Horea Paștina și expoziția „Piatra din capul unghiului”
Maestrul Horea Paștina a deschis recent (pe 16 iulie) o expoziție la Galeria Romană din București. Expoziția ține până la sfârșitul lunii august. „Cuvânt de deschidere” scrie pe invitația la acest vernisaj, făcut la sugestia fostului său student Cristian Dițoiu, care dorea o expoziție comparativă a lui Horea Paștina cu el însuși. Cuvânt de deschidere al meu. Dar de fapt Cuvântul (cu majusculă!) este Cel care a deschis deja această expoziție, Cel care poate spune despre tot ceea ce se vede și despre ceea ce nu se vede. Cuvântul - piatra din capul unghiului. În Duhul Lui este făcută această expoziție.
La Horea Paștina, spunând despre pictura sa spui despre el, vorbind despre el vorbești despre pictura sa. Există o unitate rar izbutită de alți artiști. Pictura este după chipul și asemănarea lui, dar și el este după chipul și asemănarea picturii sale. Unul pre alta și una pre altul se dăruiesc continuu Domnului, întru salvare.
„Piatra din capul unghiului”. Piatră tăiată din Muntele sfințit care este Maica Domnului. Piatră care a sfărâmat porțile iadului. Cheie de boltă. Fixează și liberează. Cheie care nu închide calea luminii fizice, dar care deschide, prin Hristos zugrăvit acolo, calea „Răsăritului celui de sus”, după o altă exprimare dragă lui Horea Paștina. Titlu de expoziție, și ea.
Când pictura este poetică și teologică
Prin unele lucrări, expoziția sugerează drumul picturii sale de la tinerețe pân’ la bătrânețe. Sunt repere. Sunt jaloane. Ale unui parcurs împlinit! Ținta: cerul! La Horea, tinerețea și bătrânețea sunt mereu împletite, precum șnurul de mărțișor. Tânăr era bătrân, bătrân este tânăr.
Ferestre. Creația care pătrunde prin ele. Sufletul însetat care pleacă plutind și pogoară. Întâlniri la fereastră. Bucuroase întrepătrunderi. Luminate! Luminoase!
Flori. Duhul florilor! Crini. Crini veniți din „codri mari de crini”. Busuioc. Stânjenei. Trandafiri. Violete. Garoafe. Mușcate. Culori și miresme. Uneori doar un lujer. Uneori doar o așteptare a lor semnalată de o scăriță. Flori. Prezența paradisului. Și urme ale prezenței Emiliei.
Fructe. Duhul fructelor! Mere la fereastră. Pere la fereastră. Gutui la fereastră. Fructe în blid. Și, pe spaliere, vița-de-vie încărcată de ciorchini, ugere brumate.
Vase. Vaze. Străchini. Ceramică. Căni fără toartă. Care să fie povestea toartei? Prin absență, toarta devine din insignifiantă tainic semnificativă. Smerenia cănii și smerenia cu asupra de măsură a toartei. Și în felul acesta ochiul e rănit de frumusețe... Simplitatea lutului și prețiozitatea porțelanului. Puritatea porțelanului și noblețea lutului.
Pianul. Închis. Muzică așteptând, încă neslobozită. Muzica este în noi, de acolo chemată.
Și Jilțul din Grădină. Cine tocmai a plecat? Sau cine urmează să se așeze? Porumbelul prezent pare să lase să se înțeleagă că este Tron păstrat Domnului, așa cum țăranii de pe timpuri lăsau un loc gol pentru Hristos în capul mesei lor. Tronul Hetimasiei
Dealuri. Dealurile verzi. Și un munte albastru, un munte mântuit. Câmpia nesfârșită. Și, între o latură a ei, vibrând orizontul, un lac cu rost. Aburul tăinuitor al câmpiei. Abur de primăvară. Abur de vară. Abur de toamnă. Și aburul respirației noastre iarna.
Pictura anilor de pe urmă
Apoi, e pictura anilor de pe urmă. Pictură care valorifică putințele și neputințele lui, în care putințele se smeresc și în care neputințele sunt transfigurate în putințe.
Pictură decantată, pictură lămurită. Pictură a simplității. Toate s-au limpezit. A rămas numai ce este ultim. Esența cuprinzătoare, înmiresmată, cu bun gust persistent.
Pictură a structurilor de taină. Ele au fost totdeauna prezente, dar acum au ieșit prietenos la arătare. Ni se dezvăluie. Le aflăm. Le deprindem.
