Genealogia omenească pentru Cel coborât din cer

Înainte de sărbătoarea venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu, Care S-a făcut Om, din nemărginita Sa iubire față de neamul omenesc, Biserica ne pune înainte o pagină importantă de Evanghelie, cu nume de personaje, multe dintre ele puțin cunoscute, dar și unele cu reverberație în istoria mântuirii.

Astfel, se arată că Dumnezeu a venit dintr-un neam anume, prin Fecioara Maria, deși în genealogia prezentată este amintit Iosif, potrivit tradiției poporului iudeu de a indica descendenții unui neam pe linie bărbătească.

Vorbind despre această Evanghelie, Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: Trebuie să ascultăm în adâncă tăcere, într-o tainică liniște ce ne va spune, dorind să pășească în sfintele pridvoare ale Evangheliei. Iudeilor, când doreau să se apropie de muntele aflat în flăcări, ceață și furtună, nu li s-a îngăduit să se apropie, ci să vadă muntele de departe. Au primit poruncă să nu se apropie de femei, să-și spele hainele, toți fiind cuprinși de teamă și cutremur.

Cu mult mai mult noi, care auzim cuvinte înalte, fără a sta departe ca iudeii de muntele ce fumegă, ci având posibilitatea să ne bucurăm de binecuvântarea lui Dumnezeu, trebuie să arătăm iubire de înțelepciune, nu spălându-ne hainele, ci curățindu-ne îmbrăcămintea sufletului și depărtându-ne de amestecuri lumești.

Evanghelia Duminicii dinaintea Nașterii Mântuitorului ne vorbește despre Dumnezeu, Care pe pământ S-a arătat și cu oamenii împreună a locuit (Baruh 3, 38). Este un lucru neobișnuit că Fiul lui Dumnezeu Cel negrăit, neînțeles, asemenea Tatălui, a primit a veni în lume din pântece fecioresc. A primit să Se nască din femeie și să aibă strămoși pe David și Avraam. Nu doar pe ei i-a avut strămoși, ci și pe unele femei păcătoase, amintite în paginile evanghelice.

Nașterea lui Hristos este o mare taină. Fiind Fiul lui Dumnezeu, născut din Tatăl mai înainte de veci, El Se naște și ca Om, asemănându-Se nouă, însă, pentru că nu din sânge, nici din poftă trupească, nici din poftă bărbătească, ci de la Dumnezeu s-au născut (Ioan 1, 13), nașterea Lui depășește legile firii, întrupându-Se de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria.

Nașterea Domnului Iisus este începutul întregii iconomii a mântuirii, al bunătăților dăruite nouă. După cum Moise și-a intitulat cartea ca fiind „a cerului și a pământului”, deși nu vorbește numai despre cer și pământ, tot astfel și aici s-a dat numele cărții pornind de la faptele istorisite în ea, Cartea lui Iisus, Fiul lui David, Fiul lui Avraam.

Oare de ce a fost pus David cel dintâi? El se afla pe buzele tuturor, avea un renume și se bucura de negrăită cinstire. Și Avraam, și David primiseră de la Dumnezeu făgăduința că din neamul lor Se va naște Mântuitorul. Evanghelistul Matei l-a așezat în plan secundar pe Avraam, pentru că era mai vechi, iar pe David l-a pus la început, pentru că era mai aproape în inima poporului și în atenția sa. Chiar iudeii spuneau: Oare nu din sămânța lui David și a celor din orașul Betleem avea să vină Hristos? Nimeni nu-L numea pe Hristos Fiul lui Avraam, ci toți Îl numeau Fiul lui David.

Iosif, logodnicul, era din neamul lui David. Legea poruncea să nu se căsătorească decât cu cineva din aceeași seminție. Patriarhul Iacov a spus că Mântuitorul Se va ridica din seminția lui Iuda (cf. Facerea 49, 10).

Sfântul Matei numește evenimentul prezentat în fragmentul evanghelic din duminica aceasta Cartea nașterii lui Iisus Hristos, pentru că nașterea Lui este la fel, dar nu asemenea oamenilor. Sfântul Ioan Gură de Aur ne spune: Plugarul nu vrea să mai semene un pământ care i-a stricat semințele.

