Hrisostom, mitropolitul sihastru din Muntele Athos

Dacă vreun scriitor cu adevărat iscusit ar avea răgazul să călătorească pe urmele Mitropolitului Hrisostom, care a viețuit în partea de sud-vest a Muntelui Athos, în preajma locului ocrotit de Sfântul Cuvios Nil Athonitul, izvorâtorul de mir, ar descoperi frumu­seți nemaiîntâlnite. Pe povârnișul muntelui ce coboară către întinderea nemărginită a mării, pe calea spre Kavsokalivia și Karulia, se află câteva chilii care mărturisesc încă despre dăinuirea isihasmului într-o vreme a frământărilor, neliniștii și a atâtor amăgiri trăite de viețuitorii din lumea cea mare...

Aici, printre stânci abrupte și dumbrăvi de măslin, își află adăpostul cei ce caută tăcerea și îndepărtarea de zarva lumii.

Zona la care facem referire se află nu prea departe de Mănăstirea Marea Lavră, unde s-au nevoit de-a lungul veacurilor mulți monahi, sihaștri, ierarhi și chiar patriarhi ai Constantinopolului, care și-au început urcușul duhovnicesc în această chinovie cu peste o mie de ani de istorie. Drumul către aceste locuri este anevoios, iar cel ce îl străbate trebuie să-și lepede graba și gândurile lumești, primind în schimb pacea ce se revarsă din înălțimea munților.

Înainte ca Sfântul Atanasie Athonitul (numit și „de la Marea Lavră“) să întemeieze această vestită mănăstire, pust­nicii erau risipiți pe versanți, trăind în singurătate, rugăciune și lucrarea virtu­ților. Unii își săpau peșteri în stâncă, alții își ridicau colibe din lemn și pietre, dar toți se hrăneau cu roadele pământului și, mai ales, cu rugăciunea neîncetată.

Cine ajunge la Chilia Tuturor Sfin­ților, locul preferat al Mitropolitului Hrisostom, al cărei hram se prăznu­iește în prima duminică după Rusalii, rămâne uimit de farmecul locului. Acolo, pe versantul opus Viglei, nu departe de Schitul românesc Prodromu, au viețuit dintotdeauna călugări iubitori de liniște, cu privirea îndreptată către cer și mare.

Printre măslini și copaci seculari, într-un loc unde cerul se unește cu marea, s-a așezat, în anul 1950, viitorul ierarh Hrisostom de Rodostolos, care a petrecut aproximativ șapte decenii în Sfântul Munte. Departe de vuietul lumii, între stâncile ce se cufundă în apele albastre ale Mării Egee și tăcerea ce învăluie cărările pustni­cești, acesta și-a țesut cununa nevo­inței sale. El și-a încheiat viața la 1 octombrie 2025, la vârsta de peste 92 de ani, din caierul vremii.

Sfârșitul său a fost asemenea vieții: în apropiere de Dumnezeu, în duhul isihast, pe care cei bineplăcuți Domnului îl primesc ca un mare dar. Astfel se săvârșesc din viață adevărații slujitori ai Celui Preaînalt - fără zbucium, fără frământare, ci în pacea care covârșește toată mintea.

În zorii zilei de 1 octombrie, Mitropolitul Hrisostom a mers la Sfânta Liturghie, în pofida vârstei înaintate. Cu pași mărunți, dar hotărâți, sprijinin­du-se în toiag, a urcat treptele bisericii, ca în fiecare zi a îndelungatei sale vieți de monah. Apoi s-a retras la chilia sa pentru odihnă. Ucenicul său, venit după câteva ore să-i aducă o gustare și să-l întâlnească, a descoperit că ierarhul plecase deja spre Liturghia nesfârșită a Cerului...

Găsindu-l cu fața înmiresmată de Lumina lină și cu mâinile împreunate pe piept, ucenicul a înțeles că săvâr­șirea i-a fost întru bucurie, precum se cuvine celor ce și-au păzit inima curată până în ceasul de pe urmă.

