Imaginea Fecioarei Maria în lumea românească veche

„Cântece de despărţire îţi aducem,/ Marie,/ căci te‑ai pristăvit,/ trecând de la cele pământeşti,/ la locaşul cel veşnic”, scria, într‑unul dintre primele imnuri dedicate pe pământ românesc sărbătorii Adormirii Născătoarei de Dumnezeu, pe la 1394, monahul Filotheu de la Cozia. Versurile sunt citate într‑o lucrare de doctorat ce investighează diversele forme de exprimare a cultului marial pe tărâmul românesc.

„Eram la Şcoala de vară de la Mănăstirea Cozia, transliteram cărţi scrise cu alfabet chirilic, iar domnul profesor Dan Horia Mazilu şi‑a exprimat regretul că până atunci nimeni nu reuşise să realizeze o cercetare care să abordeze ima­ginea Fecioarei Maria în lumea românească veche”, îşi aminteşte Carmen Drăgan, autoarea lucrării de doctorat „Fecioara Maria în lumea românească veche. Secolele XIV‑XVIII”. Discuţia avea loc în 2004 şi a fost punctul de plecare într‑o călătorie ce avea să dureze nouă ani şi avea să ducă cercetătoarea la mănăstiri cu hramul Maicii Domnului, la icoane făcătoare de minuni, dar şi în biblioteci ce păstrează manuscrise şi cărţi vechi ce vorbesc despre dragostea poporului român pentru Fecioara Maria.

„Floarea cea mai înmiresmată”

„Am ales această temă pentru lucrarea mea pentru a îndeplini dorinţa mentorului meu, profesorul universitar Dan Horia Mazilu, specialist în literatură română veche, dar şi din afinităţi personale. Am trăit o experienţă în care am cerut ajutorul Fecioarei Maria, de aceea cercetarea mea a fost condusă atât de curiozitatea intelectuală, cât şi de suflet”, spune Carmen Drăgan.

Unul dintre capitolele cele mai interesante ale acestei lucrări de doctorat este „Cultul Maicii Domnului în mentalitatea populară”, în care autoarea arată: „De‑a lungul timpului, mentalitatea populară a românilor a fost puternic alimentată de motive folclorice, superstiţii, legende, colinde în care Maica Domnului devine un intermediar între umanitatea păcătoasă şi divinitatea supremă. Pentru majoritatea, ea este mereu gata să ierte, «să se roage, să‑l roage pe Dumnezeu câte ceva pentru sărmanii muritori» (Nicolae Steinhardt - Dăruind, vei dobândi)”. Universul faunistic şi floral a fost asumat de către românii ortodocşi în planul sensibilităţii religioase. „Sub cupola credinţei se organizează o organicitate a lumii animale sau biologice, a lumii cosmice şi astrale, exprimată prin cultura tradiţională şi etichetată religiei populare”, spune Carmen Drăgan. În acatiste şi în rugăciuni, Maica Domnului este numită „floarea cea mai aleasă şi înmiresmată”. În tradiţia poporului nostru, în limbajul popular găsim mai multe flori care poartă numele Maicii Domnului, tămăduitoare pentru bolile trupeşti şi sufleteşti. Cea mai cunoscută dintre acestea este cea numită în popor „palma Maicii Domnului”. Iată şi o legendă a florii „palma Maicii Domnului”: „Se zice că mai înainte vreme boala grabnică nu avea leac. Într‑o zi, Lisaveta, maica Sfântului Ioan Botezătorul, care suferea de această boală, călătorea împreună cu Maica Domnului pe nişte câmpii şi, din una în alta, s‑au luat în vorbă şi a zis Maica lui Sfântul Ioan: «De mulţi ani umblu să mă lecuiesc şi n‑am dat încă peste vreo buruiană bună». Şi Maica Domnului i‑a răspuns: «Uită‑te la iarba asta. Ia‑o, fierbe‑o şi‑n scăldătoare scaldă‑te de câte trei ori pe zi, trei zile în şir, că te vei tămădui». Maica Lisaveta făcu întocmai după învăţătura Fecioarei şi dobândi sănătate. De atunci rămase acelei buruieni numele de palma Maicii Domnului, pentru că are frunza în chip de palmă, iar boala cea grabnică de atunci are leac pe lume.”

„Scăparea oamenilor”

Începând cu a doua jumătate a secolului al XVII‑lea, în Țările Române încep să se difuzeze o serie de manuscrise şi tipărituri consacrate Maicii Domnului. „Cea mai răspândită dintre ele este Minunile Maicii Domnului, o carte populară al cărei conţinut se situează la hotarul dintre literatură, etică, istorie şi religie”, arată cercetătorul. Culegerile de minuni ale Maicii Domnului au lăsat urme şi în folclor. Numeroase legende şi colinde sunt inspirate din minuni. Într‑o legendă din Bucovina, culeasă de Simion Florea Marian şi publicată în „Maica Domnului, scăparea oamenilor”, aflăm cum Maica Domnului a scăpat un băieţel, aflat în pericol de a muri de foame. Ea s‑a arătat drept o femeie, a scos o pâine de grâu, albă şi mare cât o rotiţă de plug, şi i‑a dat‑o băieţelului, care a mâncat din ea şapte ani la rând.

În colinde, Fecioara Maria apare cu atributele exclusive, şi anume „Născătoare de Dumnezeu” (Theotokos) şi „Pururi Fecioară” (Aipartenos), ce apar înlănţuite laolaltă în special în cântecele de stea. Fecioara Maria este chemată cu apelative ca „Prea‑nevinovata”, „Curata”, „Lumina Prea Sfântă”, „Precista blagoslovită” etc.

„Fecioara Maria reprezintă întruparea în cel mai înalt grad a virtuţilor creştine. Prin această naştere, ea nu este numai mama Fiului, ci şi a tuturor pământenilor. Adjectivul posesiv («Maica mea») întăreşte convingerea că în sufletul credincioşilor Fecioara Maria nu este numai mama Mântuitorului, ci a tuturor oamenilor, căci în faţa Tronului Ceresc ea se roagă cu aceeaşi devoţiune pentru mântuirea fiecăruia”, arată Carmen Drăgan.

Mai aflăm din această lucrare şi despre răspândirea numelui Maria în lumea românească veche. Frecvenţa numelor de Maria şi Marian se poate remarca la toate popoarele bizantine, dar mai ales la români. În trecut, numele era foarte des întâlnit în lumea românească, începând cu fetele de la ţară şi terminând cu doamnele şi domniţele de la ­curte. „Într‑o statistică onomastică, profesorul I.A. Candrea a arătat că în Oltenia, 75% dintre femei purtau numele de Maria. A existat însă o perioadă în care, din cauza regimului comunist, oamenii au fost nevoiţi să‑şi ascundă credinţa şi, prin urmare, numele nu a mai fost atât de frecvent”, scrie cercetătorul.

Despre această lucrare de doctorat, conf. univ. dr. Alexandru Ofrim spune că este „o primă încercare de sinteză referitoare la doctrina marială şi relaţiile acesteia cu alte paliere ale vechii culturi româneşti”. Autoarea mărturiseşte că cercetarea pe care a realizat‑o „revelează legătura profundă, de secole, pe care românii o au cu Fecioara Maria”.