Felia de cozonac

Burta unei gravide care merge la câmp şi aţipeşte pe la prânz în iarbă e un deal pe care urcă furnicile călcând direct pe bătăile inimii celui mic dinăuntru. Pe mama au apucat-o durerile ­facerii la vie. A venit cu mare osteneală acasă... Era seara de Înviere. După miezul nopţii, s-a auzit un plâns de copil. Eram eu, care mă mutasem din burta mamei în burta lumii, sub ochii curioşi ai câtorva furnici. Primul lucru pe care l-am văzut prin întuneric a fost un om care tocmai ieşise dintr-un mormânt.

Întrucât nu ştiam pe atunci prea multe despre viaţă, iar despre moarte, nici atât, m-am ferit să pun întrebări. Deşi nu învăţasem încă să vorbesc, le-am spus bună dimineaţa oamenilor care se întorceau cu lumânări aprinse de la biserică. Apoi mamei i s-a făcut foame şi tata i-a tăiat o felie de cozonac cu acelaşi cuţit cu care îmi tăiase mie moaşa buricul. Avea gustul vieţii mele cozonacul. De aceea mama a plâns cu lacrimi amare de fericire, înghiţind din greşeală şi firimiturile pe care Fiul lui Dumnezeu le promisese, în timp ce învia, furnicilor. (Din volumul Jocuri de nenoroc, Editura RAO, 2015)