Fiu al Georgiei și Părinte al Țării Românești
La împlinirea a 300 de ani de la moartea sa martirică, Patriarhia Română şi Arhiepiscopia Bucureştilor, cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, organizează în perioada 26 septembrie - 1 octombrie 2016 o serie de manifestări în cadrul Anului comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al Tipografilor bisericeşti.
Astăzi la ora 12:30, în Catedrala Patriarhală, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel va întâmpina delegația Patriarhiei Antiohiei, condusă de Preafericitul Părinte Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, și delegaţia Patriarhiei Georgiei, condusă de Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi.
La ora 16:00, la Mănăstirea Antim din Bucureşti, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, Preafericitul Părinte Patriarh Ioan al X-lea al Antiohiei și Înaltpreasfințitul Părinte Ioan, Mitropolit de Rustavi, vor oficia slujba de sfințire a Altarului bisericii și a picturii clopotniței, precum şi binecuvântarea lucrărilor executate la noul muzeu de la Mănăstirea Antim. Cu acest prilej, vor fi duse în pelerinaj la Mănăstirea Antim moaştele Sfântului Voievod Martir Constantin Brâncoveanu de la Biserica „Sfântul Gheorghe”-Nou din Bucureşti.
De la ora 18:00, la Catedrala Patriarhală va avea loc slujba de Priveghere în cinstea Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul.
Manifestările prilejuite de Anul comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul şi al Tipografilor bisericeşti vor continua și în zilele următoare.
Învăluit în mantia însingurării, Sfântul Antim și-a purtat prin vremi taina vieții. A fost un om ca noi toți și totuși iubitor peste măsură de Dumnezeu și de semeni. Știm atât de puține despre omul Andrei și puține despre pelerinul și căutătorul veșniciei - călugărul Antim. Pe unii i‑a fascinat. Pe alții i‑a cutremurat și speriat, încât au ajuns să îl acuze de trădare. Cu măsura cu care L‑a iubit pe Dumnezeu, cu aceeași măsură l‑a hărăzit Domnul cu daruri.
Mitropolitul Antim și‑a slujit cu jertfelnicie de martir Domnul și neamul românesc, care l‑a adoptat ca fiu și l‑a acceptat ca arhiereu. Cu răbdarea și perseverența unui melc a împodobit spațiul românesc și ortodox cu valori spirituale, care continuă să rezoneze până în prezent. Efort de erou de epopee! Oamenii l‑au prețuit, l‑au iubit și, surprinzător, l‑au disprețuit deopotrivă! Destin de erou, curmat brusc și nedrept! A urcat în veșnicie cu tristețea că oamenii nu l‑au înțeles, dar cu mulțumirea că şi‑a împlinit datoria de slujitor vrednic, care aşteaptă să intre în bucuria Domnului său. Academicianul Gabriel Ștrempel a fost pasionat întreaga viață de personalitatea complexă a Sfântului Antim: „Nimeni nu a ținut vreo predică la înălțimea subtilităților religioase sau la frumusețea limbii române până la el”.
Tradiția spune că locul nașterii sale este localitatea Ude din Georgia, aproape de granița cu Turcia, la mijloc de secol XVII. Părintele profesor Alexie Kshutashvilli din Tbilisi vorbește despre tradiția georgiană, care păstrează amintirea sa: „El ar fi fost de origine dintr‑o familie nobilă, de boieri georgieni - Khurtsidze, care provenea din sudul Georgiei. Și tocmai din această regiune au fost răpiți foarte mulți tineri georgieni și duși mai apoi la vânzare ca robi”. În localitatea Ude, biserica, veche de peste patru secole, i‑a fost tânărului Andrei far pentru întreaga călătorie prin această lume, i‑a luminat mereu cărarea vieții plină de încercări. Iar școala de aici i‑a oferit arginți pentru viață, cu care și‑a plătit, atunci când a fost cazul, fiecare pod pe care a fost nevoit să îl treacă. Numele părinților săi după trup, aflate mult mai târziu în Așezământul Mănăstirii Antim la fila 13, sunt Ioan și Maria. De la ei, Andrei a primit atât viața, cât și buna educație creștină.
