Înălţarea Domnului (Ziua Eroilor); Sfinţii Mari Împăraţi şi întocmai cu Apostolii Constantin şi mama sa, Elena
În fiecare an, la 40 de zile de la sărbătoarea Sfintelor Paști prăznuim Înălțarea la cer a Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Această sărbătoare este ținută de Biserică joi, în săptămâna a 6-a după Paști. Prăznuirea aceasta se săvârșeşte în conformitate cu textele biblice, care ne spun că, la 40 de zile de la Înviere, Domnul Iisus Hristos S-a înălțat la cer. Astfel, din Evanghelia după Marcu aflăm că Domnul „S-a înălțat la cer și a șezut de-a dreapta lui Dumnezeu” (Marcu 16, 19).
Sfântul Evanghelist Luca, atât în Evanghelie, cât și în Faptele Sfinților Apostoli, vorbește despre evenimentul Înălțării Domnului. Din Evanghelie aflăm că Domnul nostru Iisus Hristos i-a luat pe ucenicii Săi „și i-a adus afară, până spre Betania și, ridicându-Și mâinile, i-a binecuvântat. Și pe când îi binecuvânta, S-a despărțit de ei și S-a înălțat la cer” (Luca 24, 50-51).
Din cartea Faptele Apostolilor știm că Mântuitorul Iisus Hristos, după Învierea Sa, S-a arătat Sfinților Apostoli „timp de 40 de zile și vorbind cele despre Împărăția lui Dumnezeu” (Faptele Apostolilor 1, 3). În a 40-a zi de la Învierea Sa, Hristos Domnul, în prezența Sfinților Săi Apostoli, S-a înălțat la cer: „Pe când ei priveau, S-a înălțat, și un nor L-a luat de la ochii lor” (Faptele Apostolilor 1, 9). Locul Înălțării Domnului, conform tradiției creștine, este pe Muntele Măslinilor, în apropiere de Betania, lângă citadela istorică a Ierusalimului.
Despre Înălţarea Domnului, Sinaxarul din Penticostar sintetizează relatările scripturistice şi Tradiţia apostolică: „Iar când a sosit vremea Înălţării, Mântuitorul i-a dus cu Sine pe Muntele Măslinilor şi le-a grăit lor despre propovăduirea Lui până la marginea lumii, cum şi despre viitoarea Lui Împărăţie, cea necuprinsă cu mintea, deoarece vedea că şi ei vor să-L întrebe despre cele ce trebuiau să facă. Şi de faţă fiind acolo şi Maica Sa, a trimis înaintea lor îngeri, ca să le arate suirea la cer. Şi, pe când ei priveau, un nor L-a ridicat din mijlocul lor, purtându-L în sus. Şi astfel, înconjurat de îngerii trimişi înaintea Lui, care se întreceau unii pe alţii să ridice porţile cerurilor şi care erau uimiţi de roşeaţa de sânge a trupului Lui, S-a înălţat şi a şezut de-a dreapta Tatălui...”
Sfântul Constantin, împăratul Romei (306-337), s-a născut la Naissus în jurul anului 274 ca fiul lui Constantius Chlorus (împărat între 305 și 306) şi al Sfintei Elena. În 306 este proclamat împărat de legiunile din Britannia. Mai întâi este cezar, iar după victoria împotriva lui Maxențiu din anul 312 devine augustus-împărat alături de Licinius. Împreună dau și celebrul Edict de la Mediolanum din anul 313 prin care se dădea libertate de credință creștinilor în Imperiul Roman.
Din anul 324, după victoria de la Chrysopolis împotriva lui Licinius, Constantin cel Mare devine singurul împărat al Imperiului Roman. Imediat, Sfântul Constantin alege Byzantion ca locul unde să fondeze orașul ce-i va purta numele și va fi timp de un mileniu capitala imperiului, și anume Constantinopol.
Sfântul Constantin convoacă la Niceea Primul Sinod Ecumenic, în anul 325. Erezia lui Arie a fost condamnată la Sinod, unde s-au stabilit primele 7 articole din Simbolul credinței - Crezul și modul de stabilire a datei Paștelui. Sfârșitul vieții împăratului Constantin cel Mare a fost la Rusaliile anului 337, în Nicomedia, după ce a primit botezul. A fost înmormântat în ctitoria sa din Constantinopol, Biserica Sfinților Apostoli.
Sfântul Constantin a fost ajutat şi de evlavia şi râvna mamei sale, Sfânta Elena, căreia îi datorăm descoperirea Sfintei Cruci. „Αceasta, venind la Ierusalim, a distrus templul Afroditei care fusese construit peste Mormântul Domnului și a curățat locul.” Aici a găsit Sfânta Cruce și Mormântul Domnului. Ea a zidit Biserica Sfântului Mormânt, plus bisericile din Betleem, Nazaret şi alte sfinte lăcaşuri. Ea a trecut la Domnul cu 10 ani înainte de fiul ei, în anul 327.