Hameiul, cel mai natural somnifer

Cine şi-ar fi imaginat că micuţele conuri de hamei pot avea atât de multe principii active care să le facă benefice în tratarea unei game impresionante de afecţiuni? Hameiul este utilizat în diverse tratamente, ajutând la reglarea tulburărilor nervoase, la vindecarea unor afecţiuni gastrice şi reumatismale, dar este intens utilizat şi în alte domenii.

În vechime, se credea că această plantă este păzită de zâne şi spiriduşi, întrucât avea proprietatea de a hipnotiza şi de a adormi pe toţi muritorii. Popoarele germanice, cu cea mai mare tradiţie în utilizarea hameiului, au fost acelea care au stabilit efecte miraculoase în combaterea insomniei, mai ales prin asocierea conurilor de hamei cu rădăcini de valeriană, aplicate într-o cură de două săptămâni. În decursul timpului, această combinaţie s-a dovedit foarte bine tolerată de organism şi de neegalat în combarea insomniei cronice, mai eficientă decât cel mai tare somnifer de sinteză chimică, numit benzodiazepină, asigurând un somn liniştitor, fără a provoca efecte secundare şi dependenţe, aşa cum apar după medicamentul de sinteză. Hameiul, aflat la început numai în flora spontană, a fost utilizat încă din Antichitate la prepararea unor băuturi şi ca aliment. Originar din Europa, a intrat în cultură începând din secolul al VII-lea, mai ales în zonele mai umede şi răcoroase din centrul şi vestul Europei. O amploare deosebită a luat cultura de hamei în secolele al XIV-lea-al XV-lea, odată cu dezvoltarea industriei berii în Bavaria, Boemia şi Belgia. Plantaţii întinse în Cluj şi Sighişoara Cele mai mari ţări producătoare de hamei sunt, în prezent, Cehia, Germania, Danemarca şi SUA. În România, primele culturi de hamei în sistem grădinăresc încep să apară din secolul al XIV-lea în Transilvania şi din secolul al XV-lea, în Moldova şi Ţara Românească. În prezent, creşte spontan în lungul apelor curgătoare, păduri, zăvoaie, tufărişuri, de la câmpie până la altitudinea de 1.000 de metri. Culturi mai întinse se găsesc în plantaţii special amenajate din zonele: Orăştie, Cluj, Sighişoara, unde se valorifică conurile, pentru industria berii. Planta preferă terenurile umede, însorite sau semiumbrite, cu precipitaţii anuale de 550-650 mm, din care cele mai importante trebuie să cadă în lunile mai-iulie (310-340 mm). Hameiul este o plantă perenă, căţărătoare ca o liană, cu tulpină groasă şi aspră la pipăit din cauza perişorilor în formă de cârlige. Lungimea tulpinii poate să ajungă la 3-5 metri, cu tendinţă de încolăcire în jurul altor plante, folosite ca suport. Dacă în apropierea unei tulpini de hamei se plantează un arac de lemn, planta se întinde spre suport făcând prin aer mişcări giratorii. Dacă suportul se plasează în partea opusă, tulpina, volubilă, se reorientează în spaţiu, se răsuceşte şi, în câteva ore, începe încolăcirea pe arac. De altfel, denumirea ştiinţifică dată de botanistul Carl Linne, în secolul al XVI-lea, este „Humulus lupulus“, derivată de la cuvintele latine humeo - a fi umed (preferă terenurile umede) şi lupus - lup (deoarece se înfăşoară în jurul plantei-suport, pe care o omoară treptat). Întrucât hameiul preferă convieţuirea cu sălciile tinere, filozoful roman Plinius l-a denumit Lupus salicarius (lupul sălciilor). Frunzele au formă de stea, cu 3-5 lobi dinţaţi. Cât priveşte florile, s-a constatat că are două feluri de flori, aşezate pe tulpini diferite (plantă dioică). Florile masculine sunt mici, galben-verzui, dispuse în ciorchine ramificate, în timp ce florile femele cresc la vârfurile ramurilor, grupate câte două la baza unei bractee şi aşezate asemenea unor solzi în jurul unui ax