Icoana înţelepciunii divine

"Înţelepciunea şi-a zidit casa rezemată pe şapte stâlpi, a junghiat vite pentru ospăţ, a pregătit vinul cu mirodenii şi a întins masa sa. Ea a trimis slujnicele sale să strige pe vârfurile dealurilor cetăţii: "Cine este neînţelept să intre la mine!" Şi celor lipsiţi de bună-chibzuială le zice: "Veniţi şi mâncaţi din pâinea mea şi beţi din vinul pe care eu l-am amestecat cu mirodenii. Părăsiţi neînţelepciunea ca să rămâneţi cu viaţă şi umblaţi pe calea cea dreaptă a priceperii!"" (Pildele lui Solomon 9, 1-6)

Tradiţia patristică accentuează deseori realitatea Împărăţiei lui Dumnezeu şi sub aspectul material al formelor prezente în cadrul acestei lumi, adică mai uşor perceptibile nouă vizual prin caracterul lor. Cuvântul întrupat se arată, se descoperă şi se împărtăşeşte dincolo de Sfintele Taine, prin văz sau vederi duhovniceşti, în care lumina are un rol revelator. Şi a zis Dumnezeu: "Să fie lumină!" Şi a fost. Iar frumuseţea acestei lumini e mult mai mare decât auzul Vechiului Testament, acel "Ascultă, Israele!" fiind înlocuit cu "ridică ochii şi vezi" - spunea G. Kittel, ca început al Noii Legi. Însuşi refuzul oricărei false imagini în cultul ebraic (Ieş. 20, 3, Deut. 4, 15-17) era deja o imagine, o formă de preiconografie, un chip în aşteptare, căruia nu i se recunoştea însă caracterul de simbol. Teama căderii în idolatrie a fost eliminată odată cu definirea termenului de icoană ca asemănare (όμόίωμα), model (παράδειγμα), întipăritură (εκτύπωμα) a cuiva, care arată în ea pe cel ce este înfăţişat şi nimic altceva, ca imagine a unui prototip, nu însuşi prototipul - de aceea îi primeşte numele; numai prin aceasta ia parte la el şi pentru aceasta e vrednică de cinstit şi sfântă (Sfântul Ioan Damaschin). Fără acest aspect prin care doar se face posibilă relaţionarea cu o prezenţă al cărei chip este reprezentat, desigur, cinstirea icoanei ar fi o evidentă idolatrie chiar şi în timpul de azi. Sofia Luminătoare Ne oprim asupra unei icoane ce a uimit prin frumuseţea sa puterea de înţelegere a multor creştini - personal aş numi-o "Chipul cel de foc" sau "Înţelepciunea cea mai înainte de veci", pentru că în faţa sa rămâi nemişcat, taci, te închini şi pleci. E cel mai adânc gest pe care poţi să-l faci şi cel mai înalt compliment ce l-am auzit, prin care se afirma valoarea estetică a unei lucrări - şi spun aceasta din punctul de vedere al unui artist. Cum pot să descriu icoanei Sofia de la Novgorod, despre care Paul Evdokimov spunea că nu există absolut nici o explicaţie convingătoare a semnificaţiei acestei figuri enigmatice, aparţinând secolului al XVI-lea? Este Înţelepciunea despre care Sfinţii Părinţi spun că implică pluralitatea chipurilor Sfintei Treimi, fără a descrie nicidecum ipostasele ei, ci taina Unităţii Celor Trei. Compoziţiile iconografice de tipul "Icoana Înţelepciunii Divine", "Înţelepciunea şi-a zidit sieşi Biserica..." şi "Sofia Luminătoare - Înţelepciunea lui Dumnezeu", cum este tâlcuită una dintre cele trei fresce din biserica Mănăstirii Suceviţa, sunt predominant simbolice, având un temei doctrinal-teologic fundamental, regăsit în textele biblice, patristice şi imnografice. Nunta Mirelui Într-un manuscris al Sfântului Ioan Scărarul, datând din secolul al XII-lea, există o reprezentare asemănătoare: în mijloc un înger aşezat pe tron, înconjurat de două figuri înaripate, iar deasupra Hristos. Adică un agape dumnezeiesc înconjurat de virtuţi omeneşti - Credinţa şi Nădejdea stând împrejurul Dragostei precum Maica Domnului ca Teotokos şi Sfântul Ioan Proorocul, ca înger în trup, fiu al Înţelepciunii (Lc. 7, 35) şi prieten al Domnului - rugătorii din scena Deisis, stau în jurul Cuvântului, transformând Judecata