Extra?

Ultimul publicat dintre volumele Dicţionarului tezaur al limbii române al Academiei (litera E, partea a doua, 2010) consemnează folosirea secvenţei lexicale extra (la origine formant de adjective şi de adverbe) drept cuvânt propriu-zis. Există atestări pentru valoarea de adjectiv, cu sensul de "ales", "selectat", "select", promovat în special de publicitate: cafea extra, mazăre extra, vin extra şi, fireşte, mălai extra! Pe de altă parte, formula "ulei extra virgin bio de măsline" (tradusă din italiană), deşi se vrea una preponderent tehnică, tinde să sugereze o calitate. Nu lipseşte nici întrebuinţarea ca adverb, pe care o putem sesiza în vorbirea familiară: "(cineva) s-a purtat extra", "la restaurantul X se mănâncă extra". Până la urmă, aceeaşi valoare are şi locuţiunea "(ne-am simţit) ceva extra".

Separarea formantului este, de fapt, rezultatul unui proces a cărui primă fază a constituit-o o anumită schimbare de sens a respectivului element de compunere; acesta, la origine, după mentalul cuprins în latinescul extra, adverb şi prepoziţie cu sensul de bază "în afară", a apărut la noi în împrumuturi directe din franceză, de tipul extraconjugal "care se referă la relaţii sexuale în afara căsătoriei" sau extraconstituţional "care este în afara constituţiei", respectiv din franceză şi engleză: extranuclear "care este situat în afara nucleului, în citoplasmă", alături de care se află termenii formaţi pe teren românesc de la un extra (1), cum ar fi extracontabil "care se efectuează pe baza unor date procurate pe alte căi decât evidenţa contabilă" (nu fără un model francez!). Adesea, acţiunile sau evenimentele petrecute, respectiv care se află într-o… "în afară", nu numai că au perturbat, să zicem, o anumită ordine, ci au avut şi un prestigiu, o importanţă aparte; astfel, concertul ori spectacolul ce nu s-a aflat iniţial în programul unei stagiuni reprezintă, strict formal, doar un concert sau un spectacol în afara ordinii stabilite; dar, de obicei, la asemenea reprezentaţii participă invitaţi de prestigiu. Sau, conform prevederilor Constituţiei României, parlamentul se întruneşte, de regulă, în sesiuni ordinare, dar există şi sesiunile extraordinare, "acele sesiuni care se pot ţine ori de câte ori este nevoie, în afara sesiunilor ordinare" (/www.scritube.com/); "ori de câte ori este nevoie", aşadar nu numaidecât în situaţii deosebit de grave, dar şi în astfel de situaţii. În împrejurări extra-ordinare ca program, ca regulament, dar şi extra-ordinare ca importanţă, ca efecte, dintr-un anumit punct de vedere, s-a produs mutaţia spre un extra (2), al cărui sens începe cu "ieşit din comun", dar s-a consolidat cu valorile "deosebit", "ales", "excelent", "superior" etc. Deci, de la o simplă determinare, s-a ajuns la o calificare, şi încă de superlativ! Subliniem faptul că această glisare caracterizează vorbirea familiară, registrul public informal, ba chiar cel ludic, astfel că în Dicţionarul Academiei au fost înregistrate puţine formaţii lexicale de acest tip: extracentral, extradur, extrafin, extraşic, extraplat. Evident, termenii nu trebuie explicaţi, dar îmi amintesc tonul cu care era pronunţat ultimul calificativ prin anii studenţiei mele, când abia apăruseră pe la noi ceasurile astfel numite, faţă de cele vechi, care, în argou, erau numite cepe! Din vorbirea familiară, reflectată uneori şi de internet, mai comunicăm calificative de tipul extracool, extraelegant, pentru care există modele directe din limbile engleză sau/şi franceză, dar creativitatea proprie nu este de neglijat; un extrabun nu numai că apare în vorbire, dar a fost adoptat şi în nume de firme (cu separare grafică, pentru efect?): "SC EXTRA BUN SRL, din XXX, jud. Brăila" (www.totalfirme.com/), sau "S.C. EXTRA BUN COMERCIAL. S.R.L." (www.osim.ro). De micro- dar şi de macrosezon se dovedeşte enunţul promoţional "ceva extra special de criză" (twitter.com/BrazideCraciun/), iar încununarea tendinţei spre senzaţional o găsim într-o aglomerare pleonastică de superlative actuale: "Super mega extra video" (youtube.com), mozaic lexical preluat direct din engleză!