Greenwich, de 140 de ani meridian-reper pentru ora standard
Meridianul care trece prin Greenwich, orăşel din Londra metropolitană, de unde şi-a luat şi numele, a fost stabilit ca meridian universal pentru calcularea orei standard la 13 octombrie 1884. Linia nord-sud din Greenwich a devenit atunci Primul Meridian al Lumii - Longitudine 0 grade, iar fiecare loc de pe Pământ se raportează față de aceasta la est sau la vest. Meridianul 0 împarte Pământul în emisfera estică şi cea vestică, la fel cum ecuatorul îl împarte în emisferele nordică şi sudică. Decizia a fost luată la Conferinţa Internaţională a Meridianului de la Washington din octombrie 1884, la care au participat 25 de state, convocată pentru a stabili un reper pentru calcularea orei.
Înainte de această dată, aproape fiecare regiune avea propriul timp și nu existau convenţii naţionale sau internaţionale pentru timp. Însă, odată cu dezvoltarea reţelelor de cale ferată şi de telecomunicaţie din anii 1850-1860, a apărut nevoia unui standard pentru timp, potrivit rmg.co.uk. La reuniune, la 13 octombrie 1884, s-a decis ca ora 00:00 GMT („Greenwich mean time”, adică „ora de Greenwich”) să fie oră de referință, cu motivația că 72% din comerţul mondial depindea de rutele maritime care foloseau deja Greenwich ca prim-meridian.
În 1925, sistemul de numerotare GMT a fost modificat, astfel încât ziua începea la miezul nopţii. Schimbarea a generat confuzii, de aceea în 1928 Uniunea Astronomică Internaţională a înlocuit termenul „timp standard al meridianului 0” cu cel de oră universală. Din 1972 s-a trecut la Timpul Universal Coordonat (Coordinated Universal Time, UTC), care se bazează pe timpul atomic, o metodă de măsurare în funcţie de frecvenţa vibraţiilor într-un atom.