Plină de frământări și de războaie a fost epoca în care s‑a născut Andrei, în Iviria. O țară prădată, secătuită, cu locuitorii duși în robie, amenințată cu totala împrăștiere a populației, până la dispariția de pe hartă. Aripi de lumină i‑a dăruit Domnul tânărului Andrei, în destinul său cu suișuri și coborâșuri. Locuitorii ei, bărbați, femei și copii, erau vânduți ca sclavi în târgurile din Constantinopol și Alexandria. Erau la mare preț, căci georgienii erau voinici, iar femeile, de o excepțională frumusețe. Istoria țării de naștere a lui Antim permite să intuim spiritul și temperamentul său, chintesență a unui popor, care în îndelungata lui existență a avut prea puține ceasuri de pace și bucurii. Dar care, amenințat cu dispariția de nenumărate ori, a găsit de fiecare dată resursele necesare luptei, supraviețuirii și reînvierii. Ca toți din neamul său, Antim a fost un luptător de cursă lungă, un om demn pe care nu l‑a putut îngenunchea nimeni. Venerabilul academician Gabriel Ștrempel a studiat și a pus în valoare activitatea și opera sfântului mitropolit: „Antim a fost un om al adevărului, al datoriei și al sfințeniei. Antim nu a fost un om pe care să îl poată îngenunchea cineva”.
Data nașterii sale nu o cunoaștem. Cercetătorii estimează că anii 1640‑1650 sunt perioada aproximativă a nașterii sale. Secretarul domnitorului Constantin Brâncoveanu, Anton Maria Del Chiaro, ne oferă un detaliu biografic, printre puținele care au străbătut până la noi cu privire la viața lui din Iviria, și anume că Mitropolitul Antim a fost „sclav în fragedă tinereţe”. Tânărul Andrei a fost răpit din sânul familiei sale de niște compatrioți, care, dorind să profite de pe urma inteligenței și talentului său, l‑au vândut rob turcilor. Așa a fost el scos din Iviria. Del Chiaro mai spune că Antim „era dăruit cu însuşiri atât de rare, încât ştia să facă în chip minunat orice meşteşug, mai ales sculptură, desene şi broderii” pe care, „având în vedere influenţele orientale georgiene, se poate să le fi învăţat chiar încă înainte de a cădea rob”. Datorită acestor talente, tânărul Andrei a fost vândut ca „un mărgăritariu scump, legat cu aur”, nu ca fieștecine.
Înstrăinat și rob într‑o țară ale cărei limbă și obiceiuri nu le cunoștea, Andrei a suferit în tăcere. Înconjurat de turcii musulmani, cine îi putea mângâia dorul după oamenii ce i‑au vegheat copilăria? Și‑a închis în inimă locurile dragi și stâncoase. Le‑a sigilat cu pecetea veșniciei sufletului său. Nimeni nu le‑a putut smulge din inima și ochii săi. Realitatea lor palpabilă zidită în lumină i‑a dat putere tânărului Andrei să înfrunte întunericul întâlnit în drumul său. Nu s‑a lăsat învins de o lovitură atât de nedreaptă! Ziua trudea ca rob turcilor. Iar noaptea, Îl slăvea în deplină libertate sufletească pe Cel care l‑a luminat cu o inteligență pătrunzătoare și mâini de argintar. Cine e mai bogat? Împăratul care își poate pierde oricând împărăția și bogăția sau robul în care lucrează și strălucesc permanent darurile lui Dumnezeu...?!
Nu știm exact cât timp a stat el rob printre turci, însă analogia cu Iosif cel cu chip frumos din Vechiul Testament, pe care o face ucenicul său Mihail Iștvanovici, ne determină să credem că tânărul Andrei nu a stat puțină vreme, ci câțiva ani buni (poate chiar 10‑15 ani).