Hrisostom de Rodostolos s-a născut în 1933 la Anagennisi, lângă Seres. A absolvit Academia Teologică din insula Halki în 1962. Nu a fost singurul ierarh format acolo pe care am avut privilegiul să-l cunosc. Toți absolvenții din Halki vorbeau cu emoție despre această instituție: o școală teologică cu exigențe mari, dar și un loc unde au învățat iubirea pentru liturgică, muzică și pentru virtuțile necesare unei misiuni înalte în Biserică. Clasele erau mici, cu un număr redus de studenți, care participau zilnic la Sfânta Liturghie, inclusiv la sfârșitul săptămânii, având apoi un program riguros de cursuri, meditații și timp petrecut în bibliotecă. Această formare i-a pregătit pentru vremurile deloc ușoare ce aveau să vină. Au fost instruiți atent, îndeosebi din punct de vedere misionar și liturgic.

Mulți din absolvenții acestei școli au militat pentru redeschiderea ei, chiar dacă acest lucru nu a fost posibil încă...

Hrisostom a fost hirotonit ierodiacon în 1960 și ieromonah în 1965 de către Mitropolitul Natanael de Miletopolis. Imediat după terminarea studiilor la Halki, în 1963 a devenit profesor la Academia eclesiastică Athoniada a Sfântului Munte. După patru ani, a fost numit director al acestei instituții prestigioase, cu renume în lumea ortodoxă, funcție pe care a ocupat-o până în 1988.

La 22 aprilie 1978, a fost hirotonit Episcop de Rodostolos în biserica Patriarhiei Ecumenice din Fanar, ocrotită de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe.

La hirotonia sa, săvârșită în vremea Patriarhului Dimitrios, au slujit Mitro­poliții Meliton al Calcedonului, Hrisostom de Mira (fost profesor la Halki), Gabriel de Kӧln, Calinic de Listra și Bartolomeu al Filadelfiei, actualul Patriarh Ecumenic, fost coleg de studii la Halki.

În ziua de 10 ianuarie 2023, Episcopul de Rodostolos a fost ridicat la rangul de Mitropolit onorific al eparhiei sale, în semn de cinstire pentru îndelungata lucrare dedicată Bisericii.

După ce și-a încheiat misiunea de profesor și director al Academiei Athoniada, Episcopul Hrisostom a rămas în Sfântul Munte Athos. A locuit într-o chilie situată în apropierea Mănăstirii Lavra și nu prea departe de Schitul românesc Prodromu, care a beneficiat de prezența sa, prin vizite și slujiri, fie în așezământul românesc, fie la Marea Lavră și uneori chiar la Chilia Tuturor Sfinților, unde ierarhul a viețuit vreme îndelungată.

Frumusețea locului, pe care îl străbătea pe jos, l-a ajutat să trăiască o viață aproape de Dumnezeu. Este aproape cu neputință a o descrie în cuvinte. Cine are șansa să privească de la balconul chiliei un răsărit ori un apus de soare poate înțelege taina liniștirii isihaste și vocația Mitropolitului Hrisostom pentru înălțimile duhovnicești. Atunci când soarele învăluie în aur valurile mării și umbrele muntelui se lungesc peste cărări, sufletul se umple de pace și mintea se curăță de gândurile deșarte.

Nu departe de acest loc au trăit odinioară și Sfântul Nicodim Aghioritul, dar și Sfântul Grigorie Palama. Pământul acesta păstrează încă mireasma sfințeniei lor, iar izvoarele ce se revarsă din stânci par a fi sfințite de rugăciunile marilor luminători ai Bisericii. În șirul acestor smeriți nevoitori s-a înscris, către sfârșitul veacului al XX-lea și începutul celui de-al XXI-lea, și Episcopul Hrisostom, devenit mitropolit la sfârșitul vieții.

