Feminismul, prilej de armonie sau factor de dizarmonie maritală?

Veacul trecut a fost un secol al unor schimbări fundamentale, manifestate asupra lumii și a omului. Unele dintre acestea au vizat viața de familie, „leagănul” civilizației și al vieții umane. Relațiile dintre soții de astăzi, dintre părinți și copii, s-au transformat în mod fundamental, valorile tradiționale, care au dat stabilitate și trăinicie familiilor din trecut, fiind înlocuite, în multe cazuri, de relații deschise, permisive, liberalizate, emancipate. Unele dintre aceste transformări, cu efecte adânci asupra vieții de familie și a raporturilor dintre membrii ei, sunt reprezentate de emanciparea femeii, erotizarea societății, liberalizarea relațiilor sexuale și relativizarea valorilor privind întemeierea și păstrarea unei vieți de familie frumoase și înalte.

Fiind întrebate care sunt schimbările recente cu beneficiul cel mai mare asupra vieții lor, femeile americane au răspuns că pe primul loc se află „pilula de a doua zi”, pe locul al doilea - dreptul la vot, iar pe locul al treilea - mașina de spălat. Cea dintâi le-a ajutat să își descopere propria senzualitate și sexualitate, cea de a doua le-a crescut sentimentul încrederii și al prețuirii de sine, iar cea de a treia le-a ușurat semnificativ viața și le-a sporit gradul de confort.

Femeia de astăzi nu mai vrea să fie considerată „casnică” și „slugă” a soțului și a copiilor ei, ci se consideră demnă și îndrep­tățită la propria împlinire și fericire. Și ca un efect al acestei concepții, atunci când în viața de familie apar tensiuni ireconciliabile, peste 80% din divorțuri sunt solicitate de către femeie. Iar alături de motivele cele mai puternice, „cei 4 «A»”, cum îi numesc specialiștii: abuz, absență, adulter și alcool, tot mai des este invocat de către aceasta dreptul la fericire personală, pe care viețuirea alături de tatăl copiilor săi ar împiedica-o. Și, de aici, demersul de separare și căutarea fericirii alături și în brațele altui bărbat.

„Amazoanele”

Promotoarele acestei emancipări sunt femeile „amazoane”, „acele fiice ale unor tați tirani, care vor prelua de la aceștia autoritatea excesivă, comportându-se tiranic în viață. Ele vor provoca suferință altor persoane, așa cum și tații le-au provocat lor. Își pietrifică inima, refuzând să se lege afectiv de alte persoane. Refuză avansurile bărbaților din jurul lor, uneori chiar dis­prețuind toți bărbații din lume. Sosirea amazoanelor a reprezentat prima piatră aruncată asupra cuplului tradițional cu scopul de a-l destabiliza. Succesul inițiati­vei lor nu a întârziat să apară, schimbările la nivelul parteneriatului tradițional fiind uimitoare” (Marcu Ioana-Corina, Iubirea, dincolo de luna de miere..., Editura SPER, colecția „ANIM”, nr. 8, București, 2012, pp. 66-67).

Așa se face că „femeile și-au schimbat radical expectațiile și rațiunile pentru căsătorie. Ele nu mai sunt mulțumite cu rolul de casnică și de supusă sexual, ci așteaptă astăzi iubire, prietenie, respect, susținere emoțio­nală, companie, satisfacție sexuală, ­libertatea de a tinde și de a se bucura de o carieră profesională sau alte interese și mai ales relații intime care să fie omniprezente în viața lor și care să le confere șansa fericirii și realizării personale. Bărbații își transferă parte din răspunderea rolului tra­dițional economic în căsătorie, preluând totodată o serie de ­sarcini domestice și egalizându-și investiția decizională majoră în familie cu femeile” (Iolanda ­Mitrofan, Nicolae Mitrofan, Elemente de psihologie a cuplului, Casa de editură și presă „ȘANSA” SRL, București, 1996, p. 83).

