Execuţie sau excomunicare?

Un articol de: Diac. conf. dr. Alexandru Mihăilă - 12 Octombrie 2011

În Levitic 22:3 ne surprinde o măsură foarte drastică luată împotriva celor necuraţi care se apropie de cele sfinte: "Spune-le: Tot omul din seminţia voastră şi din neamul vostru, care va avea pe sine vreo necurăţenie şi se va apropia de cele sfinte, care se afierosesc de fiii lui Israel Domnului, sufletul aceluia se va stârpi de la faţa Mea. Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru".

Formula "sufletul acela se va stârpi", mai ales continuat cu "din poporul lui", apare în numeroase pasaje (în total 18 cu formularea aceasta), răspândite în primele patru cărţi ale Pentateuhului, dar nu în Deuteronom sau în celelalte cărţi biblice (Facere 17:14; Ieşire 12:15.19; 31:14; Levitic 7:20.21.25.27; 17:14; 18:29; 19:8; 22:3; 23:29; Numeri 9:13; 15:30; 15:31; 19:13.20). Pe lângă aceasta apare şi formularea "Iahve va stârpi acel suflet din poporul său" (cf. Levitic 20:3). Mişna (tratatul Keritot 1) numără 36 de tipuri de păcate care se pedepsesc cu stârpirea sufletului: 15 dintre ele privesc tabuurile sexuale din Levitic 18, apoi cel care huleşte, cel care cade în idolatrie, cel care îşi dă sămânţa lui Moloh (îşi jertfeşte copiii), cel care recurge la duhurile morţilor, cel care profanează sabatul, cel necurat care mănâncă din cele sfinte, cel care vine la sanctuar în stare de necurăţie, cel care mănâncă grăsimea jertfei (dedicată Domnului şi trebuind de aceea să fie arsă), cel care mănâncă sânge, ce a rămas de la jertfă pe a doua zi şi pe a treia zi (fiind socotită putredă), cel care sacrifică şi aduce jertfă în afara curţii templului, cel care mănâncă dospit de Paşti, cel care mănâncă (nu ţine post) şi munceşte de Ziua Ispăşirii, cel care îşi amestecă ulei sau tămâie ca cele de la templu, cel care se unge cu uleiul sfânt, cel care încalcă Paştile şi cel care nu respectă tăierea-împrejur (cf. Jacob Neusner, The Babylonian Talmud. A Translation and Commentary, Hendrickson, Peabody, 2011, vol. 22a, pp. 1-2). Execuţie? Pedeapsa "stârpirii sufletului" (karet în limbajul rabinic) priveşte aşadar păcate de natură cultică şi morală, care presupun încălcarea Legământului. Nahum Sarna, sprijinit pe tradiţia rabinică, afirmă că pedeapsa karet nu este una juridică, ci ţine exclusiv de Dumnezeu, fiind manifestată prin moarte prematură şi, după unii, prin lipsa de urmaşi (sterilitate) (Genesis, The Jewish Publication Society, Philadelphia, 1989, The JPS Torah Commentary, p. 126). Într-un articol dedicat subiectului, William Horbury consideră că la bază stă pedeapsa cu moartea, dar când aceasta nu se putea realiza, surogatul sau forma preliminară era excomunicarea ("Extirpation and Excommunication", în: Vetus Testamentum, 35 (1985), nr. 1, pp. 13-38 şaici p. 16ţ). El pune pedeapsa karet în paralel cu herem, arătând că prima reprezintă nimicirea cauzată de divinitate, iar a doua cea realizată de om (p. 31). Subiectul nu este deloc unul minor şi nu priveşte doar interpretarea rabinică a Vechiului Testament. Să ne amintim că problema incestuosului din Corint (deci tot un păcat moral ca şi cele din registrul karet) provoacă o replică foarte dură din partea Sf. Apostol Pavel: "Să daţi pe unul ca acesta satanei, spre pieirea trupului, ca duhul să se mântuiască în ziua Domnului Iisus" (1 Corinteni 5:5). Ceva asemănător se menţionează şi în 1 Timotei 1:20: Sf. Apostol Pavel spune că i-a "dat satanei" pe Alexandru şi Imeneu. Îndeamnă oare Sf. Pavel comunitatea din Corint să-l "execute" pe incestuos (de observat: "spre pieirea trupului")? Presupune "a da satanei" vreo formulă execrativă, vreun blestem? Seamănă oare cu o înjurătură? Gordon Fee comentează că nu poate fi vorba de aşa ceva; "a da satanei" reprezintă de fapt o formulă de excomunicare, nu în sensul că Sf. Apostol Pavel şi-a dorit ca satan să vină asupra respectivilor, ci că i-a exclus din comunitatea creştină, de la adunare şi masa comună (Sf. Euharistie) fiind întorşi în sfera de influenţă a lui satan (The First Epistle to the Corinthians, Eerdmans, Grand Rapids, 1987, NICNT, pp. 208-209). Altfel spus, cel excomunicat se întoarce în lumea profană, supusă puterii demonice (Evanghelia lui Ioan chiar îl numeşte