central, alcătuind un con globulos, de culoare brun-deschisă, numit stroboli. La baza bracteelor se găsesc numeroase glande rezinoase, de culoare galben-portocalie, cu miros caracteristic, care conţin un praf fin, răşinos, numit lupulină. Înflorirea are loc în lunile iulie-august. Conurile dau aromă anumitor băuturi În scopuri terapeutice şi de aromatizare a băuturilor, se recoltează conurile (inflorescenţele femele) în timpul înfloririi, alegând zile însorite din lunile august şi septembrie, când devin verzui sau galbene. Uscarea se face în locuri umbrite şi aerisite (încăperi, poduri sau magazii), aşezate în straturi foarte subţiri, fără a fi întoarse. În acest mod, se păstrează produsul de calitate, cu o culoare verzuie, fără brunificări şi cu miros aromatic pătrunzător şi gust amar. Pulberea care cade din conuri nu se aruncă, ci se colectează în pungi de hârtie. Se va evita păstrarea în grămezi sau în saci de plastic, deoarece substanţele active se degradează repede, prin oxidare, în contact cu aerul. După uscare, conurile sunt măcinate fin şi se păstrează în borcane de sticlă, închise ermetic, puse în rafturi întunecate şi reci. Aici se pot menţine numai două săptămâni, întrucât uleiul volatil se evaporă foarte rapid. Substanţele amare din conuri dau gustul berii Conurile conţin substanţe amare şi răşini (18-20%), taninuri (2-8%), glucide (30%), proteine (15-24%), celuloză (12-16%) şi uleiuri eterice (0,2-2,5%). Substanţele amare sunt localizate în perii glandulari de la baza bracteelor, fiind formate din ulei eteric şi o rezină ce conţine principii amare. Aceşti acizi amari au rol important în industria berii, cu efecte aromatizante, conservante şi antiseptice, dând gustul specific şi spuma berii. Cea mai mare putere amară se găseşte în acizii alfa şi beta, în timp ce ultimele două tipuri de acizi deţin doar 0,2-2% din masa conurilor uscate, acumulându-se, mai mult, în condiţii necorespunzătoare de uscare şi păstrare. Uleiul eteric este un lichid de culoare galben-deschis sau în stare vâscoasă de culoare roşcată, cu miros puternic aromat şi uşor picant. Aroma specifică pe care o prezintă berea este dată de unele componente ale uleiului eteric (humulen, mircen, cariofilen, farnesen, linalool), iar gustul amar este dat de acizii amari. În plus, limpezirea şi imprimarea culorii sunt asigurate de conţinutul în taninuri, care produc precipitarea proteinelor. Unele soiuri cultivate în România sunt bogate în substanţe amare (Transilvania, Napoca) sau în uleiuri eterice (Aroma, Transilvania, Napoca). În conuri se mai găsesc derivaţi flavonici, coline, hormoni estrogeni şi săruri minerale (P, K, Mg, Ca, Na). Proprietăţile terapeutice ale hameiului Proprietăţile terapeutice ale conurilor de hamei, stabilite în decursul timpului, vizează o mare diversitate de afecţiuni maladive, care pot fi ameliorate sau tămăduite cu preparatele din hamei: - neurosedative, somnifere, hipnotice, calmante la nivelul sistemului nervos, datorită uleiului eteric şi a substanţelor amare; - stomahice, antibacteriene, antiseptice, bacteriostatice asupra germenilor gram-pozitivi; - antivomitive, antispastice; - vermifuge, antihelmintice; - antitusive; - hipotensive, regeneratoare sanguin, depurative ale sângelui; - diuretice şi calmante în eritemul genital; - antiafrodiziace; - tonic-amare, eupeptice şi aperitive; - vitaminizante, antiscorbutice, relaxante, aromatizante; - mineralizante şi fortifiante. Curele cu infuzie de hamei previn instalarea osteoporozei Există o imensitate de aplicaţii în alinarea şi tămăduirea multor boli : - în reglarea tulburărilor nervoase, au efecte în caz de insomnie, nevroze, stări