Îmi aduc aminte de prezența sa la înmormântarea Sfântului Cuvios Petroniu de la Prodromu. Cu atenție și răbdare, în ciuda vârstei înaintate, a rămas la întreaga rânduială a slujbei, inclusiv la agapa care a urmat. A fost binevoitor față de românii veniți special pentru acest moment. Îmi amintesc limpede cum i-a spus noului stareț al Prodromului, instalat cu doar câteva zile înainte, să acorde atenția cuvenită slujitorilor și pelerinilor români. Deși nu a rostit în biserică un cuvânt de învățătură, a ascultat cu grijă toate cele spuse atunci și a împărtășit la masă multe amintiri legate de Părintele Petroniu și de alți călugări români, pe care îi prețuia. Vorbele lui erau puține, dar pline de înțeles, ochii îi erau umeziți de lacrimi și întregul lui chip transmitea lumină și pace.

La fel, am rămas impresionat de prezența sa, cu doar câteva zile înainte (18 septembrie 2025), la Mănăstirea Iviron, la prohodirea arhimandritului Vasilios Gondikakis, fost stareț la Stavronichita și Iviron. Hrisostom a ținut să-l cinstească prin prezență, deși era vizibil marcat, încercat de vârstă și suferință. Drumul până la Iviron nu a fost ușor pentru trupul său ostenit, dar dragostea față de cunoscutul aghiorit l-a făcut să biruiască slăbiciunea. O fotografie îl arată așezat într-o strană, ascultând slujba și cuvintele rostite pentru vechiul său prieten.

În ultimii ani, Mitropolitul Hrisostom - ridicat la acest rang de Patriarhia Ecumenică odată cu împlinirea vârstei de 90 de ani - nu mai putea străbate pe jos potecile Sfântului Munte. Picioarele îi slăbiseră, însă sufletul îi rămăsese tânăr și dornic de rugăciune. Trăirea lui lăuntrică se îndrepta cu și mai multă intensitate către Dumnezeu, după modelul isihaștilor din vremurile trecute.

În Marea Lavră, unde și-a petrecut ultima perioadă a vieții, participa adesea la slujbe, mai ales la Sfânta Liturghie, și își umplea timpul cu rugăciune, meditație și trezvie, cugetând la trecerea omului prin această lume ca printr-o mare învolburată. Văzând valurile ce se frâng de stânci și norii ce se risipesc în vânt, medita, cu siguranță, la deșertăciunea slavei lumești și scurtimea vieții pământești.

De la Chilia Tuturor Sfinților și din Mănăstirea Marea Lavră, privirea lui se îndrepta mereu către cer și către mare, înțelegând curgerea timpului și fragilitatea existenței noastre, pe care de multe ori o irosim fără rost.

Cei ce l-au cunoscut vor păstra în inimă chipul său blând, cuvintele lui înțelepte și exemplul unei vieți îndreptate spre Dumnezeu, fără abatere și fără cârtire.

Mitropolitul Hrisostom de Rodostolos rămâne un exemplu de profesor de teologie și ierarh care a iubit mai mult cele veșnice decât cele trecătoare. Trăitor pe Muntele Athos, el a fost un model pentru generații de monahi și un reper pentru marii teologi care au trecut atât prin vestita școală de la Halki, cât și prin școala vieții de mănăstire.

Acum, când razele soarelui scânteiază iară și iară peste chiliile din Kavsokalivia și Karulia, când marea încă șoptește la picioarele Sfântului Munte și vântul poartă mireasmă de tămâie prin codrii de castani și măslini, Mitropolitul Hrisostom se roagă neîncetat în ceata celor ce au biruit. Nădăjduim că și pentru noi!

Și-a lăsat toiagul pe care se sprijinea, și-a așezat mantia de ierarh și a plecat acolo unde lumina nu apune nicicând. Iar chilia în care a locuit este martora tăcută a unei vieți tainice trăite în iubirea Mirelui, precum candela ce arde în fața icoanei chiar și după ce rugătorul a adormit.