Gropi coumne din perioada represiunii staliniste la Tiraspol

Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 25 Mai 2023

O serie de cercetări efectuate în ultimii ani în zona Tiraspol din regiunea separatistă Transnistria a Republicii Moldova, încheiate recent, au dus la descoperirea de gropi comune cu rămăşiţele a mii de victime ale represiunii staliniste. Excavările arheologice s-au derulat în mai mulţi ani, cu anumite întreruperi, din cauza piedicilor pe care le-au pus autoritățile separatiste. „S-au descoperit în jur de 5.000 de oameni împuşcaţi în cap. Este o informaţie pe care noi trebuie să o aducem la cunoştinţa societăţii (…)”, a explicat Virgiliu Bârlădeanu, şeful Secţiei Istorie Contemporană la Institutul de Istorie din Republica Moldova. Cercetătorii pregătesc un volum dedicat acestor descoperiri, dar susțin și necesitatea ridicării unui memorial care să amintească de tragediile provocate în perioada stalinistă și să onoreze memoria victimelor. Potrivit istoricului Virgil Bârlădeanu, osemintele au fost reînhumate în locuri speciale, iar o parte dintre obiectele personale descoperite urmează să intre în colecţiile unor muzee, inclusiv în cea a Muzeului Naţional de Istorie de la Chişinău.