Hramul capelei Spitalului Clinic de Urgenţe

Data: 08 August 2007

Duminică, 5 august, capela Spitalului Clinic de Urgenţe din Iaşi a primit hramul „Sfântul Ioan Iacob“. Întrucât spitalul nu are încă o capelă propriu-zisă, manifestările dedicate acestei zile au avut loc în Sala „Dr. Lucinescu“ şi au început la orele 14.00, cu slujba Acatistului Sfântului Ioan Iacob. A oficiat un sobor de 9 preoţi, condus pr. Dumitru Merticariu, paroh la Biserica „Tuturor Sfinţilor“ - Banu, care a rostit şi un cuvânt de învăţătură despre rolul Bisericii în vindecarea trupească şi sufletească a bolnavilor. La orele 14.30, s-a stropit cu aghiazmă întreg spitalul şi s-au făcut rugăciuni de binecuvântare la paturile bolnavilor. Manifestarea s-a încheiat cu o agapă frăţească. A fost prezent un număr de aproximativ 50 de persoane, printre care, conducerea spitalului, cadre medicale, bolnavi şi alţi credincioşi care luaseră la cunoştinţă despre eveniment. Spitalul se află de asemenea sub ocrotirea Sfântului Ioan Botezătorul (7 ianuarie), dar, aşa cum ne-a declarat pr. Radu-Sever Ungureanu, preotul misionar de caritate al capelei, hramul acesta a fost adăugat avându-se în vedere activitatea medicală desfăşurată de Sfântul Ioan Iacob Hozevitul „la bolniţa Mănăstirii Neamţ, la infirmieria Infanteriei din Dorohoi, la Mănăstirea «Sfântul Sava» din Ierusalim. El însuşi, de multe ori internat în spitalul din Ierusalim, ştie să asculte rugăciunile bolnavilor şi să se roage pentru vindecarea lor“. Părintele Ungureanu ne-a declarat că în curând spitalul va avea şi o capelă propriu-zisă, întrucât actuala este impovizată la mansarda spitalului.