de excitaţie, ameţeli, depresie psihică, stări de nelinişte şi de panică, fobii, melancolie, anxietate, delirium tremens, Parkinson, tulburări emoţionale legate de pubertate şi de maturizare sexuală; - în bolile aparatului digestiv acţionează pentru vindecarea următoarelor afecţiuni: gastrite, prin stimularea secreţiilor gastrice, steatoză hepatică, insuficienţă biliară, indigestii, crampe stomacale, balonări cu gaze intestinale, lipsa poftei de mâncare şi paraziţi intestinali; - în bolile genitale şi renale, hameiul intervine benefic în cazurile de vaginită, leucoree, blenoragie, spermatoree, poluţiuni nocturne, cicluri menstruale dureroase, hiperexcitaţii sexuale, incontinenţă urinară (enurezis) la copii şi bătrâni, bufeuri de căldură la debut de menopauză. După instalarea menopauzei, curele succesive de câte trei săptămâni cu infuzie de hamei contribuie la prevenirea osteoporozei, fiind un fitoestrogen extrem de eficient. De asemenea, împiedică formarea calculilor renali şi a infecţiilor la nivelul vezicii şi a canalelor urinare. Prin efectul antispastic, ajută la dilatarea căilor de evacuare a calculilor renali. Un rol esenţial îl are în combaterea protozoarului Trichomonas vaginalis ; - în bolile pulmonare, acţionează contra tusei spastice, bronşite şi, mai ales, tuberculoză, distrugând bacteria Mycobacterium tuberculosis; - contra reumatismului şi poliartrozelor, hameiul acţionează ca un puternic antiinflamator articular, cu efecte similare cu ibuprofenul - un antiinflamator de sinteză destul de nociv, folosit contra durerilor articulare. Prin calmarea sistemului nervos central, se reduce senzaţia de durere la bolnavii de reumatism şi gută; Tot pentru tratamente interne, hameiul poate fi folosit în scopul de a combate alcoolismul, obezitatea, anemia, atonia generală, avitaminozele (îndeosebi scorbutul), rahitismul şi starea de convalescenţă. În uz extern, este eficace în tratarea diferitelor afecţiuni dermatologice (dermatoze, acnee, eczeme, herpes, pecingine, seboree, cancer de piele), precum şi în masaje în caz de dureri reumatice şi gută. Forme de utilizare internă - infuzie dintr-o lingură de conuri uscate şi mărunţite, la 200 ml apă clocotită; se infuzează acoperit 10-15 minute şi se beau trei căni în cursul zilei, ultima - înainte de culcare, având efecte calmante, diuretice, anafrodiziace, mai ales la persoane cu insomnii cronice şi nevroze. Bune efecte se constată la tineri cu excitaţii sexuale necontrolate şi cu poluţiuni nocturne, precum şi la copiii plăpânzi şi rahitici. Consumată zilnic, infuzia acţionează în tratarea tuberculozei (efect bacteriostatic) şi a bronşitelor, dar şi în afecţiuni de ficat şi de stomac (uşurarea digestiei, lipsa poftei de mâncare); - infuzia concentrată din 6 conuri uscate în 100 ml apă clocotită serveşte la pulverizarea tenurilor acneice sau grase şi ca stimulator al creşterii părului; - decoct din amestec, în părţi egale, cu conuri de hamei, rădăcini de valeriană şi frunze de roiniţă; o lingură de amestec se fierbe în 200 ml apă, timp de 5 minute, se lasă acoperit 10-15 minute şi se bea călduţ, la culcare, ca sedativ şi somnifer; - tinctură din 20 de linguri cu conuri mărunţite la 500 ml alcool 500; se lasă la macerat timp de două săptămâni, cu agitare zilnică şi se consumă de trei ori pe zi, câte 25-30 de picături diluate în puţină apă, în caz de hiperexcitabilitate sexuală, ejaculare precoce, poluţiuni nocturne şi alopecie ; - uleiul de hamei, foarte mult folosit în Boemia şi Bavaria, unde este considerat un adevărat elixir de sănătate şi de frumuseţe, se prepară din 15 linguri cu conuri măcinate, care se macerează în 500 ml ulei