de Apoi în Nunta Mirelui (Paul Evdochimov, "Arta icoanei. O teologie a frumuseţii", Ed. Meridiane, Bucureşti, 1992, pp. 291-293). În cazul icoanei de la Novgorod, Înţelepciunea are chipul unui personaj feminin, cu aripi de foc şi haine de aur, a cărui frumuseţe a fost accentuată prin culoarea purpurie a feţei, una dintre nuanţele tainice ale roşului. Aşezat pe tronul ridicat pe o piatră a cărei formă rotundă semnifică plinătatea, Îngerul Marelui Sfat are pe cap o coroană şi ţine într-o mână un sceptru, ca simbol al regalităţii, iar în cealaltă un sul ce păstrează conţinutul nemărginit al Înţelepciunii. Cei şapte stâlpi pe care se sprijină tronul sunt cele şapte daruri sau duhuri: duhul înţelepciunii, duhul înţelegerii, duhul sfatului, duhul tăriei, duhul cunoştinţei, duhul bunei-credinţe şi duhul temerii de Dumnezeu, pe care Înţelepciunea şi-a zidit sieşi casă - termen tradus în reprezentările iconografice deseori ca "dom" sau "templu" şi "hram" sau "biserică", având şi valoare simbolică de trup al Mântuitorului - Înţelepciunea lui Dumnezeu şi Cuvântul şi Puterea lui Dumnezeu Tatăl. Acesta îşi zideşte casa (trup), mai presus de minte, din Fecioara ce devine astfel locul privilegiat al prezenţei divino-umane, ea însăşi Biserică şi Templu, plinitoarea a toate darurile. Acesta a junghiat cele de jertfă şi a scos vinul şi a întins masă la care cei care părăsesc neînţelepciunea sunt chemaţi să vină (pentru această interpretare facem trimitere la studiul lui George Palade, publicat în volumul "Movileştii - istorie şi spiritualitate romanescă. Artă şi restaurare", Suceviţa, 2007). Despre acest ospăţ duhovnicesc şi masă nemuritoare, pricinuitoare a toate şi dătătoare de viaţă, hrănitoare de suflete, pomeneşte Sfântul Cosma de Maiuma, legând cuvintele pericopei citate ca titlu al unor icoane de instituirea Cinei de Taină (Triod, Canonul din Sfânta şi Marea Joi, cântarea 1-a, troparele 2-4). Aceeaşi semnificaţie euharistică oferă şi unul din troparele liturgice rostite la fiecare dumnezeiască Liturghie, vorbind despre Euharistie ca pregustare a "împărtăşirii mai adevărate, în ziua cea neînserată a Împărăţiei" (Penticostar, Slujba Învierii, Canonul Sfântului Ioan Damaschin, cântarea a 9-a, troparul al 2-lea). Energia comună Treimii O altă interpretare a compoziţiilor de acest tip arată lucrarea lui Dumnezeu în iconomia mântuirii, Înţelepciunea lui Dumnezeu în totalitatea ei, reunind toate imaginile Înţelepciunii. Aşadar, dincolo de interpretarea patristică a Înţelepciunii identificate cu Duhul Sfânt şi cu Hristos Cuvântul, avem de-a face cu un agape treimic, numit de Sfântul Grigorie Palama "energie divină" comună Treimii. Înainte de orice, pentru acesta, Înţelepciunea este atributul, energia, lucrarea, harul, duhul lui Dumnezeu cel treimic şi orice vedere a lui Dumnezeu este treimică: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, aşa cum icoana unui praznic le cuprinde pe toate celelalte. În ordine ascendentă, potrivit verticalei icoanei se descoperă Treimea: Sofia precede zilele creaţiei, este Luminătoarea, este Începutul mai înainte de veci şi "La Început era Cuvântul şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul" (In. 1, 1). Deasupra este reprezentat Hristos (bust) ca Logos întrupat, împlinindu-şi lucrarea şi binecuvântând cu ambele mâini (gest rezervat în iconografie Tatălui) făptuirea Duhului, iar aceaştia doi, Fiul şi Duhul, descoperă slava şi lucrarea Tatălui. Mai sus este redată Împărăţia, îngerii înfăşoară cerul - ceea ce înseamnă sfârşitul timpului, făcând loc tronului Hetimasiei pe care se află Evanghelia, punctând momentul eshatologic, accentuat în plan circular, de sferele puterilor cereşti şi umanitatea reunite în doxologie.