Frânturi de epistole despre bucuria cea adevărată

Mântuirea, ca vindecare a naturii umane de păcat, de moarte sau stricăciune, este cântată în slujba Sfintelor Paști: Cu trupul adormind, ca un muritor, Împărate și Doamne, a treia zi ai înviat, pe Adam din stricăciune ridicând și moartea pierzând; Paștile nestricăciunii, lumii de mântuire (Luminânda, Utrenia Sfintelor Paști). În toate duminicile care urmează după sărbătoarea Învierii Domnului până la sărbătoarea Înălțării Dom­nului, se arată, într‑un fel sau altul, puterea vindecătoare a lui Hristos, atât pentru suflet, cât și pentru trup. În Evangheliile rostite în aceste duminici auzim că Ucenicii Mântuitorului și Femeile mironosițe au primit vindecarea de teamă, aflând bucurie de la Hristos, Care le spu­ne: „Bu­cu­rați‑vă!; „Nu vă temeți!”. În aceste zile de sărbătoare, de lumină și bucurie pen­tru viața noastră creștină, suntem che­mați să fim adevă­rați mărturisitori, să arătăm pretutindeni lumina dreptei cre­dințe și a faptelor bune, să îm­păr­tășim și altora bucuria Învi­erii Domnului nostru Iisus Hristos. Mărturie despre această chemare sfântă ne stau și dialogurile, gândurile, faptele monahilor și ale cre­dincioșilor din trecute vremuri. Din rândurile epistolare primite de părintele arhimandrit Benedict Ghiuș în preajma sărbătorii Sfintelor Paști, de la diverse persoane, clerici sau mireni, reies încă o dată râvna lui călugărească și dorința cărturărească pentru sine și pentru cei din jur. În răvașe mai scurte sau mai lungi, cunoscutul călugăr cernican primea „gând de recunoştinţă, caldă dragoste întru Hristos Domnul şi adânc respect” sau chiar rugăminți de a purta în rugăciune pe cei de aproape.

7 mai 1983
Iubite Părinte Benedict,

Aşteptăm învierea!

Agonia prelungită duce la deznădejde. În chinurile ce nu se mai termină, mă întreb cu disperare: Cu ce am greşit Doamne? Ce trebuie să facem Doamne? Cum ne vom mântui Doamne? Năvălesc mulţime de gânduri ce‑mi zic că sunt departe de Hristos.

Mi‑e cugetul smerit, căci cu adevărat mă simt ca cel mai ticălos om. Văd calea salvării şi nu pot să fac nimic. Nu‑mi e îngăduit nimic. Şi clocoteşte dragostea de oameni în mine. Şi tac, şi suspin, şi plâng. E beznă în mine, în lume e vrajbă, e pustiu. Mănăstirea se sfarmă, poporul aprinde lumânări, copiii stau cuminţi în faţa tainei, ard timpurile de patimi, suferă firea de patimile noastre şi mă simt epuizat, slab, netrebnic, vibrează dorurile sfinte în trup jilav, stă omul viu în pământul reavăn. În tină, în păcat, jelesc, cer cu disperare, nu de la oameni, ci de la Dumnezeu, cer înviere. Nu mai există punct fix pentru conştiinţe. Nu mai există bună credinţă în oameni. Dezastrul rânjeşte în toată strălucirea civilizaţiei secolului XX. Lume fără Dumnezeu!

Stau mic, tăcut, izolat în chilia în care sunt tolerat puţin timp, în Cozia. Mă rog, simt, trăiesc, atât mi‑a mai rămas. Am dorit să‑mi îndeplinesc datoria de creştin şi de om. Dumnezeu, El singur, va şti ce să facă cu lumea şi cu robul său cel mai netrebnic, Ion.

Hristos a înviat! El este speranţa lumii aici şi în eter­ni­tate. Bucuria Învierii s‑o purtaţi până la strămutarea ob­ştească. Vă îmbrăţişez cu toată dragostea.

Ioan I.

Aprilie 1970
Iubite Părinte Benedict,

Vă trimit un rând de dor şi iubire în preajma Paştilor, de departe, prin Daniel, bunul nostru prieten, şi cu rugă de‑a primi cu drag şi bunătatea ce‑o arătaţi pururea pe aceşti trei blânzi şi doritori călători apropiaţi nouă. De Sfintele Paşti vă îmbrăţişez cu iubire adâncă şi mereu gând prietenos,

Ioan Alexandru

Iubite frate întru Hristos, a înviat Domnul!

Bucuria aceasta nu am scris‑o din neglijenţă, dar şi din diferite împrejurări. Iartă‑mă! Domnul Cel ce lucrează cu noi să fie pururea întru, între şi prin noi. Vin cu o propunere pe care am nădejdea că o vei susţine cu toată tăria; o vei îmbrăţişa cu toată căldura; o vei amplifica cu tot entuziasmul, puterea ta de muncă, perseverenţă şi îndeosebi curajul Cuvioşiei Tale. Doamne ajută!

Am gândit împreună cu un creștin din „Oastea Domnului” organizarea unui congres misionar, provincial. Ideea acestui congres a venit pe neaşteptate, fiind eu în vizită la acest domn Romanenco. Este acel orator care a „vorovit” la „nunta” mea despre jertfă. Ţi‑aduci aminte!

M‑am gândit că ar fi fost natural ca acest congres să se întrunească într‑o mănăstire. Dar pentru concepţia crasă materialistă a acestor „misionari” este bine‑venită o lecţie de acest fel. Vor fi şi reprezentanţii mănăstirii invitaţi. Apoi, pentru a lăsa deplina libertate membrilor congresului, este bine să se facă undeva în particular. Eu aşa înţeleg! Să se impună cineva, sau ceva, prin autoritatea lui lăuntrică, şi nu prin puterea lui exterioară, temporală, condiţionată! Cred că Sfinţia Ta eşti de aceeaşi părere. Să nu uităm: Hristos şi astăzi se pogoară în casa vameşilor, desfrânatelor şi a păcătoşilor şi nu intră în curţile fariseilor! Vom avea de suferit impedimente. Ştiu. Ajută‑mă! Domnul ne va face biruitori. Așa cred şi mărturisesc. Te voi pune în cunoştinţă cu toți. Ţin foarte mult să vii şi să lucrezi în comitetul de iniţiativă. Așadar, viaţă, dragoste şi curaj de la Dătătorul Bunătăţilor.

Te îmbrăţişează Varlaam păcătosul

Aprilie, 1976
Hristos a înviat!
Sărbători fericite

Cu multă recunoştinţă, caldă dragoste întru Hristos Domnul şi adânc respect.

Nicu Steinhardt

Aprilie 1977
Sărbători fericite! Hristos a înviat!

Din toată inima şi cu cele mai alese urări.

Nicu Steinhardt

Aprilie 1980
Hristos a înviat!

Să vă binecuvânteze, să vă dăruiască sănătate, să vă răsplătească.

Smerit fiu duhovnicesc,

Nicu Steinhardt