de floarea soarelui sau de măsline. Vasul se închide ermetic, iar după două săptămâni se strecoară într-o sticlă închisă la culoare şi se foloseşte extern, ca masaj contra durerilor de cap, nevralgii şi pentru înfrumuseţarea pielii în sezonul rece al iernii. Zonele de pe corp expuse la frig au tendinţa de uscare, cu asprire şi crăpături, care vor fi catifelate prin ungere cu ulei, păstrându-se elasticitatea şi tonusul unui ten frumos. Având proprietăţi extrogene, uleiul se poate folosi şi intern pentru declanşarea ciclului menstrual întârziat la fete, contra tulburărilor emoţionale şi a apetitului alimentar exagerat ; - pulberea din conuri uscate şi măcinate se administrează de 3-4 ori pe zi, câte o linguriţă rasă, pe stomacul gol ; - berea din hamei se bea zilnic, câte o cană ; Conurile verzi induc un somn profund Tratamente externe : - infuzie din 10 g conuri uscate şi mărunţite la 200 ml apă clocotită; se foloseşte sub formă de comprese pe piele pentru ulceraţii canceroase, acnee, tenuri grase, seboree, tonifierea părului precum şi sub formă de spălături vaginale cu irigatorul, în caz de vaginită provocată de protozoarul Trichomonas vaginalis ; - băile terapeutice, cu aceleaşi acţiuni, se prepară din 6 linguri conuri uscate şi mărunţite puse la macerat în 4 litri apă, la temperatura camerei, timp de 8-10 ore (de dimineaţă până seară); se strecoară şi se face îmbăierea timp de 20 minute, în apa caldă ; - maceratul preparat pentru baie se poate folosi şi contra căderii părului şi a mătreţii, prin ultima clătire după spălarea pe cap, mai ales la persoanele la care alopecia este accentuată pe fond de stres. - conurile verzi se pun într-un săculeţ de tifon seara pe perna de dormit, în dreptul nasului, pentru a provoca un somn imediat şi profund sau se aplică pe locurile dureroase (sciatică, lumbago, spondilită). Extract din conuri pentru aromatizarea pâinii Lăstarii tineri, apăruţi primăvara, sunt consumaţi ca legume introduse în supe sau salate cu rol aperitiv, digestiv şi depurativ. De asemenea, conurile, extractele şi uleiul eteric sunt utilizate, într-o măsură mai redusă, la aromatizarea pâinii, a sosurilor, condimentelor, tutunului şi a băuturilor nealcoolice. Pulberea din conuri dă aromă şi spumă berii Conurile şi pulberea galbenă care conţine lupulină au fost folosite la prepararea berii încă din anul 1079, în Boemia. În prezent este folosită pe scară industrială, având rolul de a imprima gustul, aroma specifică, spuma, culoarea, limpezirea şi conservarea în timp. Până în prezent, nici o altă substanţă chimică (naturală sau sintetică) nu poate înlocui efectul lupulinei din conurile de hamei pentru a realiza însuşirile fizico-chimice şi gustative ale berii. În tehnologia de preparare a berii se utilizează conuri uscate (150-450 g la 100 litri) sau pulberea fină cu lupulină (9,3 g acizi amari alfa la 100 litri). Fiind săracă în alcool, berea se recomandă persoanelor anemice şi aflate în convalescenţă, ţinând seamă de bogăţia în săruri şi substanţe azotate. Din acest punct de vedere, este mai valoroasă decât vinul. Utilizat în hrana vacilor, creşte producţia de lapte În parfumerie, hameiul este utilizat pentru compoziţii de tip tabac, fougere şi chypre. În zootehnie şi medicină veterinară, conurile (5 pumni, pe zi) se administrează în hrana cabalinelor bolnave de icter. Mugurii servesc la hrana bovinelor cu indigestie sau balonări. Frunzele şi lăstarii tineri, tocaţi şi amestecaţi cu porumb, constituie un furaj bogat în proteine şi amidon şi se folosesc în hrana oilor şi a caprelor, pentru a combate sterilitatea, precum şi în hrana vacilor în scopul sporirii producţiei de lapte.