Hramul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului
Anul acesta, credincioşii prezenţi la slujbele săvârșite cu prilejul hramului Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului (închinat Sfântului Ioan Gură de Aur) vor putea cinsti un fragment din moaştele Sfântului Cuvios Efrem cel Nou. Acestea au fost aduse ieri, 11 noiembrie, spre închinare credincioşilor, de la Paraclisul istoric „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” al Reşedinţei Patriarhale.
Tot ieri, de la ora 18:00, a fost oficiată slujba Sfântului Maslu. Astăzi, începând cu ora 9:00, vor fi oficiate Sfânta Liturghie şi slujba Parastasului, iar de la ora 14:00 se va desfăşura un concert de cântări bisericești, susţinut de Grupul de interpreţi din Săliştea, Maramureş.
De la ora 17:00 va fi săvârşită slujba Privegherii, iar la ora 19:00 racla ce adăposteşte moaştele Sfântului Ioan Gură de Aur va fi scoasă în procesiune în jurul Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului.
Duminică, 13 noiembrie, vor fi oficiate de la ora 8:00 slujba de Sfințire a apei, Agheasma, de la ora 8:30, Acatistul Sfântului Ioan Gură de Aur, iar de la ora 9:30 Sfânta Liturghie.