Arhitecturi pogorâte; cu temeiuri primordiale ale echilibrului: cercul, pătratul, triunghiul, rombul... Și mereu Crucea! Geometria precisă a liniilor de riglă și de compas, iar peste ele geometria ușor tremurată a culorilor. Culori lujer. Culori - delicate dâre de bucurie. Ah, ce forță are delicatețea! Se preling culorile pe linii voios, precum vița-de-vie se cațără pe bolți pregătite. Linii de-acum colorate, care atunci când inima ți-e trează se pot transforma în lacrimi de bucurie. Vioriu, albăstriu, vișiniu, purpuriu, rubiniu, alburiu, auriu, argintiu, gălbui, mieriu, sângeriu, cireșiu, nouriu, griu, aburiu, și mereu, mereu îngeriu... Nimic aspru, nimic zgrunțuros. Și alb. Mult alb. Lucru probabil firesc pentru cineva care s-a născut la Alba Iulia. Alb purificator. Alb patriarhal. Alb neînceput. Alb de căruntețe. Alb de cămașă țărănească. Alb de scutec de prunc. Alb de laptele din șistar al lui Ioan Alexandru. Alb de porumbel vestitor. Versuri albe care rimează bine, căci rimează colorat.
Din când în când pare că Duhul se revoltă și atunci picură din cer, în toată această imaculare ascetică, câte o floare de un roșu viu, pată sângerând euharistic pânza, amintind de iubirea Domnului, dar și de iubirea noastră. Și, subtil, de Cântarea cântărilor. Pictură care face să ți se facă dor de extazul înflăcărat al tinereții tale.
Piramide. Piramidă răsturnată. Piramidă oglindită. Piramida bună conservatoare. Piramidă recuperatoare.
Turle. Cupole. Triadă de cupole, pe ele cu cruci delicate. Biserici ițite dintre case sau dintre dealuri. Întru nădejde ițite. Corăbii - duhovnicește invincibilă armada. Potire. Orizonturi... Toate întru Ascensiune!
[Pictură de început de lume, dar și de sfârșit de lume.
Pictură de sfârșit de drum, pictură de început de alt drum.
Pictură de prag. Pictură a vieții! Pictură prolog. Pictură pro Logos! Pictură cu Logos! Pictură a Adevărului (cu majusculă!). Ca atare, pictură adevărată.]
Pictură înţeleaptă
Pictură a privirii și a ascultării. Pictură a tăcerilor. A tăcerilor ocrotitor învăluitoare, care spun mult.
Pictură a luminii. Cea taborică. Este ceea ce Goethe cerea pe prag de plecare: „Mehr licht”! Este ce-a dat Dumnezeu când a spus „Fiat lux!”. Lumină pecete. Totodată, o lumină lină. Vernisajul se petrece tocmai în ziua Sfântului Atinoghen (284-305), cel căruia i se atribuie imnul Lumină lină!
Pictură înțeleaptă.
Pictură moaște. Cu bună mireasmă colorată de moaște.
Pictură a îmbrățișării. Îmbrățișare a despărțirii, care e totodată îmbrățișare a nedespărțirii.
Pictură a înfrățirii apropiate cu pictori din cei vechi; admirați, iubiți, simțiți. Bine cunoscuți sau anonimi zugravi ai unor bisericuțe de sat. Apropiere nu prin încercare de semeață asemănare, ci prin smerită neasemuire.
Pictură cu duh țărănesc. De o curăție luminată, însuflețită de altițe de culoare.
Pictură a cumințeniei. Cât de puțin sunt explorate ofertantele provocări intelectuale ale cumințeniei!
Pictură pentru sfinți. Și pictură pentru păcătoși care iubesc sfinții.
Pictură mult teologică. A convorbirii cu Dumnezeu. Și a convorbirii cu Sfântul Dumitru Stăniloae.
Pictură a Pustiei. (Pustia - cuvânt poetic, în duh ioan-alexandrin.)
„Piatra cea din capul unghiului”... A cules-o Horea Paștina și a pus-o în capul picturii sale. Construcția sa artistică se bine susține în Duhul Sfânt! Pictura lui Horea Paștina, în urmarea numelui său, horește a Paști. Și cuvântul Învierii răzbate la noi irezistibil: „Bucurați-vă!”.
Să ne bucurăm! E sărbătoare! Hristos a înviat!