Gheorghe Dima, părintele muzicii corale din Transilvania

Născut la Brașov, Gheorghe Dima s-a remarcat prin activitatea sa de profesor, dirijor și compozitor în cei 18 ani petrecuți la Sibiu și în cei șase ani de la Cluj-Napoca. Pentru activitatea sa inegalabilă la catedră și în fruntea mai multor coruri, dar mai ales pentru com­po­zițiile sale, Gheorghe Dima a fost numit „desțelenitorul ogorului muzical românesc din Ardeal”.

Gheorghe Dima s-a născut la 28 septembrie/10 octombrie 1847 într-o familie de negustori din Brașov, cu origini aromâne. Încă de la 14 ani a fost trimis la studii la Viena, unde a terminat școala gimnazială, iar apoi a studiat la o școală politehnică din Karlsruhe. În această perioadă a urmat cursuri de canto cu profesorul Heinrich Giehne de la Baden, iar după aproximativ patru ani petrecuți aici se întorcea la Viena pentru a-și continua studiile cu profesorul Otto Uffman. Mai apoi, tânărul brașovean a plecat la Graz pentru a studia armonie și contrapunct cu profesorul Ferdinand Thierot. După aceste cursuri, Gheorghe Dima a cântat la Opera din Klagenfurt și la Opera din Zürich, așa cum aflăm din lucrarea „Cărturari sibieni de altădată”, scrisă de regretatul profesor și academician de la Sibiu, părintele Mircea Păcurariu.

După studiile amintite, în 1874 s-a întors în Brașovul natal, unde a fost numit profesor de muzică la gimnaziul de aici. Găsea în comunitatea românească din Brașov prea puține resurse în domeniul muzical, în special cel coral, dar a reușit în câțiva ani să revigoreze arta muzicală românească din cetatea transilvăneană: a condus Reuniunea română de gimnastică și cântări, a îndrumat elevii și tinerii pe calea muzicii corale, a armonizat melodii cunoscute și a compus câteva piese. În această perioadă a suferit marea dramă a vieții sale: soția și cei doi copii i-au murit. În 1879 pleca din nou la studii, la Leipzig, unde obținea în 1880 diploma Conservatorului de aici, la finalizarea cursurilor de compoziție. A revenit la Brașov, unde a reluat activitatea la catedră și la conducerea corului menționat, organizând mai multe concerte în Transilvania și la București, de un real succes.

Profesor la Sibiu

Valoarea sa incontestabilă în dirijorat și la catedră l-a făcut remarcat în toată Transilvania. În 1881, Gheorghe Dima își începea activitatea la Sibiu, mai întâi în funcția de director muzical la Reuniunea română de muzică, apoi dirijând corul Bisericii Grecești-Catedrală Mitropolitană și, din 1883, la nou-înființata Catedră de muzică vocală și instrumentală de la Institutul Teologic-Pedagogic. A ocupat această catedră până în 1899 și a instruit în arta muzicală generații întregi de tineri, viitori preoți, dascăli, teologi, amintindu-i aici pe viitorul Patriarh Miron Cristea sau pe viitorul Episcop Vasile Stan. În 1887, datorită prestigiului de care se bucura, a primit conducerea Reuniunii de cântări a sașilor sibieni.

La Sibiu, Gheorghe Dima a pus pe note și a armonizat cântece românești culese din popor: „Hai leliță din cel sat”, „Fântână cu trei izvoare”, „Cucule cu peană sură”, „Sărmana frunză” etc. A compus muzica pentru balada „Mama lui Ștefan cel Mare” pentru cor, soliști și orchestră. La Sibiu avea să întemeieze și o orchestră, iar activitatea sa a însemnat și compunerea unor serii de cântece pentru voce și pian, cu versuri din poeți români. Desigur, a marcat în această perioadă și evoluția muzicii bisericești de la Sibiu, în special cea corală. Concertele corurilor conduse de el au avut răsunet în presa vremii și au impresionat auditoriul.

