Hristos Se naște ca pe noi să ne mântuiască

Crăciunul este ziua plină de lumină, în care sărbătorim Naşterea Domnului nostru Iisus Hristos. Fiul lui Dumnezeu născut din veci din Tatăl Se naşte în timp din Preasfânta Fecioară Maria, pentru ca pe noi să ne mântuiască. În fiecare an la 25 decembrie noi prăznuim împărăteşte această mare taină ce ni s-a descoperit în peştera din Betleem, în urmă cu 2.000 de ani: Hristos Domnul, Fiul lui Dumnezeu Cel „născut fără stricăciune din Tatăl mai înainte de veci, şi mai pe urmă din Fecioară întrupat mai presus de fire”, pentru noi Se naşte ca „Prunc Tânăr”, ce este „Dumnezeu, Cel mai înainte de veci”.

Bunul Dumnezeu, în ne­mărginita Sa milă şi iubire de oameni, nu pu­tea lăsa lumea să fie chinuită de cel rău, din cauza păcatului stră­moşesc al protopărinţilor Adam şi Eva. De aceea, a trimis pe Arhan­ghelul Ga­vriil în Nazaretul Galileei să bine­vestească Sfintei Fecioare Maria Întruparea Fiului lui Dumnezeu, Dom­­nul nostru Iisus Hristos. Din ziua acestei Bune Vestiri, Preacurata Fecioară „s-a aflat având în pântece de la Duhul Sfânt” (Matei 1, 18).

Aflând de sarcina ei, „Iosif, logodnicul ei, drept fiind şi nevrând s-o vădească, a voit s-o lase în ascuns. Şi cugetând el acestea, iată îngerul Domnului i s-a arătat în vis, grăind: Iosife, fiul lui David, nu te teme a lua pe Maria, logodnica ta, că ce s-a zămislit într-însa este de la Duhul Sfânt. Ea va naşte Fiu şi vei chema numele Lui: Iisus, căci El va mântui poporul Său de păcatele lor” (Matei 1, 19-21). Deci scopul venirii lui Hristos pe pământ este mântuirea lumii, pe care neamul omenesc a aşteptat-o pe parcursul a mai multor generaţii, începând cu „primul zidit”, Adam.

După anghelofanie, Dreptul Iosif devine protectorul Sfintei Fecioare Maria, luând-o la el (Matei 1, 24), „şi fără să fi cunoscut-o pe ea Iosif, Maria a născut pe Fiul său Cel ­Unul-Născut, Căruia I-a pus numele Iisus” (Matei 1, 25). Fecioara naşte şi rămâne fecioară. Ea este fecioară înainte de naştere, în timpul naşterii şi după naştere. Maica Domnului este Pururea Fecioară, după cum ne învaţă Sfinţii Părinţi de la Sino­dul al 3-lea Ecumenic, desfăşurat în anul 431, la Efes, în Asia Mică.

Sfântul Evanghelist Luca ne spune că locul în care S-a născut Hristos este Betleemul Iudeei, pentru că aici Dreptul Iosif împreună cu Sfânta Fecioară Maria au fost nevoiţi să vină pentru a se înscrie în cetatea lui David, „pentru că el era din casa şi din neamul lui David” (Luca 2, 4). Astfel, ei împlineau porunca imperială a împăratului roman Octavian Augustus de recenzare a populaţiei, care îi includea şi pe cei care locuiau în Ţara Sfântă. În timpul acestui recensământ, Quirinius era legatul roman al Siriei, iar regele iudeilor era Irod.

Negăsind loc de găzduire în Bet­leem, din cauza mulţimii celor care au venit pentru recenzare, Dreptul Iosif şi Sfânta Fecioară Maria se adăpostesc în afara oraşului, în una din peşterile de lângă această localitate. În această peşteră, Prea­sfânta Fecioară Maria a născut pe Domnul nostru Iisus Hristos, pe Care „L-a înfăşat şi L-a culcat în iesle” (Luca 2, 7).

Sinaxarul ne spune că Sfânta Fecioară Maria „a născut fără strică­ciune pe Domnul nostru Iisus Hristos”. Ea este numită de Biserică Născătoare de Dumnezeu. „Acest nume constituie toată taina întru­pării”, după cum mărturiseşte Sfântul Ioan Damaschin, care afirmă cu toată tăria: „dacă aceea care a născut este Născătoare de Dumnezeu, negreşit şi Cel născut din ea este Dumnezeu şi, negreşit, este şi om”.

