Hristos - Calea noastră

Este nevoie de o viziune realistă, nuanțată, capabilă să dea sens unui efort extraordinar pe care viața de familie îl presupune astăzi și să motiveze unele schimbări în viața concretă. Nu este suficient să stabilești un diagnostic, deși este esențial la început, ci trebuie parcurs întregul drum, etapă cu etapă. Pentru aceasta, reperele credinței sunt decisive. Dezvoltarea armonioasă a copiilor este rodul conlucrării între părinți și copii, sub ocrotirea harului.

Nu este dificil să observăm conturarea a două linii în familiile tinere: una care tinde să accepte orice model importat de educație, iar alta care caută să se ghetoizeze. Este, evident, o reacție la faptul că familia nu se mai regăsește reprezentată de nimeni și de nimic: mediul politic, instituții sociale, ba chiar și spiritual... Care ar fi însă măsura justă și realistă? În secolul al IV-lea, Sfântul Vasile cel Mare și Sfântul Ioan Gură de Aur puneau în centrul grijii lor pastorale preocuparea atentă pentru familiile creștinilor, pentru cultivarea unei educații autentice, raportată cu realism la condițiile și mentalitatea vremii lor. Este un amănunt esențial faptul că niciodată „Biserica nu și-a creat propriile ei forme pentru căsătorie și pentru familie, ci a asumat și a dat sens prin duhul ei formelor care existau în societate” (Georgios I. Mantzaridis, Instituție și harismă, Iași, 2020, p. 78). Acest lucru arată că asumarea vieții în Hristos nu avea ca finalitate izolarea într-un ghetou creștin, ci se manifesta firesc în toate zările lumii, păstrând oricând și oriunde reperul fundamental: Iisus Hristos, Mântuitorul lumii. Reflecția lucidă și plină de credință a profesorului Georgios Mantzaridis ne ajută să înțelegem acest adevăr: „Elementul principal în Creștinism este raportarea la persoana lui Hristos. Astfel, familia, precum și căsătoria, nu se limitează la planul sociabilității orizontale, ci este împreună-legată de sociabilitatea verticală. În plan orizontal, problemele fundamentale ale omului rămân nesoluționate. Însă, prin raportarea verticală toate sunt așezate în rânduială prin prisma crucii și-și pot afla o rezolvare sau o reglementare a lor” (Georgios I. Mantzaridis, Instituție și harismă, p. 78).

Căutând răspuns și străduindu-se să rezolve problemele acestei vieți, omul se pregătește, de fapt, pentru realitatea Împărăției. Nu ar putea fi acesta un argument pentru asumarea fără zăbavă a reperelor credinței? Apropierea de Biserică, prin Taina Spovedaniei şi participarea la viaţa de cult a Bisericii, alegerea unui preot duhovnic, toate acestea constituie repere fundamentale pentru o trăire creștină autentică. Prezența veghetoare și călăuzitoare a preoților și duhovnicilor rămâne un reper fundamental, cu condiția înțelegerii că adolescenții și tinerii nu sunt simple „categorii”, ci au mentalitatea și așteptările lor, dar și darurile lui Dumnezeu. Un dialog deschis și realist, fără grabă și presiunea autorității „sacerdotale”, o Spovedanie atentă și compasivă vor aduce roade, la vremea potrivită, devenind un loc al limpezirii, al schimbării și al întoarcerii poate din alegeri mai puțin inspirate.