Sfântul Pavel explică, în Epistola către Corinteni (10, 11), că toate s-au scris pentru povățuirea noastră. Dacă ar trebui să luăm Sfânta Evanghelie în mâini, și nu facem acest lucru dacă mâinile sunt murdare, pentru ce oare nu socotim că cele cuprinse în ea sunt cu mult mai de preț? O astfel de abordare ne ajută să ne raportăm corect la cuvintele veșniciei.

Mântuitorul Hristos ne spune: Cercetați Scripturile, că socotiți că în ele aveți viață veșnică. Și acelea sunt care mărturisesc despre Mine (Ioan 5, 39), adică adevărul despre viața lui Iisus Hristos îl aflăm din Sfintele Scripturi.

Evanghelia ne adună gândurile. Când auzim cântându-se un psalm, simțim pacea inimii, de aceea ne spune Sfântul Pavel: Nu vă lăsați înșelați. Tovărășiile rele strică obiceiurile bune (1 Corinteni 15, 33).

Exista o pricină tainică pentru care Iosif este amintit în genealogia Mântuitorului, deși el nu a contribuit cu nimic la nașterea lui Iisus. Dumnezeu nu a arătat iudeilor, înainte de întrupare, că Hristos Se va naște din Fecioara, dorind să o scape de bănuiala rea. Dacă iudeii ar fi știut dintru început, printr-o interpretare greșită a cuvintelor Scripturii, ar fi osândit-o pe Fecioară pentru adulter. Dacă s-au purtat cu nerușinare cu privire la faptele Domnului, despre care uneori aveau și pilde în Vechiul Testament (spre exemplu: spuneau că are demon când scotea dracii din oameni, Îl socoteau potrivnic lui Dumnezeu când îi vindeca pe bolnavi sâmbăta, cu toate că, mai înainte de El, mulți călcaseră sâmbăta), ce reacție ar fi avut cu privire la nașterea lui Hristos dintr-o Fecioară? Dacă iudeii Îl numeau pe Domnul fiul lui Iosif, chiar și după ce a făcut nenumărate minuni înaintea lor, cum ar fi putut crede că S-a născut dintr-o Fecioară?

Pentru aceasta s-a amintit în genealogie de Iosif, care a logodit-o pe Maria cu el.

Iosif, bărbat drept, a avut nevoie de multe mărturii până să creadă în ceea ce se săvârșise. A venit însă îngerul, i-a adus cuvintele profeților și a crezut, lucru pe care ceilalți iudei nu l-ar fi primit, pentru că erau potrivnici lui Hristos.

Duminica dinaintea Nașterii Domnului ne oferă o adevărată lecție de istorie a familiei Mântuitorului Hristos. Sunt amintite persoane diferite, între ele și oameni care au păcătuit față de Dumnezeu. Sfântul Ioan Gură de Aur se întreabă: Ce faci, omule? Îmi vorbești de istoria împreunării nelegiuite? Dacă aș face genealogia unui om vestit, de bună seamă, aș trece sub tăcere astfel de strămoși, dar când fac istoria lui Dumnezeu întrupat trebuie nu doar să nu ascund, ci să spun în auzul tuturor pentru a avea purtarea lui de grijă. Pentru aceasta a venit Hristos pe pământ, nu ca să fugă de ocările noastre, ci ca să le nimicească!

Încă de la primele versete ale istorisirii Nașterii Mântuitorului, Evanghelistul a arătat că El nu S-a rușinat de nici una dintre slăbiciunile noastre, învățându-ne că nu trebuie să ne rușinăm de păcatele strămoșilor, ci să căutăm virtutea. Un om care caută virtutea nu va putea fi vătămat cu nimic, chiar dacă strămoșul lui a fost păcătos ori rău.

Dacă pe un păcătos întors pe calea dreaptă nu poate să-l facă de râs viața de dinainte, cu atât mai mult nu îl va rușina greșeala pe un om virtuos, născut dintr-o desfrânată.

Evanghelistul ne spune că toți oamenii sunt păcătoși, chiar și strămoșii Domnului. Iuda, de la care își trag numele, nu pare că a făcut puține păcate. Tamara a stat înaintea lui și l-a acuzat de desfrâu. David l-a născut pe Solomon dintr-o femeie desfrânată; la fel s-a întâmplat la oamenii mari și mici…

Toți oamenii au păcătuit și de aceea a venit Hristos. Evanghelistul a amintit de cei 12 patriarhi pentru a înlătura îngâmfarea urmașilor lor, care își arogau nemeritat noblețea strămoșilor.

