Importanţa gândurilor noastre
Inteligenţa materiei, cartea profesorului universitar doctor Dumitru Constantin Dulcan, abordează problema vieţii, a conştiinţei, a inteligenţei naturii, a raportului dintre cunoaşterea ştiinţifică şi cea religioasă. Raţiunea şi simbolul, Certitudinea şi incertitudinea, Sacrul şi profanul, Misterele vieţii, voinţa de a fi, Destin şi liber arbitru sunt câteva dintre temele capitolului al şaptelea, destinat posibilelor răspunsuri despre noi. Autorul îşi declară în Prefaţă poziţia pe care se plasează: "Sunt conştient că disputa între ştiinţă şi religie privind adevărul despre om şi Univers nu poate fi tranşată prin simple afirmaţii. Este nevoie de trăirea de către fiecare dintre noi şi a experienţei inefabilului în lumea suprasensibilă, acolo unde vorbele sunt de prisos."
Vastă lucrare de sinteză, apărută în 1981, distinsă în 1992 cu premiul pentru filozofie "Vasile Conta" al Academiei Române, Inteligenţa materiei este la a treia ediţie, fiind publicată acum de editura Eikon. Mesajul pe care autorul doreşte să ni-l transmită se referă la responsabilitatea omului, ca fiinţă care se remarcă în univers prin inteligenţa sa, prin gânduri, prin fapte, prin acţiune.
Dumitru Constantin Dulcan afirmă că natura nu face risipă de inteligenţă, fiinţele aflate la nivelurile de existenţă premergătoare omului fiind înzestrate cu tot ce le trebuie pentru viaţă. Metazoarele sunt cele mai simple organisme care au sistem nervos capabil de integrare în mediu. Autorul susţine că sistemul nervos nu este singura structură capabilă de a prelucra informaţie la nivelul organismelor vii şi admite existenţa, la nivelul tuturor celulelor, a unei structuri care suplineşte funcţia sistemului nervos. Aceasta nu este doar o ipoteză ştiinţifică, experienţele de laborator au confirmat adevărul ei. Studiul comportamentului organismelor monocelulare a dus la concluzia că "la toate nivelurile, viaţa presupune prelucrarea de informaţie şi decizie adecvată."
Astfel, în 1981, autorul a ajuns să afirme conceptul de inteligenţă a celulelor. Conceptul a fost bine primit în lumea ştiinţifică. Deşi metoda lui Dumitru Constantin Dulcan a fost una speculativă, un cercetător în biologia membranei celulare, Bruce Lipton, bazându-se pe observaţii, a postulat inteligenţa celulelor, explicaţia ţinând de mecanismele de la nivelul membranei, care dispune de receptori pentru stimuli. Lipton vorbeşte despre proteine receptoare de conştiinţă. Există de asemenea cercetători în domeniul fizicii cuantice care vorbesc de faptul că întreaga materie s-ar bucura de inteligenţă.
Un alt concept integrator este acela de informaţie. Informaţia din univers nu are ca unic suport sistemul nervos. Dumitru Dulcan consideră că "scopul evoluţiei în lumea vie ar părea să fie doar acela de a crea suporturi cât mai evoluate de prelucrare a informaţiei, ajungând la creierul uman capabil să se reflecte pe sine." Informaţia, cu caracterul său intrinsec, este aceea care asigură coerenţa lumii (Erwin Laszlo, Ştiinţa şi câmpul akashic, 2008). Profesorul Mihai Drăgănescu a făcut să circule, în 1979, ideea unei "informaţii mai adânci decât cele genetice", a unui câmp informaţional primordial. Materia ar putea avea înscrisă în profunzimea ei informaţia.
Vehiculul informaţiei morfogenetice, dar şi al informaţiilor conţinute în memorie şi conştiinţă, este ADN-ul. Unele experienţe de laborator au demonstrat că ADN-ul ordonează materia fizică alcătuită din fotoni. Concluzia ar fi aceea că propria noastră conştiinţă ar avea rolul de a ordona materia, iar gândurile noastre, rugăciunile, emoţiile au un efect hotărâtor asupra a tot ceea ce ne înconjoară.
Astfel se închide cercul care pleacă de la rolul omului în univers şi poziţia sa privilegiată, responsabilitatea gândurilor, a acţiunilor şi a faptelor fiind adusă din nou în prim-plan. Apelul de a nu distruge Pământul, de a nu-l degrada şi pustii reproduce o scrisoare a unui şef de trib indian adresat preşedintelui SUA care vorbeşte despre sacralitate: "Pentru poporul meu nu există colţ al acestui pământ care să nu fie sacru." Omul să nu ucidă nici măcar cu gândul. Sau în primul rând cu gândul. Complexitatea lumii, descoperirea ei ar trebui să aibă ca efect stabilirea unui comportament uman echilibrat şi moral. Este contribuţia ştiinţei la edificarea spirituală a omului.