Împărăția cerurilor se dobândește cu osteneală

Arhimandrit Ioanichie Bălan, Patericul Românesc, Ediția a VI-a, Ed. Mănăstirea Sihăstria, 2011, p. 542

„Rasoforul Vasile (Ilie) era din copilărie păstor de oi. Înainte de a veni la Sihăstria s-a nevoit un timp la Schitul Cozancea - Botoșani, ca ucenic al schimonahului Paisie Olaru. Acolo avea aceeași ascultare la oi. Însă, pentru viața lui aleasă, vrăjmașul îi făcea multe ispite. Într-o seară, pe când citea la Psaltire, diavolul s-a arătat în chipul unei păsări, a intrat în foc și cu mare zgomot a risipit jăraticul, încât s-au aprins stâna și oile. Alteori speria turma sau intra în câini și îi ucidea. Că nu putea răbda vrăjmașul focul rugăciunii lui. Însă tânărul ostaș nu se temea de cursele diavolului și niciodată nu lăsa mintea să i se răspândească în vremea rugăciunii.

Când a venit rasoforul Vasile Ilie la Mănăstirea Sihăstria, cu fratele său Constantin, întâi au fost puși de egumen la încercare. Timp de trei zile au fost ținuți la poarta mănăstirii, în post și rugăciune, pentru a ispiti tăria credinței lor. Toată ziua loveau cu bățul în trunchiul unui copac și nu vorbeau cu nimeni. Seara venea iconomul și-i întreba:

– Spuneți, fraților, a zis ceva copacul?

– Nu, răspundeau ei.

– Nu-i este foame copacului?

– Nu! ziceau frații.

– Iată, așa trebuie să rabde călugărul în mănăstire!

Apoi iconomul pleca fără să le dea de mâncare. Asemenea a făcut și în seara următoare. A treia zi a venit din nou iconomul, a luat pe cei doi frați și i-a dus în biserică. După ce s-au închinat, egumenul i-a binecuvântat, i-a spovedit din copilărie, le-a dat mâncare la trapeză și a doua zi i-a învrednicit de Trupul și Sângele Domnului. Apoi le-a dat chilii și le-a rânduit ascultări aparte.

Timp de doi ani, rasoforul Vasile Ilie a trăit la stâna mănăstirii. Și era așa de blând și plin de dragoste, că îl iubeau toți, până și oile, câinii și păsările cerului. Iar nevoința lui era aceasta: în fiecare zi mânca o singură dată, după-amiaza, la ora trei. Știa Psaltirea și cele șapte laude pe de rost, și le zicea zilnic mergând după oi cu capul descoperit. Noaptea făcea cinci sute de metanii și citea viețile Sfinților, cugetând mereu la judecățile Domnului.”

(Cuvinte ale sfinţilor români, Pr. Narcis Stupcanu)