Hristos, ţinta fericită pentru care s-au întemeiat toate

Rupere a relaţiei dintre om şi Dumnezeu şi, prin urmare, dintre fiecare om şi ceilalţi oameni, păcatul a degradat şi degradează natura ce nu poate decât să urmeze umanităţii purtând încărcătura nebuniei lui. Lăcomia, trufia şi ignoranţa omului desfigurează şi distrug pământul. Pe acest teren păcatul individual nu poate fi separat de cel colectiv. Făcuţi după chipul Dumnezeului treimic, oamenii sunt interdependenţi. "Suntem mădulare unul altuia", spune Sfântul Apostol Pavel. Refuzul acestei comuniuni face să se arate în fisurile sale neantul din care am fost scoşi. Dinamismul evoluţiei cosmice e de acum înainte legat de moarte, străbătut de fenomenele de entropie, de monstruozitate, de dezintegrare. Omul vampirizează universul, ucide spre a mânca şi chiar prin acest lucru îşi găseşte moartea. Reciprocă devorare a omului şi a pământului. Desigur, legile naturii, ce fac cu putinţă istoria mântuirii, dau mărturie de legământul cosmic încheiat de Dumnezeu cu pământul după potop. Dar acest legământ include de acum înainte moartea. Ea cheamă taina de pe urmă, cea a lui Hristos. Biruinţa lui Hristos asupra morţii deschide calea îndumnezeirii.

Întruparea şi Învierea au provocat recrearea, transfigurarea tainică şi potenţială a universului. Dezvoltând intuiţiile Sfântului Apostol Pavel, textele liturgice şi patristice insistă asupra dimensiunii cosmice a Trupului lui Hristos. Căci Hristos, spune Sfântul Maxim Mărturisitorul, "este taina cea mare şi ascunsă. Aceasta este ţinta fericită pentru care s-au întemeiat toate… Spre această ţintă finală privind, Dumnezeu a adus la existenţă fiinţele lucrurilor. Pentru Hristos au primit toate veacurile şi cele aflătoare înlăuntrul veacurilor începutul existenţei şi sfârşitul în Hristos". (Olivier Clement, Adevăr şi libertate. Ortodoxia în contemporaneitate)