Mulți dintre patriarhi au fost născuți din slujnice! La fel va trebui să privească și Biserica, ea creează noblețea. A fi sclav sau liber nu te avantajează, nici nu te micșorează. Biserica îți cere un singur lucru: gândurile pe care le ai să fie îndreptate către Dumnezeu, sufletul să fie învăluit în lumină, iar faptele pe măsura bunătății.

Rut și Rahav erau una de alt neam, alta desfrânată. Domnul a arătat, prin pomenirea lor, că a venit să dezlege păcatele celor căzuți. El a venit ca doctor, nu ca judecător. Sfântul Ioan Gură de Aur spune că, după cum strămoșii lui Iisus s-au căsătorit cu femei desfrânate, tot așa și Dumnezeu S-a unit cu firea umană, căzută.

În istoria viețuirii lui Rut descoperim viața noastră. Era de alt neam, trăia în sărăcie. Totuși, când a văzut-o Booz, nu a disprețuit sărăcia ei, nu s-a scârbit de numele neamului din care era. La fel și Hristos S-a căsătorit cu Biserica, deși era de alt neam, săracă, făcând-o părtașă marilor Sale bunătăți. Dacă Rut nu l-ar fi părăsit mai întâi pe tatăl ei, dacă n-ar fi disprețuit neamul, patria și rudele, nu s-ar fi bucurat de atenția lui Booz, tot așa și Biserica, după ce a părăsit obiceiurile strămoșești, a ajuns dragă Mirelui. Același lucru îl spune și David: Uită pe poporul tău și casa părintelui tău și va pofti împăratul frumusețea ta (Psalmul 44).

Evanghelistul a întocmit genealogia și a vorbit despre aceste femei a căror viață nu era ireproșabilă, pentru a-i rușina pe contemporani și a le aminti să nu se laude.

Sfântul Evanghelist Matei a împărțit generațiile în trei grupe, ca să arate că oamenii nu s-au făcut mai buni, nu s-au schimbat, chiar dacă forma de guvernământ a fost alta. Au fost la fel de păcătoși și depărtați de Dumnezeu când au fost guvernați de aristocrați sau stăpânitori, nu au ajuns mai virtuoși nici când au fost ocârmuiți de conducătorii de popoare, de arhierei sau împărați.

Evanghelistul Matei ne spune multe lucruri noi, făgăduiește că va vorbi și despre felul Nașterii lui Hristos. Nu a început Evanghelia cu nașterea, ci amintește câte generații erau de la Avraam, de la David și de la strămutarea în Babilon. Vrea să cerceteze timpul petrecut între Avraam și Iosif, arătând că Hristos este Cel propovăduit de proroci.

Vorbind despre Iisus Hristos Care S-a născut din Fecioară, înainte de recapitularea genealogiilor, ascunde taina, spunând: bărbatul Mariei. Face numărătoarea anilor pentru a aminti cititorilor că Cel născut este Cel despre care Patriarhul Iacob a spus că va veni când nu va mai fi peste iudei domn din Iuda, despre care profetul Daniel a prezis că va veni după cele multe săptămâni, iar dacă se numără anii arătați de înger lui Daniel și cuprinși în numărul de săptămâni, vom vedea că aceștia indică exact vremea Nașterii lui Hristos. Taina minunată a Nașterii Mântuitorului ne vorbește despre felul cum a venit în lume Fiul lui Dumnezeu.

Duminica dinaintea Nașterii Domnului ne pregătește pentru întâmpinarea marii sărbători. Biserica a rânduit zile de îna­inte-prăznuire, cu multe lecturi și cântări, care ne aduc aminte de ceea ce au spus prorocii, vorbind despre Cel Preaînalt, Care S-a făcut om, asemenea nouă, în afară de păcat.

Pe El să-L primim cu toată inima, să I ne închinăm, ca unui Împărat și Dumnezeu. Să ne bucurăm că a ridicat pe umeri firea noastră cea căzută și a dus-o la Tatăl!