Compoziții din temniță

La 1 septembrie 1899, Gheorghe Dima se reîntorcea la Brașov. Făcea un schimb cu Timotei Popovici, care îi prelua catedra și corurile din Sibiu, iar Gheorghe Dima devenea profesor la Gimnaziul „Andrei Șaguna” și la Școala Comercială din Brașov, dirijorul Reuniunii de gimnastică și cântări, dirijorul corului de la Biserica „Sfântul Nicolae” din Șcheii Brașovului. A continuat seria de concerte la Brașov, Sinaia sau București. A fost propus profesor și director la Conservatorul din Iași în locul lui Gavriil Musicescu, dar a refuzat, considerând că era mult mai multă nevoie de el în Transilvania. Și-a continuat activitatea de compozitor la Brașov prin numeroase opere, între care „Liturghia în La” pentru cor.

În timpul Primului Război Mondial s-a refugiat la București și a suferit în urma ocupației germane. A fost arestat și trimis la temnițe din Brașov și Cluj-Napoca. Chiar și în cele 18 luni de detenție a compus 42 de cântări corale, cu permisiunea directorului închisorii din Cluj-Napoca.

Primul director al Conservatorului din Cluj-Napoca

După Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 a primit o ultimă misiune în dezvoltarea artei muzicale din Transilvania. Deși avea 72 de ani, în 1919 a fost chemat la conducerea Conservatorului de Muzică și Artă Dramatică din Cluj-Napoca. A condus cu multă pricepere instituția și a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

În 4 iunie 1925 trecea la cele veșnice și era înmormântat la Cluj-Napoca. Horia Stanca, un biograf al marelui compozitor, avea să-l numească „piatra de temelie a vieții noastre muzicale moderne”. Conservatorul clujean, astăzi Academie de Muzică, îi poartă numele spre a cinsti memoria celui care a schimbat cu totul muzica transilvăneană.

Cântarea în biserici, „o podoabă”

Cu toate că nu a avut studii teologice sau de muzică bisericească, Gheorghe Dima a lăsat Bisericii un tezaur de compoziții și armonizări corale ale cântărilor bisericești. Într-un studiu despre opera sa de muzică bisericească publicat în revista „Biserica Ortodoxă Română”, nr. 9-10 din 1975, intitulat „Compozitorul George Dima” (autorul folo­seș­te prenumele după cum se semna la început marele compozitor, n.r.), este elogiată contribuția esențială a lui Gheorghe Dima în muzica bisericească din Transilvania, unde a fost un deschizător de drumuri. „Este pentru întâia oară în istoria muzicii românești transilvănene când muzica bisericească îmbracă forme artistice consacrate: cântarea de strană, veche moștenire monodică, prin Dima, face loc și cântului coral de factură polifonică. Dar nu numai atât. Dima este cel dintâi muzician cult care a sesizat atât valoarea artistică a cântărilor biseri­cești, cât și starea lor rudimentară în care se aflau din pricina modului cu totul primitiv și lipsit de cele mai elementare noțiuni ale frumosului în care se executau de către cântăreții bisericilor noastre. Convins că muzica bisericească este o comoară ce se cere prețuită după merit și având și posibilitatea să activeze în diverse servicii în cadrul Bisericii, G. Dima vrea să dovedească faptic convingerile sale îmbră­țișând cu pasiune creația sa corală religioasă”, se spune în studiul men­ționat. În misiunea sa de dascăl la Sibiu a fost tot timpul motivat să valorifice muzica bisericească din Ardeal și să-i învețe pe elevii pro­veniți în mare parte de la sate, obișnuiți să cânte așa cum cantorii de la biserici o făceau, să cunoască noțiunile elementare de teorie muzicală, să renunțe la elementele care stricau, după opinia sa, interpretarea: cântatul pe nas sau din gât, ruperea cuvintelor, exprimarea deficitară a vocalelor și consoanelor și multe altele. În publicațiile sale din Anuarul Institutului Teologic-Pedagogic, Gheorghe Dima vorbea de o adevărată „reformă” în privința interpretării, iar pregătirea viitorilor preoți, dascăli sau cântăreți să se facă deplin conștient de faptul că ei, la rândul lor, vor învăța pe alții în comunități. După Gheorghe Dima, cântarea bisericească în biserici trebuia să devină „o podoabă”. Mărturiile vremii despre concertele pe care le organiza cu elevii săi confirmă că „reforma” mult dorită era începută prin eforturile sale de la Sibiu. Mai mult decât atât, vocația sa de compozitor şi de interpret vocal desăvârșit l-a determinat să le ceară elevilor săi de la Sibiu și de pretutindeni să pătrundă în interpretarea lor atât melodia, cât și textul religios, așteptând mereu de la cântăreții bisericești multă expresivitate în interpretarea lor. Tehnicile de interpretare pe care le impunea co­riș­tilor impresionau auditoriul și au făcut din muzica interpretată adevărate capodopere corale bise­ri­cești și nu numai.