pe satan "stăpânitorul acestei lumi" - cf. 14:30 etc.) Excluderea din obşte Revenind la pedeapsa karet, cred că ea a fost supralicitată, textului biblic fiindu-i aplicată interpretarea de mai târziu rabinică. Asociind karet cu herem, se scoate prea mult în evidenţă ideea execuţiei capitale. Întrebarea care se pune este dacă pedeapsa cu moartea chiar constituia norma obişnuită pentru asemenea ofense cultice şi morale. Cred însă că formula însăşi ne arată cum trebuie înţeleasă. Expresia "sufletul acela se va stârpi din poporul lui" este alternată cu "din Israel", dar şi cu "din obştea lui Israel" (âadat Yisraâel) (Ieşire 12:19) sau "din mijlocul adunării" (qahal) (Numeri 19:20). Or eda şi qahal sunt termeni tehnici pentru obştea sfântă, adunarea sau comunitatea celor curaţi şi apţi să se implice în cult. Faptul că nu este vorba de o execuţie în adevăratul sens al cuvântului se vede din Numeri 9:13 sau 15:31, unde după formula respectivă se precizează: "omul acela îşi va purta păcatul lui" sau "păcatul lui va fi asupra lui". Faptul că îşi poartă păcatul sugerează că nu a fost eliminat fizic, ci doar exclus din cauza necurăţiei pe care încă o poartă până când va fi purificată. La fel şi în Numeri 19:13: "Tot cel ce se va atinge de trupul mort al unui om şi nu se va curăţi, acela va întina locaşul Domnului; omul acela se va stârpi din Israel, căci n-a fost stropit cu apă curăţitoare şi este necurat şi necurăţia lui e încă asupra lui". Abia când va fi stropit cu apă curăţitoare îşi va recăpăta statutul de "curat". Prin aceeaşi prismă ar trebui interpretate şi versetele care păreau că descriu o execuţie publică sau în preajma sanctuarului. În Levitic 20:17 apare "să fie stârpiţi înaintea ochilor fiilor poporului lor", iar în textul nostru, Levitic 22:3, "sufletul acela va fi stârpit de la faţa Mea". "Cu moarte vei muri" Un alt caz este edificator. Formula "vei muri negreşit" (sau "cu moarte vei muri") din Facere 2:17 se mai regăseşte de alte 12 ori în Vechiul Testament. Făcând diferenţa între "vei muri negreşit" şi "să fie omorât negreşit" (mot yumat) din dreptul apodictic, aceasta din urmă presupunând executarea pedepsei, Victor Hamilton arată însă că sunt exemple din primul caz când moartea nu mai survine (The Book of Genesis. Chapters 1-17, Eerdmans, Grand Rapids, 1990, NICOT, p. 173-174). De altfel şi pentru Westermann, faptul că Adam şi Eva nu mor în aceeaşi zi în care mănâncă din pomul interzis înseamnă că formula nu are o implicaţie cronologică (Genesis 1-11, trad. J.J. Scullion, Fortress Press, Minneapolis, 1994, pp. 224-225). Dar aceasta ar dovedi că nu moartea este importantă în aceste contexte, cât păstrarea stării de curăţire a comunităţii (şi Edenul este o imagine a comunităţii sfinte!). Moartea poate să nu survină deloc. De altfel, după 3 Regi 8:25, verbul hikkaret, care literalmente înseamnă "a fi tăiat", nu se referă deloc la uciderea cuiva, ci la lipsa unei persoane: "nu-ţi va lipsi (yikkaret) niciodată înaintea Mea un urmaş" (cf. "nu va conteni (yikkaret) să fie din tine bărbat" în 1 Regi 2:4). "A fi tăiat din poporul său", transpunerea literală a formulei "a fi stârpit…", înseamnă de aceea mai degrabă excluderea de la comunitatea sfântă care presupunea prezenţa sfinţitoare a lui Iahve. Moartea nu este pedeapsa imediată, nici necesară. La nivel duhovnicesc, excomunicarea înseamnă mai mult decât moartea fizică. "Stârpirea", "tăierea" de la faţa lui Dumnezeu din textul nostru de la Levitic 22:3 implică de aceea o conştiinţă deosebită la apropierea de cele sfinte. Necurăţia nu înseamnă doar impuritatea trupească, ci şi cea sufletească, aşa cum se întâlneşte în explicaţia alegorică a lui Filon din Alexandria, dar care este presupusă încă din textele biblice. De pildă, scurtul Psalm 14 enumeră calităţile morale ale celui care doreşte să vină la templu (şi în sens tipologic în Biserică): "Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău? / Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa, / Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său. […] Cel ce face acestea nu se va clătina în veac" (vv. 1-3.5). Cel care nu se conformează va fi exclus, excluderea revenindu-I lui Dumnezeu, dar fiind recunoscută de comunitatea umană.