Observăm, tot mai des în societatea actuală, prestația unor femei-bărbat, adevărate „amazoane”, care își asumă și îndeplinesc activități și lucrări rezervate altădată exclusiv bărbatului, prin dificultatea și duritatea lor. După cum, la fel, specialiștii vorbesc despre o „efeminizare” a bărbatului, care are, acum, dreptul la concediu paternal, pentru creș­terea și educarea copilului, fiindu-i astfel transferate multe dintre activitățile și respon­sabili­tățile specific feminine.

„Dorința indivizilor de a încălca vechile bariere ale pudorii”

Referindu-se la aceste transformări, o bună cunoscătoare și observatoare a lor constata: „Am ajuns în stadiul în care femeile doresc să fie admirate, chiar cu riscul unor minime hărțuiri sexuale. A devenit o obișnuință pentru ele purtarea rochiilor transparente și lipsa lenjeriei intime, scoaterea în evidență a sânilor și feselor. Tunsorile moderne, apelul la silicon sau combaterea necontenită a celulitei au creat premisele dezvoltării extraordinare a unei întregi industrii de înfrumusețare. Saloanele de cosmetică, sălile de aerobic, fitness, masaj, centrele de chirurgie plastică etc. au ajuns o necesitate în această nebunie a întreținerii corpului, în această epocă în care dorința de a deveni fotomodel sau manechin a cunoscut o expansiune de neimaginat. La fel de prolifică a devenit și dorința indivizilor de a încălca vechile bariere ale pudorii și de a ridica seminuditatea la rang de banalitate. Am ajuns, după o perioadă de uimire și de căutare inconștientă a ceea ce doar sen­zația neobișnuitului ți-o poate da, să fim impasibili la sânii goi de pe plajă, să ne obișnuim atât de mult cu goliciunea trupului, încât să devenim indiferenți chiar și la neînțelesele porniri ale dorinței. Normalizarea nudului n-a făcut altceva decât să plafoneze atracția dintre indivizi. Acesta este, poate, efectul pervers al simplificării drumului ce trebuie parcurs de individ către intimitatea fizică a celuilalt. A dispărut misterul a ceea ce se află dincolo de haine, pentru că le dăm prea repede jos și uităm prea ușor să le mai punem înapoi. Partenerii ajung prea repede în pat, dar și mai repede își explorează corpurile într-un nonconformism care, dincolo de a aprinde dorința, riscă să ajute la stingerea ei. Expunerea obsesivă a nudului, lipsa de imaginație în crearea unei ambianțe provocatoare poate ajuta la apariția unei pasiuni puternice, dar numai temporare, poate înflăcăra partenerul, dar numai atât. Goliciunea brută combinată cu lipsa de creativitate fac din femeia cea mai atrăgătoare o monotonă partidă de sex, de care bărbații - mai devreme sau mai târziu - se vor dispensa fără regrete. De altfel, greșeala cea mai mare pe care o fac femeile frumoase este aceea că ele cred că atractivitatea lor este suficientă pentru a cuceri un bărbat. ­Nimic mai puţin adevărat, numai că nu trebuie să confundăm cucerirea unui bărbat cu păstrarea lui” (Iolanda Mitrofan, Cristian Ciupercă, Psihologia și terapia cuplului, Editura SPER, Bucu­rești, 2002, pp. 31-33).

Pentru a dobândi și a păstra un statut egal cu al bărbatului, femeile nu au folosit totdeauna mijloacele specifice de exprimare și acțiune, ci au împrumutat din duritatea, agresivitatea și brutalitatea specific masculine. Astăzi, vorbim tot mai des despre femeia leader, despre femeia „de carieră” sau „de succes”, uneori un succes superior celui obținut de soțul sau bărbatul ei, ceea ce constituie, adesea, prilej de frustrări, tensiuni și nemulțumiri reciproce.

Însă, așa cum încep să își dea seama tot mai mult femeile care au cu adevărat vocația de soție și de mamă, locul propriu acestora nu este lumea străină și rece, exterioară lor, ci căminul sau familia, pregustare a bucuriei din Împărăția lui Dumnezeu, refugiu și oază de armonie, liniște și pace.