În ţara bunilor creştini

A fost odată un împărat drept credincios, ce conducea o ţară deosebit de frumoasă şi bogată. Şi, într-o bună zi, merse Măria Sa cu câţiva dintre curtenii lui de nădejde să vadă cum merg treburile prin dregătoriile ţării. Şi cum mergeau ei aşa, evaluând, când o dregătorie, când alta, ajunseră şi pe la Locurile Sfinte, unde se închinară. Auzind acolo vorbind-se despre dreptul Lazăr, Măria Sa a cerut să-l cunoască.

Da, da, copilaşi frumoşi şi credincioşi, să ştiţi voi că dreptul Lazăr era un adevărat sfânt, care trăia pe pământ şi a răspuns la această chemare a Împăratului, iar când a ajuns la el, sfântul nostru binecuvântă astfel: „Bunul Dumnezeu să vă ajute, să vă lumineze Dumnezeu şi Maica Domnului să vă binecuvânteze. Multe binecuvântări sfinte să fie cu toţi“. Astfel binecuvântând, Sfântul Lazăr se duse la locul său, iar împăratul nostru îşi aminti un verset dintr-o rugăciune şi imediat pricepuse ce trebuia făcut. Chemă la palat sfetnicii şi pe mai marii legiuitorilor şi-i anunţă că trebuie făcută o lege prin care să fie iertate greşelile celor care şi le vor recunoaşte, iar cei care au fost nedreptăţiţi să fie despăgubiţi. Şi aşa au făcut, căci până la lăsatul secului, dar mai ales în postul Paştetului fiecare îşi scria greşelile şi dacă erau de spovedit la duhovnic, le spovedea. Dacă ţineau de legile ţării, erau trimise la legiutorii de prin partea locului. Angajându-se că va fi şi mai bun creştin, fiecare îşi făcea canonul dat de duhovnic. Astfel, în ţara aceasta despre care vă povestesc, toţi creştinii erau binevoitori, începuse să fie tot mai multă prosperitate peste tot, iar copiii erau crescuţi şi educaţi creştineşte. Aşa au ajuns ei de-o aleasă cinstire, unii cântând şi binecuvântând frumuseţea şi bogăţia acestei ţări. (Varvara Plugaru)