Infecţiile acute repetate pot provoca adenoidita cronică

Cunoscută greşit în rândul populaţiei sub denumirea de „polipi“, adenoidita cronică desemnează, de fapt, inflamaţia cronică a amigdalei faringiene Luschka, însoţită de hipertrofia acesteia (creşterea în volum). Această amigdală este o formaţiune limfoidă, situată în rinofaringe, care, împreună cu amigdalele palatine, cele de la baza limbii, amigdalele peritubare (din jurul orificiului rinofaringian al trompei lui Eustachio) şi foliculii limfatici din laringe formează inelul limfatic Waldayer, ce participă la fondul imunitar al copilului, cu rol de apărare, de barieră contra infecţiilor.

Experienţa clinică arată, însă, că inflamaţiile ţesutului limfoid faringian depăşesc de foarte multe ori pragul imunizării, deci al utilităţii în apărarea organismului şi acesta devine nociv prin varietatea şi gravitatea complicaţiilor care se produc, singura atitudine corectă în acest caz fiind îndepărtarea lui prin intervenţie chirurgicală. În mod normal, dimensiunile acestei amigdale nu depăşesc 0,5 cm în diametru, dar în adenoidita cronică amigdala creşte în volum până la 2-3 cm în diametru. În jurul vârstei de 14-15 ani vegetaţiile adenoidiene se atrofiază. Există însă şi cazuri când acestea persistă şi la vârsta adultă, constituind principala cauză a otitelor adezive cronice, ce duc la surdităţi progresive grave. La instalarea adenoiditei cornice contribuie infecţiile acute repetate şi cronicizate, alimentaţia artificială, frigul, atmosfera poluată, umezeala, colectivitatea. Simptomele bolii Simptomatologia diferă la debutul bolii faţă de perioada de stare propriu-zisă. La sugari, orificiile din zona laringelui, având dimensiuni mai reduse, se astupă mai uşor şi apare sindromul de obstrucţie nazală, din care cauză suptul devine dificil şi apare vărsătura, însoţită de rinită muculo-purulentă şi tuse spasmodică. În timp, dificultăţile de alimentaţie duc la scădere în greutate. De asemenea, la sugar infecţiile urechii apar mai uşor, luând, uneori, forma unei otite latente, ce poate declanşa un sindrom neurotoxic. Incidenţa maximă a bolii se înregistrează la copiii între 3 şi 6 ani, care prezintă sindrom de obstrucţie nazală. Copilul respiră pe gură, sforăie noaptea, are somnul agitat şi prezintă secreţii nazale. Vorbirea poate fi afectată, pronunţarea consoanelor „m“ şi „n“ transformându-se în „b“ şi „d“. Copiii sunt palizi, nu au poftă de mâncare, sunt anemici şi neatenţi la şcoală. Se dezvoltă greu în raport cu vârsta, având aspectul unui copil cu 2-3 ani mai mic. Deseori prezintă otite (repetarea lor poate duce la tulburări de auz), amigdalite, bronşite. Pot apărea durerea de cap, tusea reflexă cu tendinţă de permanentizare, enurezis nocturn, tulburări de dezvoltare a scheletului de tip rahitic, cu atrofia maxilarului superior, dinţi vicios implantaţi, torace turtit lateral, cu sternul ieşit înainte. Aceste simptome sunt însoţite de un aspect deosebit al micului pacient, faciesul adenoidian, caracterizat prin gură permanent întredeschisă, căderea mandibulei, ridicarea buzei superioare cu descopeirrea dinţilor superiori, faţa turtită transversal şi ascuţită antero-posterior. Complicaţii şi recomandarea intervenţiei chirurgicale Printre complicaţiile bolii se numără: răcelile frecvente, amigdalitele pultacee, laringitele, traheobronşitele, pneumopatiile, abcesul retrofaringian la sugar, adenopatiile cervicale şi submaxilare, otite, complicaţii oculare (blefarite, conjunctivite, ulcer cornean). Intervenţia chirurgicală se poate realiza la orice vârstă şi în orice anotimp. La sugar, este recomandată atunci când sunt prezente tulburări de somn, de supt, adenoidite repetate, traheobronşite, la copil când există tulburări de pronunţare a cuvintelor, stări febrile prelungite, faringo-amigdalite repetate, rinite, sinuzite, tulburări gastro-intestinale şi de dezvoltare a scheletului, iar la adult în caz de otită catarală, supuraţii nazo-sinusale, tulburări bronho-pulmonare.