Om echilibrat și cu o strălucită cultură, Andrei s‑a făcut cunoscut în cercurile eclesiastice de la Istanbul. Se presupune că el ar fi beneficiat acolo de o stare materială cel puțin satisfăcătoare, acumulată, după cum se cunoaște, prin munca sa. Chiar Sfântul Antim ne spune aceasta într‑una dintre scrisorile de justificare adresate lui Constantin Brâncoveanu: „Eu aici, în țară, n‑am venit de vreo sărăcie sau lipsă”. Academicianul Gabriel Ștrempel vorbește cu entuziasm despre virtuțile Mitropolitului Martir: „A fost har trimis de Dumnezeu asupra lui, enorm de mult efort și enorm de multe cunoștințe, inclusiv teologice”.
Nu se știe precis când, probabil pe la anii 1680‑1685, pe când avea în jur de 30 de ani, Andrei cel din Iviria a fost eliberat din robie. Căci Patriarhul Ierusalimului - Dositei Notara -, cunoscându‑i pregătirea, l‑a răscumpărat. Sub o altă formă, era din nou vândut. Doar că acum avea să se pună în slujba Celui de sus. Pentru cultura și istețimea tânărului Andrei, Patriarhul a plătit arginți din vistieria Patriarhiei Ierusalimului. Toate au preț în lume, afară de darurile lui Dumnezeu, care nu pot fi plătite cu arginți din lumea aceasta. Nu pot fi nici schimbate, nici furate și nici vândute.
Nu i‑a fost ușor să suporte umilințe, invidii și orgolii. Dorul de părinți, de țară și de Biserică l‑a sublimat în nădejde și în rugăciune către Dumnezeu Cel infinit în daruri. Încercările grele prin care a trecut l‑au întărit în smerenie și răbdare, pregătindu‑l pentru misiunea de mai târziu. Întâlnirea cu Patriarhul Ierusalimului a fost una providențială, căci Dositei Notara l‑a luat ucenic apropiat pe Andrei. L‑a tuns în monahism cu numele Antim. În limba greacă ántimos înseamnă „înfloritor”. Să fi fost alegerea numelui său o simplă coincidență sau doar cea mai potrivită alegere pentru o persoană împodobită cu atâtea virtuți spirituale? Cunoștea foarte bine limba greacă, știa foarte probabil turcește și va fi avut și noțiuni de arabă, după cum afirmă Patriarhul Athanasie al Antiohiei în Liturghierul greco‑arab de la Snagov, unde îl numește „tipograf abil”. În istoria creștinismului, de multe ori, prin cei robiţi s‑au arătat slobozirea şi descoperirea mântuirii pentru mulţi. Căci lucrarea robului Andrei, ajuns mai apoi monahul și arhiereul Antim, a înflorit și a dat roade peste veacuri.
Sigur că atâtea daruri au iscat și invidii, după cum precizează Gabriel Ștrempel: „Hrisant Notara sigur a avut un parapon pe Antim pentru că a plecat de la Ierusalim și l‑a urmărit toată viața din această cauză, dar și pentru faptul că Antim nu era un om pe care să îl poată îngenunchea”. Locurile Sfinte din Ierusalim, Sfântul Mormânt și taina Învierii Mântuitorului îi vorbeau despre taina reînvierii sale. O viață trăită pe muchie. Nimeni nu i‑ar fi dat șanse că viața sa poate lua o asemenea întorsătură. A purtat mereu gândul și sufletul către Dumnezeul său, Care nu l‑a dezamăgit. Tot la Sfântul Mormânt se crede că a fost hirotonit ieromonah de către Patriarhul Dositei Notara. Neagră rămăsese în viața sa doar mantia de călugăr. Slujea Domnului la Sfântul Altar și oamenilor prin talentele sale artistice și cele de cărturar. Sufletul său se întraripa. Antim avea să ajungă în Țările Române în primăvara anului 1686, unde va desfășura o frumoasă și bogată activitate.