Compoziții pentru cor

Pentru corurile pe care le-a condus la Sibiu sau Brașov, Gheorghe Dima a compus o serie de cântări de o valoare artistică unică în patrimoniul muzical românesc. A compus „Liturghia în La”, „Liturghia în Sol” pentru coruri mixte și bărbă­tești, considerată unicat, „Liturghia pe patru voci”, motetul „Fericiți sunt cei goniți”, unicat în opera corală românească, foarte multe irmoase ale praznicelor împărătești, tropare, pricesne, cântări funebre, colinde. A armonizat multe cântări bise­ricești, cum sunt: „Paharul mântuirii”, „Cinei Tale celei de taină”, „De tine se bucură”, „De frumusețea fecioriei tale”, „Marea vieții”. A mai armonizat și cântări bisericești de la slujba Cununiei sau de la slujba Înmormântării. Părintele Mircea Păcurariu menționează peste 250 de piese muzicale lucrate de Gheorghe Dima, majoritatea publicate în timpul vieții sale, tipărite la Viena, Leipzig sau București. Postum i-au fost tipărite și alte lucrări.

Alți autori îi împart activitatea de compoziție în trei etape: creația religioasă de la început (1875-1899), din perioada de la Sibiu și Brașov, creația exclusiv brașo­veană (1899-1917) și compozițiile din temnița de la Cluj-Napoca (1917-1918). În toate etapele a dat dovadă de o putere creatoare imen­să, îmbinată cu o pregătire profesională desăvârșită, rezultatele sale fiind uimitoare. A fost con­ști­ent de lipsurile pe care le avea arta muzicală românească în Transilvania și, din acest motiv, a trudit până la sfârșitul vieții pentru a oferi corurilor și cântăreților bise­ricești un repertoriu bogat. Toate lucrările sale sunt apreciate de specialiști atât pentru expresivitatea compo­ziției, cât și pentru profesionalismul aranjamentelor armonice. Într-o perioadă în care cântarea corală în bisericile românești era sporadică, Gheorghe Dima a reușit să arate tu­turor frumusețea unei astfel de interpretări a cântării bisericești. „Dima avea convingerea că melodiile de strană sunt prea monotone și că această cântare trebuia suplinită printr-o creație religioasă bogată și valoroasă, prin expresivitatea ei”, se mai spune în studiul din revista „Biserica Ortodoxă Română”.

Inovator, deschizător de drumuri în muzica bisericească din Transilvania, Gheorghe Dima a impresionat contemporanii prin profesionalism, devotament și geniu în arta muzicală. Cu toate acestea, mulți din vremea sa nu l-au înțeles, iar lucrările sale nu s-au răspândit atât de mult cât și-ar fi dorit. Abia mai târziu opera sa a fost valorificată de corurile bisericești așa cum se cuvine, până în zilele noastre când cântările armonizate sau compuse de Gheorghe Dima răsună în biserici, la Sfânta Liturghie sau la alte slujbe religioase.