În scara cosmică a făpturii, cultura este un atribut specific al omului

Teologia face o primă distincţie în conceptul de natură, deosebind o natură necreată, care este natura lui Dumnezeu, şi o natură creată, care este natura lumii. În acest al doilea înţeles, termenul de natură este identic cu acela de făptură sau creatură. Atunci, prin natură, în sens obişnuit se înţelege totalitatea făpturilor lui Dumnezeu, adică mineralul, planta, animalul, omul şi îngerul, cu alte cuvinte universul celor văzute şi al celor nevăzute.

În această ierarhie a naturii create, ierarhie care nu este numai una de grad, ci şi de esenţă, fiindcă este vorba şi de materie, şi de spirit, cultura nu intră. Ea este prin urmare altceva decât natura! Natura este creaţia lui Dumnezeu, cultura este creaţia spiritului omenesc. Nici mineralul, nici planta, nici animalul şi nici îngerul nu creează cultură. Numai omul. În scara cosmică a făpturii, cultura este un atribut specific al omului. Omul însuşi este natură, dar natură materială şi spirituală totodată şi, prin această dualitate, înzestrat cu privilegiul unic de a fi microcosmos în marele cosmos al lui Dumnezeu, adică de a rezuma în fiinţa lui lumea văzută şi cea nevăzută. Omul este înger în trup, sau mai exact a fost creat pentru a fi înger în trup, adică spirit exprimat în formă materială şi materie exprimată în formă spirituală. Univers în miniatură şi logos în miniatură, acest privilegiu al omului de a fi microcosmos îi dă libertatea de mişcare în amândouă ordinile de existenţă, putând să gândească lucrurile materiale în forme abstracte şi să simbolizeze pe cele spirituale în forme concrete. După Dumnezeu şi de la Dumnezeu, el singur are facultatea de a crea în spirit sau de a zămisli cultură. (Nichifor Crainic, Nostalgia Paradisului)