Grija pentru aproapele

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, pp. 507–508.

„Cuviosul ieroschimonah Vasian a fost timp de 52 de ani un mare egumen și duhovnic al Schitului Pocrov.

(…) După ce reînnoi biserica și chiliile, adună în jurul său o obște de peste 20 de monahi și schimonahi, din cei mai iubitori de liniște și nevoință. Împreună cu ucenicii săi, egumenul Vasian s-a străduit să împlinească întru totul așezământul episcopului de Roman, Pahomie, lăsat cu testament ctitoriei sale, adică păzirea cu sfințenie a slujbelor bisericești, petrecerea călugărilor în desăvârșită viață de obște, mâncarea de post cinci zile pe săptămână, iar sâmbăta și duminica dezlegare la brânză și lapte.

Pentru nevoile schitului, Părintele Vasian a plantat o livadă de meri, a săpat un iaz pentru pește și a făcut o prisacă cu 200 de stupi. Iar pentru primirea închinătorilor a făcut un arhondaric nou, unde adăpostea și ospăta gratuit pe toți cei care ajungeau la schit. Aceeași grijă avea Părintele Vasian și pentru cei câțiva pustnici care se nevoiau în pădurile din jurul Pocrovului, dându-le hrană și cele de trebuință.

Viața duhovnicească de rugăciune și de liniște din această sihăstrie, ca și blândețea și bunătatea starețului Vasian, s-au făcut repede cunoscute peste tot. Călugări și stareți din mănăstiri, episcopi și sihaștri, preoți și credincioși, țărani și orășeni, oameni simpli și învățați găseau în Părintele Vasian de la Pocrov un adevărat slujitor al lui Hristos, un sfetnic înțelept și un iscusit părinte duhovnicesc. Timp de 50 de ani, acest smerit egumen a stat neobosit, ziua și noaptea, înaintea Domnului și a oamenilor, rugându-se pentru toți, sfătuind, spovedind și hrănindu-i cu mâinile sale.

În primăvara anului 1903, Cuviosul Vasian a primit schima mare, iar către toamnă s-a dus la Hristos pentru a lua plata ostenelilor sale.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, pr. Narcis Stupcanu)