Ghervasie Creţu, eclesiarhul statornic şi evlavios

Arhimandritul Ghervasie Creţu era un călugăr simplu, râvnitor, harnic, statornic, iubitor al slujbelor şi al vechilor tradiţii mănăstireşti. Monah bun, sfătuitor, răbdător şi veghetor, trăitor într-o perioadă grea pentru Biserică şi monahism.

Despre el am auzit demult, din povestirile preţioase ale arhimandritului Partenie Apetrei, fostul eclesiarh al Catedralei mitropolitane din Iaşi, care-l cunoştea de la Mănăstirea Neamţ, unde Ghervasie Creţu revenea periodic pentru linişte şi odihnă, singur ori însoţindu-l pe mitropolitul Nicodim Munteanu, ajuns peste ani patriarh al României. Am căutat mult timp date referitoare la viaţa şi slujirea Arhimandritului Ghervasie Creţu. Din păcate n-am găsit Dosarul personal în Arhiva Sfântului Sinod, nici la mănăstirea Dealu de lângă Târgovişte, unde şi-a trăit ultimii ani ai vieţii. Singurele informaţii le-am descoperit în Arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei, în actele păstrate în Eclesiarhia Catedralei patriarhale (destul de sărace) şi din mărturiile monahiei Gabriela Săsărman, care l-a îngrijit în ultimii ani ai vieţii împreună cu alte călugăriţe din Mănăstirea Dealu. Ghervasie Creţu s-a născut la 17 iulie 1880, în casa părinţilor din comuna Urecheni, (conform Registrului actelor de naştere pe anul 1880), ca fiu al lui Gheorghe Constantin Creţu, în vârstă de 40 de ani, şi al Mariei Creţu (37 de ani), ambii agricultori, cu posibilităţi modeste de trai. Actul de naştere era semnat de primarul Ion Murariu şi de martorii Nicolae Buşaga şi Gheorghe N. Bordeianu. În alte acte şi referinţe apare ca localitate natală Filioara, probabil acesta era locul unde părinţii s-au mutat la scurt timp după naşterea pruncului, iar viitorul monah a copilărit până la plecarea spre mănăstire. La Filioara a urmat patru sau cinci clase primare şi apoi a intrat ca frate în Lavra Neamţului în anul 1905, cu dorinţa de a îmbrăţişa viaţa monahală. La cererea înaintată Mitropoliei Moldovei şi Sucevei i s-a răspuns că va avea suficient timp de meditaţie până la majorat, când trebuia să repete cererea. Până în momentul înrolării în armată a trecut prin diverse ascultări mănăstireşti şi a învăţat în mod special cântările bisericeşti şi rânduielile tipiconale. În vremea aceea la Mănăstirea Neamţ funcţiona o importantă Şcoală monahală cu profesori din soborul numeros, foarte pregătiţi şi mai ales cu o experienţă duhovnicească îndelungată. A satisfăcut serviciul militar în cadrul Regimentului 15 Războieni, contingentul 1915, sub numele civil de Grigore Creţu, obţinând gradul de sergent. După încheierea stagiului militar s-a întors la Mănăstirea Neamţ. Dintr-o cerere personală, ca şi din adresa protosinghelului Daniil Ciubotaru, stareţul Mănăstirii Neamţ, înaintată arhiepiscopului şi mitropolitului Pimen al Moldovei şi Sucevei în iulie 1920, aflăm că fratele Grigore Creţu era grav bolnav şi s-a cerut tunderea sa în monahism în regim de urgenţă, în ziua de 7 iulie (conform Ordinului Sfintei Mitropolii nr. 2370/1920), primind numele Ghervasie. Se pare că a fost totuşi o boală pasageră întrucât, în ziua de 10 mai 1921, a fost hirotonit ierodiacon pe seama aceleiaşi mănăstiri (conform Ordinului Sfintei Mitropolii nr. 1794/1921). Din anul 1924 a fost transferat ca slujitor la Catedrala mitropolitană din Iaşi, deservind o vreme ca ierodiacon şi la Biserica Sfântul Nicolae Domnesc din Iaşi. A fost hirotonit ieromonah la 3 mai 1925, după cum reiese din Registrul cu evidenţa personalului monahal, Arhiva Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei - Iaşi. La Iaşi a fost şi eclesiarh al Catedralei mitropolitane, păstrând tradiţiile împământenite de marii mitropoliţi ctitori Veniamin Costache şi Iosif Naniescu. Activitatea sa a fost legată de cea a mitropolitului Nicodim Munteanu, pe care l-a însoţit la Bucureşti, în anul 1939, când a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. În acelaşi an a fost numit mare eclesiarh al Catedralei patriarhale din Bucureşti. După moartea patriarhului Nicodim Munteanu (†1948) a urmat la conducerea Bisericii Ortodoxe Române patriarhul Justinian Marina, care l-a păstrat în aceeaşi funcţie, până în anul 1961, şi apoi ca Eclesiarh onorific încă trei ani. Din arhiva Eclesiarhiei Catedralei patriarhale aflăm că în soborul catedralei slujeau atunci alături de marele eclesiarh Ghervasie Creţu următorii părinţi: arhimandritul Justinian Florea - exarh al mănăstirilor, arhimandritul dr. Benedict Ghiuş - preot slujitor, arhimandritul Dionisie Velea, arhimandritul Narcis Luchian, arhimandritul Grigore Băbuş, protosinghelul Emilian Birdaş, protosinghelul Justinian Dalea, protosinghelul Calist Berea, protosinghelul Pantelimon Goniac, arhidiaconul Bartolomeu Anania, arhidiaconul Anton Uncu, arhidiaconul Iordan Niculescu, arhidiaconul Evghenie Dascălu, arhidiaconul Andrei Iacobeanu, ierodiaconul Nicanor Motorga, ierodiaconul Vladimir Trandafir, ierodiaconul Filotei Pascu, ierodiaconul Silvestru Busuioc, Ilie Căltuţ - protopsalt. Un an mai târziu întâlnim nume noi în soborul catedralei: arhimandritul Ambrozie Filiuţă, arhimandritul Gherontie Ghenoiu, protosinghelul Iasim Neagu, protosinghelul Maxim Mereanu. În 1958 se mai adaugă ca slujitori protosinghelul Dosoftei Murariu, protosinghelul Mitrofan Ifrim (telefonist la Reşedinţa patriarhală), ierodiaconul Vladimir Trandafir (mare cântăreţ) etc. Despre ascultările sale, despre slujirea sa neîncetată şi despre chipul pilduitor al arhimandritului Creţu vom mai afla şi în filele viitoare ale "Ziarului Lumina".