Firimituri de dragoste

Casa lor era cât un mormânt. Doar că unul cu două încăperi și două ochiuri de geam puțin mai mari decât ochii unui om.

Fusese o singură odaie la început. Ion zisese că e destul pentru el și nevasta lui. Mai era însă și dragostea lui pentru ea, care nu încăpea toată înăuntru, așa c-a fost nevoie de o odaie în plus.
Zidise pereții din cocoloașe de pământ amestecate cu paie. În primăvară, s-a pomenit cu câteva spice de grâu dea­supra capului. Era ca și cum dormea pe câmp, la marginea lanului, numai că nu putea să numere stelele de pe cer din pricina tavanului.

Aproape că-i venea să moară de drag când intra în casă, căci grâul începea să foșnească, deși nu bătea vântul. Poate de la respirația lui sau a Mariei, fiindcă așa o chema pe nevastă-sa.
Într-o dimineață, au auzit o ciocârlie cântând și-au zis că de la aripile ei trebuie să fie. Adică adierea ce mișca spi­cele.

Nu mai trebuia să aprindă lampa seara. Le umpleau macii casa de lumină. Erau atât de mulți, încât nu încăpea toată în cele două încăperi. Astfel că lăsau ușa de la intrare deschisă, ca să se poată împrăștia în tot satul. Câteodată, nimerea și cântecul ciocârliei pe uliţe, deoarece nu mai avea nici el loc înăuntru. Asta pentru că erau mai multe ciocârlii acum. Și cântau toate. Părea că s-a pornit vântul când începeau ele să zboare.

Dar într-o zi n-a mai încăput nici zborul în casă.

Pentru că Ion nu se îndura să secere grâul, cu toate că începuse o nouă vară, și pentru că salcâmilor din care încropise grinzile podului li s-a năzărit, cu gândul la primăvara ce abia trecuse, să înflorească, n-a mai încăput nici mirosul florii de salcâm în odăile casei.

E de presupus că zborul a intrat în vorbă cu cântecul, și amândouă cu lumina macilor și floarea salcâmilor, hotărând să țâșnească împreună spre cer. Ceea ce s-a și întâmplat pe la începutul iernii. Doar că s-au ridicat cu tot cu casă de la pământ!

Ion și Maria dormeau.

Grâul continua să le foș­neas­că la cap.

Ion visa că dragostea lui pentru Maria retează spicele de pe pereți cu secera! Maria, că dragostea ei pentru Ion coace pâine din grâul proaspăt secerat!

Ningea cum nu mai ninsese niciodată până atunci. Numai că, în loc de fulgi de zăpadă, cădeau firimituri albe de dragoste pe pământ!