Îngerul Domnului şi flacăra jertfei omului

Una dintre cele mai mişcătoare anghelofanii din Sfânta şi dumnezeiasca Scriptură a Vechiului şi a Noului Testament este cea legată de trimiterea şi înfăţişarea îngerului Domnului înaintea viitorilor părinţi ai judecătorului Samson, Manoe şi femeia sa, cu prilejul jertfei pe care aceştia o aduc lui Dumnezeu pe o stâncă. Iar "când a început a se înălţa flacăra de la jertfelnic spre cer, îngerul Domnului s-a ridicat cu flacăra de pe jertfelnic. Văzând aceasta, Manoe şi femeia lui au căzut cu faţa la pământ" (Judecători 13, 20), înţelegând cutremuraţi că acela care le vestise naşterea fiului lor mult-aşteptat era un înger al lui Dumnezeu. Jertfa lui Manoe este cea de-a treia jertfă biblică, după jertfa lui Isaac şi jertfa lui Ghedeon, la care este martor un înger văzut, dar singura jertfă din întreaga Sfântă Scriptură în a cărei flacără aprinsă îngerul lui Dumnezeu se înalţă spre cer, ca semn al primirii jertfei, precum cea a lui Abel, dar şi ca preînchipuire a Jertfei mântuitoare a Domnului Iisus Hristos pe Crucea Golgotei.

Cuvântul scripturistic şi viziunea minunată despre îngerul Domnului şi flacăra jertfei omului cuprind în sine o mulţime de taine, înţelesuri şi simboluri pentru fiecare dintre noi. În jertfa lui Manoe se regăseşte jertfa lui Abel de după Eden, jertfa lui Noe de după potop, jertfa lui Avraam de după Haran şi jertfele lui Moise şi Aaron din Sinai. Totodată, jertfa lui Manoe avea să aprindă scânteia jertfei lui Samuel de după chemarea din cortul sfânt, văpaia jertfei lui David de pe vremea ciumei, flacăra jertfei lui Solomon de la sfinţirea templului şi focul jertfei Sfântului Ilie coborât din cer pe Carmel. Pe de altă parte, jertfa lui Manoe preînchipuieşte, cum am mai spus, Jertfa Fiului lui Dumnezeu din Vinerea Patimilor şi prefigurează jertfirea pentru Hristos a Sfântului arhidiacon Ştefan prin uciderea cu pietre, jertfirea Sfântului Apostol Iacob prin tăierea capului cu sabia, a Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel la Roma, a Sfântului Ignatie Teoforul sfâşiat de fiare, a Sfântului Policarp al Smirnei ars pe rug şi a tuturor celorlalţi sfinţi, mucenici şi muceniţe care şi-au dat viaţa pentru Evanghelie şi şi-au vărsat sângele spre a fi sămânţă creştinismului, după cuvintele lui Tertulian. Înălţarea îngerului Domnului la cer şi flacăra jertfei lui Manoe ar putea fi, de asemenea, şi o icoană a Înălţării Domnului la cer şi a arătării limbilor de foc ale Rusaliilor în flacăra Duhului Sfânt. În jertfa lui Manoe contemplăm duhovniceşte şi flacăra jertfei aduse pe altarele pustiului din Egipt, Sinai, Iordan şi din alte părţi de către Sfinţii preacuvioşi şi luminători Părinţi: Antonie cel Mare, Arsenie cel Mare, Macarie Egipteanul, Sisoe cel Mare, Ioan Scărarul, Isaac Sirul şi atâţia alţii, la care se adaugă jertfa Sfinţilor Trei Ierarhi şi a tuturor celorlalţi mari dascăli ai lumii şi învăţători ai Bisericii. În flacăra jertfei acestora, îngerii lui Dumnezeu s-au ridicat spre cer, ca pe o altă scară creştină a lui Iacob, prin nevoinţele, ostenelile, rugăciunile, lacrimile, pătimirile şi arderile de tot aduse de fiecare în taina vieţii personale şi la altarul Bisericii lui Hristos. Fiecare creştin, prin primirea Tainei Sfântului Botez, aduce - în şi prin întreaga lui viaţă - o jertfă bine primită a lui Manoe, prin credinţă, nădejde şi dragoste, prin rugăciune, smerenie şi umilinţă, prin conştiinţă, cunoştinţă şi fapte bune, pe altarul lui Hristos. În flacăra acestei jertfe şi în rugul ei aprins, îngerul nostru păzitor se ridică şi ne ridică spre cer. Cu atât mai mult diaconii şi preoţii, monahii şi monahiile, şi mai ales ierarhii se cuvine să aducă o astfel de jertfă, pentru că minunea petrecută înaintea părinţilor judecătorului Samson se repetă la fiecare Sfântă şi Dumnezeiească Liturghie, la fiecare Sfântă Taină şi Ierurgie a Bisericii şi la orice slujbă sau rugăciune publică sau particulară, adusă ca închinare, laudă, cerere şi mulţumire lui Dumnezeu. Întotdeauna îngerul Domnului este cel care aprinde flacăra jertfei omului, precum a aprins şi jertfa lui Ghedeon, adusă cu ceva vreme înaintea jertfei lui Manoe: "Atunci îngerul Domnului, întinzându-şi vârful toiagului ce-l avea în mâna sa, s-a atins de carne şi de azime; şi a ieşit foc din piatră şi a mistuit carnea şi azimile; şi îngerul Domnului s-a făcut nevăzut de la ochii lui" (Judecători 6, 21). Şi întotdeauna flacăra jertfei omului este treaptă şi scară spre înălţarea îngerului jertfei spre cer. Îngerul cel nevăzut aprinde uneori flacăra cea văzută a jertfei, iar flacăra cea văzută este adeseori imaginea veşmântului de lumină a îngerului. Astfel, şi atunci, şi întotdeauna şi "Acum Puterile cereşti împreună cu noi nevăzut slujesc, că iată intră Împăratul slavei ..."