Hameiul, planta supranumită „inima berii”
Hameiul (humulus lupulus) este o plantă perenă, cățărătoare ca o liană, cu tulpina groasă și aspră, din cauza perișorilor în formă de cârlige care se dezvoltă spontan pe terenurile umede, însorite sau semiumbrite. Primele culturi de hamei au apărut prin secolele XIV-XV, odată cu dezvoltarea industriei berii în Bavaria, Boemia și Belgia. În țara noastră, cele mai întinse culturi de hamei pentru fabricarea berii sunt în Orăștie, Sighișoara și Cluj. Conurile conțin substanțe amare și rășini, taninuri, glucide, proteine, celuloză și uleiuri eterice.
Se știe faptul că hameiul este un ingredient nelipsit din compoziția berii, dar această plantă medicinală, supranumită „aurul verde” sau „inima berii”, are beneficii neprețuite pentru sănătate. Hameiul este o sursă importantă de antioxidanți și are rol de conservant natural, conferind berii gustul amărui. Hameiul este folosit în tratamentele care ajută la reglarea tulburărilor nervoase, la vindecarea unor afecțiuni gastrice și reumatismale, datorită substanțelor cu efect sedativ din compoziția sa. Combinația de hamei cu valeriană este adesea folosită în combaterea insomniei cronice și este considerată cel mai tare somnifer de sinteză, numit și benzodiazepină, asigurând un somn liniștitor, fără a provoca efecte secundare și dependențe, ca în cazul medicamentelor de sinteză. În afară de efectul sedativ, hameiul mai are și alte beneficii asupra organismului, și anume: este un puternic diuretic și calmant, are efecte antibacteriene, antiseptice, bacteriostatice, stomahice, vermifuge, antihelmintice, antitusive, hipotensive, de regenerare sanguină, depurative ale sângelui, tonic-amare, eupeptice, vitaminizante, mineralizante și fortifiante. Hameiul este benefic și în crizele de gută și reumatism.
Primăvara, vârfurile fragede ale lăstarilor de hamei se folosesc la ciorbe și salate, asemenea sparanghelului. Hameiul mai poate fi folosit și ca bază pentru diverse feluri de mâncare.
Rețete:
Ciorbă de hamei
Ingrediente: 500 g hamei, 500 ml suc de roșii, 1 ceapă, 25 g făină, 3 linguri ulei de măsline, 100 ml smântână de soia, sare și piper după gust, 1 linguriță boia de ardei dulce, frunze de pătrunjel, țelină. Mod de preparare: Se spală bine mugurii de hamei, se taie în bucăți de 3-4 cm lungime. Într-o oală se pune ceapa la călit în ulei de măsline, apoi se adaugă 2 l de apă și se lasă hameiul la fiert circa 30 de minute. Se pregătește sosul din făină amestecată cu smântână de soia și o linguriță de boia dulce, apoi se toarnă puțin din supă până se omogenizează bine și se adaugă în supă; se presară sare și piper după gust, apoi se acrește cu sucul de roșii. Se mai lasă să fiarbă câteva minute și se servește cu pătrunjel și țelină deasupra.
Mâncare scăzută de hamei
Ingrediente: 2 cepe potrivite, 3-4 linguri de ulei, 2 linguri de pastă de tomate, sare și piper după gust, 700 g hamei. Mod de preparare: Se spală hameiul și se taie în bucăți de câte 2-3 cm, se pune la opărit, după care la scurs. Într-o tigaie se călește ceapa în ulei, se adaugă hameiul opărit, 1 pahar de vin alb și se mai fierbe circa 25-30 de minute; se pun pasta de tomate, sare și piper și se mai lasă câteva minute pe foc, după care se poate servi cu pătrunjel verde tocat.