Fii risipitori ai darurilor Tatălui

Evanghelia care se citeşte în duminica a doua a Triodului ne aşază îna­in­tea ochiilor trupeşti şi sufle­teşti Pilda Întoarcerii Fiului risipitor. În această parabolă rostită de Domnul nostru Iisus Hristos în timpul activităţii Sale mesianice, ne regăsim cu toţii atunci când risipim darurile primite de la Tatăl ceresc prin împrăştierea noastră în lumea înşelătoare a păcatului.

Această pildă ne relatează un fapt de viaţă des întâlnit în istoria umanităţii. Un om avea doi fii şi cel mai mic îşi cere partea de avere pe care o cheltuieşte cu desfrânatele într-o ţară îndepărtată. ­Ajungând să sufere de foame, pe când încerca să mănânce roşcovele din care se hrăneau porcii, are revelaţia iertării. În acest moment de sărăcie extremă are ideea reve­latoare de a merge la tatăl său să-i ceară iertare şi să-l roage să-l considere unul dintre argaţii săi, pentru ca astfel să poată supra­veţui. Merge la tatăl său, căruia, văzându-l de departe, i se face milă, aleargă în întâmpinarea fiului său risipitor şi-l primeşte cu toată dragostea lui părintească. Prin pocăinţă sinceră fiul risipitor primeşte iertarea tatălui şi reintegrarea în familia pe care a pă­ră­sit-o pentru plăceri trecătoare. Fratele său mai mare, aflând de ospăţul dat de tatăl iubitor în cinstea întoarcerii fratelui său risipi­tor, s-a înfuriat considerându-se nedreptăţit. Însă, tatăl plin de iu­bire părintească, vine la el şi-i spu­ne: „Fiule, tu totdeauna eşti cu mine şi toate ale mele ale tale sunt. Trebuia însă să ne veselim şi să ne bucurăm, căci fratele tău acesta mort era şi a înviat, pierdut era şi s-a aflat” (Luca 15, 31-32). Prin aceste cuvinte tatăl îi arată că nu trebuie să fie su­părat, ci bucuros pentru că fratele său a înviat din moartea pă­catului. La fel şi noi înviem din moar­tea păcatului prin Taina pocăinţei. De aceea ne este pusă înainte acum, la câteva săp­tă­mâni ce ne despart de Postul Mare, această pildă, pentru a ne îndemna ca, indiferent de mulţi­mea păcatelor, să venim în casa lui Dumnezeu, Biserica, şi să ne pocăim prin Taina Spovedaniei. Astfel, Tatăl ceresc ne iartă şi ne primeşte în casa Sa.

În Pilda Întoarcerii Fiului risi­pitor descoperim ipostaze din viaţa noastră când părăsim calea dreap­tă dată nouă de Tatăl ceresc şi na­u­fragiem în lumea păcatului. De fapt, multe din zilele vieţii noastre sunt risipiri în valurile învolburate ale păcatelor care ne duc la moar­tea duhovnicească şi la pierderea scopului vieţii noastre, mântuirea. Însă, la fel ca fiul risipitor, avem străfulgerarea pocăinţei şi venim din exilul păcatului şi prin Taina Pocăinţei Tatăl ceresc ne primeşte în Împărăţia Sa cea pregătită pentru noi de la întemeierea lumii (Matei 25, 34).

Acum, când suntem pe a doua treaptă a urcuşului nostru du­hov­­nicesc din perioada Triodului, să învăţăm de la fiul risipitor că po­căinţa este modalitatea prin care ne putem întoarce din ţara înde­părtată a păcatului unde ne-am cheltuit darurile primite de la Tatăl ceresc în plăceri trecă­toare. Tatăl ceresc ne primeşte cu iubire atunci când ne pocăim sincer pentru păcatele pe care le-am săvârşit şi care ne-au adus sărăcie şi foame duhovnicească. Prin iertarea Lui şi reintegrarea noas­tră în familia credinţei care este comunitatea celor botezaţi, Biserica, ne învie din moartea pă­catului şi ne face fii ai Îm­părăţiei cerurilor. Noi, ca şi fiul risipitor, am fost morţi şi am înviat, pier­duţi dar prin pocăiţă am fost aflaţi şi primiţi de Tatăl ceresc, Care vrea ca tot omul să se mân­tuiască şi să fie viu.