În ziua de Crăciun, la slujba Utreniei, cântările ne relevă adevărurile de credinţă ortodoxe formulate la sinoadele ecumenice, atât cele legate de hristologie, cât şi cele ale mariologiei. Spre exemplu, la Cântarea a 5-a de la Canoane, alcătuite de Cosma Melodul, găsim exprimări hristologice şi mariologice: „Iată Fecioara, precum s-a zis de demult, în pântece zămislind, a născut pe Dumnezeu, Cel ce S-a făcut om şi a rămas fecioară, prin care împăcându-ne noi păcătoşii cu Dumnezeu, pe aceasta ce este cu adevărat Născătoare de Dumnezeu, întru credinţă, o lăudăm”.

Părintele Makarios Simonopetri­tul, în textul dedicat zilei de 25 decembrie din lucrarea sa aghiografică Sinaxarul, Vieţile Sfinţilor, arată că „Iisus Hristos, Mântuitorul, Ema­nuel - Dumnezeu e cu noi (Isaia 7, 14; Matei 1, 23) -, Se naşte în această zi ca un Prunc plăpând peste care îngerii se apleacă cu uimire”. Tot el subliniază că Domnul Hristos Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu „Se face trup, ia asupra Lui slăbiciunile noastre, ia parte la neputinţa noastră, fără însă a Se face părtaş păcatului nostru. Se îmbracă cu un trup şi un suflet”. Şi chiar mai mult, „Se su­pune legilor lumii noastre căzute: creşterea, foamea, setea, somnul”, toate acestea „fără însă a păcătui. El singur este fără păcat (Romani 5, 21) şi vine să Se sălăş­luiască în trup”, care, prin păcatul lui Adam, este „supus morţii”, pentru ca „să-l umple de slavă şi de lumină, fă­cându-l părtaş la nemurirea Sa”.

Biserica noastră mărturiseşte de 1.700 de ani în Crez (ale cărui prime 7 articole au fost formulate de cei 318 Părinţi, la Primul Sinod Ecumenic, desfăşurat la Niceea, în anul 325) că noi, creştinii ortodocşi, credem „într-unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Unul-Născut, Care din Tatăl S-a născut mai înainte de toți vecii. Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat, născut, nu făcut; Cel de o ființă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut. Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire S-a pogorât din ceruri şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara, şi S-a făcut om”.

În aceste cuvinte stă înţelegerea teologică a ceea ce sărbătorim de Crăciun: pogorârea Fiului lui Dumnezeu în lume pentru a răscumpăra neamul omenesc. A doua Persoană a Sfintei Treimi Se întrupează şi Se naşte ca om din Maica Fecioară pentru a vindeca rănile noastre, prin Crucea pe care o va lua de bunăvoie pentru mântuirea noastră, după cum mărturisim în continuare în Crez: „Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Ponţiu Pilat şi a pătimit şi S-a îngropat”. Iar a treia zi a înviat, dăruindu-ne nouă viaţă veşnică în Împărăţia cerurilor, pregătită pentru noi de Dumnezeu de la întemeierea lumii (Matei 25, 34).

La Naşterea Domnului vedem deja Jertfa Sa de pe Cruce şi mai ales slăvita Sa Înviere. De aceea, Cră­ciunul şi Paştele sunt strâns legate, ceea ce se vede şi din legătura sim­bolică dintre cele două sărbători, după cum subliniază părintele Ma­ka­rios Simonopetritul: „Peştera preînchipuie mormântul, iar scutecele, giulgiul; aici, Hristos vine în lume fără să strice fecioria Maicii Sale, iar acolo biruie moartea şi iese din mormânt fără a-i strica peceţile; la Betleem, un înger este trimis păstorilor; la Ierusalim, un înger strălucitor de lumină vesteşte Învierea Femeilor Mironosiţe. Pretutindeni şi totdeauna acelaşi Hristos, Care S-a făcut om” pentru mântuirea noastră.

Pentru noi, românii ortodocşi, de Crăciun Se naşte Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care este Mesia Ce ne aduce vestea minunată a mântuirii noastre. De aceea de Crăciun cu toţii într-un glas cântăm colindul sfânt şi bun: „O, ce veste minunată/ În Betleem ni s-arată/ Astăzi S-a născut/ Cel făr’ de-nceput”, pe care „Tatăl L-a trimis în lume”/ „Să ne mântuiască”.