„Fără rugăciune neîncetată nu te poţi apropia de Dumnezeu”

Rugăciunea este modul nostru de a vorbi cu Dumnezeu. De aceea trebuie să ne aplecăm asupra vieţilor sfinţilor şi a textelor duhovniceşti scrise de Marii Părinţi ai pustiei, pentru a învăţa cum să ne apropiem de Dumnezeu prin rugăciune. De la ei învăţăm că întâlnirea noastră cu Dumnezeu este condiţionată de „rugăciunea neîncetată”, la care ajungem prin asceză şi trăire duhovnicească.

Între exemplele de urmat pentru a ajunge la „rugăciunea neîncetată” sunt şi sfinţii sirieni pe care-i sărbătorim astăzi. Este vorba despre Sfinţii Cuvioşi Efrem Sirul şi Isaac Sirul. Ei sunt mari trăitori şi teologhisitori ai rugăciunii, care au viețuit în spaţiul binecuvântat al Siriei creştine, în vremurile când Orientul Mijlociu era majoritar creştin şi se manifesta ca leagăn al credinţei în Hristos.

Spaţiul ascetic sirian în care s-au nevoit a dat în primul mileniu creştin mulţi părinţi duhovniceşti ce ne-au învăţat cum să ne rugăm şi mai ales cum să trăim rugăciunea. Pentru anahoreţii din Patriarhia Antiohiei rugăciunea era respiraţia duhovnicească a vieţii lor închinate lui Dumnezeu.

În mod special, îl remarcăm pe Sfântul Efrem Sirul, care ne-a învăţat rugăciunea ce defineşte urcuşul nostru duhovnicesc din Postul Mare: „Doamne și Stăpânul vieții mele”. Această rugăciune are trei părţi, care constituie trei grupuri de cereri adresate lui Dumnezeu.

Rugăciunea începe cu rostirea cuvântului Doamne, prin care ne exprimăm cererea noastră smerită faţă de Tatăl ceresc, pe care-L mărturisim Stăpânul vieții noastre. Îi cerem să nu ne dea „duhul trândăviei, al grijii de multe, al iubirii de stăpânire și al grăirii în deșert”, adică să ne ferească de aceste risipiri trecătoare, care ne abat de la drumul desăvârşirii duhovniceşti.

Pentru a scăpa de aceste patimi, Îi cerem lui Dumnezeu să ne dea „duhul curăției, al gândului smerit, al răbdării și al dragostei”. ­Încheiem cerând Împăratului ceresc să ne dăruiască să vedem păcatele noastre, pentru a nu osândi pe ­semenii noştri pentru greşelile lor. Rostim cuvintele vameşului: „Dum­nezeule, milostiv fii mie păcătosului”, şi mărturisim: „Fără de număr am greșit, Doamne, iartă-mă”, cerând Celui ce ne-a zidit să ne mântuiască.

Alături de Cuviosul Efrem Sirul, ne amintim şi de Sfântul Isaac Sirul, care este un mare trăitor al rugăciunii, opera sa fiind o pagină importantă a Filocaliei până astăzi. Cuviosul Isaac Sirul a trăit o viaţă anahoretică excepţională, de unde au răsărit celebrele sale Cuvinte ascetice. El ne arată cum, prin rugăciune, putem ajunge să vedem în suflet „lumina Duhului Sfânt”.

După cum arată ieromonahul Macarie de la Simonos Petra, „Avva Isaac” a fost „principele iubitorilor de singurătate şi marele dascăl al vieţii mistice”.

Sfântul Isaac Sirul, după o viaţă închinată rugăciunii şi ascezei, mărturisea: „Fără rugăciune neîncetată nu te poţi apropia de Dumnezeu”.