referindu-se la patriarhul României, sublinia că s-a stins „un promotor al ecumenismului”. „Se datorează lui - se spunea în aceeaşi ediţie - consolidarea raporturilor dintre Bisericile Ortodoxe şi întărirea legăturilor ecumenice cu Biserica Catolică şi cu Bisericile protestante. Patriarhul Teoctist a trăit în perioada în care Biserica Ortodoxă Română a traversat un anotimp de suferinţe, deschizându-se însă într-un dialog care a făcut să crească unitatea dintre creştini. Cum să uităm primirea făcut papei Ioan Paul al II-lea în România în mai 1999. Şi de neuitat au rămas şi cuvintele strigate de credincioşi în ziua de 9 mai, la terminarea celebrării euharistice prezidate de papa Ioan Paul al II-lea în prezenţa patriarhului Teoctist în Parcul Izvor din Bucureşti: «Unitate! Unitate! Unitate!»”.
Zilele vizitei papei Ioan Paul al II-lea în România au fost pregătite dinainte. Mai întâi, a fost 5 ianuarie 1989, când PF Teoctist s-a întâlnit la Roma cu papa Ioan Paul al II-lea. În perioada 30 august - 1 septembrie 1998, la Bucureşti, s-a desfăşurat cea de-a XII-a Reuniune Internaţională „Oameni şi religii” cu tema „Pacea este numele lui Dumnezeu”. PF Teoctist, după ce a mulţumit pentru mesajele sincere şi pentru gândurile papei Ioan Paul al II-lea trimise prin card. Edward Idris Cassidy, preşedintele Secretariatului pentru Unitatea Creştină şi a Relaţiilor cu Bisericile Orientale, a spus: „Biserica Ortodoxă Română preţuieşte mult dialogul între creştini şi vedem acum o posibilitate de apropiere şi de refacere a unităţii noastre. Căci dacă acest mileniu pe care îl încheiem a început printr-o rană, avem datoria să ne străduim împreună să vindecăm această rană. Acesta poate fi rodul dragostei şi ospitalităţii noastre”.
În ciuda multor dificultăţi şi obstacole care au existat în calea ecumenismului şi a apropierii dintre cele două Bisericii, rămâne dorinţa aşezată de Dumnezeu şi în inima patriarhului României că „lui Dumnezeu îi place... unirea între fraţi” (Sir 25,1).
Ce lasă Bisericii patriarhul Teoctist? a fost întrebat Mons. Eleuterio Fortino, subsecretar al Consiliului Pontifical pentru Promovarea Unităţii Creştinilor, însărcinat din anul 1970 cu relaţiile cu Biserica Ortodoxă din România. Răspunsul: „Bisericii Române îi lasă o organizare care funcţionează, o reînnoire a personalului, speranţa pentru viitor. Teoctist a făcut tot posibilul să crească raporturile cu celelalte Biserici Ortodoxe şi a promovat relaţiile cu Biserica Catolică. Imaginea patriarhului, care l-a prins de mână pe Ioan Paul al II-lea - ca doi fraţi - pe scările bisericii ortodoxe, unde avea să se desfăşoare celebrarea ortodoxă, este o imagine emblematică a ceea ce trebuie să fie raporturile dintre capii Bisericilor într-un moment de căutare a deplinei comuniuni”.
„Să ne rugăm lui Cristos să binecuvânteze Biserica sa şi lumea întreagă cu dragostea sa, căci numai el poate mântui lumea”, scria PF Teoctist în anul 1999 în scrisoarea invitaţie către papa Ioan Paul al II-lea.
Ne rugăm lui Dumnezeu pentru toate acestea şi pentru odihna sufletului Prea Fericitului Teoctist. Fie ca Domnul să întărească şi să facă să continue drumul dialogului şi al apropierii unii de alţii.
Requiescat in pace!