Înscrisul cu slove de aur

Am participat la hramul Mănăstirii Ţigăneşti cu încredinţarea că Cea plină de dar împarte binecuvântare tuturor celor ce o cinstesc şi îşi îndreaptă paşii către mănăstirile şi bisericile aflate sub protecţia ei. Celebrii Codrii ai Vlăsiei au ocrotit de-a lungul veacurilor numeroase ,,sihăstrii“ în care eremiţii şi-au închinat viaţa Domnului. Invazia satelor şi a oamenilor în acest spaţiu, altădată singuratic şi prielnic isihaştilor, a diminuat viaţa călugărească înfloritoare în vatra de care vorbim. Călugării şi călugăriţele au devenit între timp misionari vorbindu-le oamenilor despre bucuria întâlnirii cu Dumnezeu în rugăciune şi lucrare sfântă. Ţigăneştiul a devenit dintr-un smerit schit de călugări o mănăstire cunoscută şi cercetată de pelerini, mai ales de bucureştenii dornici de linişte şi îndrumare duhovnicească. Aşa se face că la Sfintele Paşti, dar şi la unele sărbători importante numeroşi credincioşi vin la Ţigăneşti pentru a se împărtăşi din binecuvântările cereşti revărsate prin milostivirea Celei care domneşte peste îngeri şi este mai înaltă decât Cerurile.

O tradiţie reluată Istoria mănăstirii pomeneşte numele unor personalităţi care au devenit între timp ctitori ai acestui sfânt locaş şi au primenit prin jertfa şi dăruirea lor biserica, chiliile, trapeza şi mai târziu muzeul şi atelierul de ţesătorie. Mulţi oameni importanţi ai capitalei s-au legat sufleteşte de Mănăstirea Ţigăneşti cercetându-o adeseori şi făcându-i uneori danii importante. În vremea păstoririi patriarhului Miron Cristea la Mănăstirea Ţigăneşti a început să funcţioneze un atelier de ţesătorie. Astfel de preocupări se întâlneau cu mult timp înainte la vestitele Mănăstiri Agapia şi Văratec din ţinutul Neamţului sau în alte părţi ale ţării. Probabil inspirat de aceste locuri, patriarhul Miron Cristea a manifestat o grijă deosebită pentru atelierul care s-a înfiripat pe lângă Mănăstirea Ţigăneşti. Aici se produceau covoare şi stofe pentru veşminte preoţeşti, pentru care au fost aduse războaie realizate de firma „Rocher“ din Germania. În perioada interbelică, atelierul s-a bucurat de o faimă deosebită, la porţile mănăstirii funcţionând un bazar unde veneau cumpărători din întreaga ţară. În aceeaşi perioadă, călugăriţele de la Ţigăneşti au lucrat covoare şi tapiserii pentru Palatul Peleş şi pentru familii importante ale vremii, atât din ţară, cât şi din străinătate. Multe dintre călugăriţe au format la rândul lor uceniţe care au dus mai departe această îndeletnicire, o rucodelie a monahiilor atât de necesară şi apreciată pentru frumuseţea şi calitatea ei. Din istoria mănăstirii aflăm că în perioada interbelică, probabil la stăruinţele patriarhului Miron Cristea, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale Române a acordat mai multe ajutoare pentru construirea şi dotarea atelierului de ţesătorie în perioada 1927-1933, constând în sume importante de bani. Au fost de fapt cele mai substanţiale danii pe care mănăstirea le-a primit. După anul 1990, această tradiţie de conlucrare a mănăstirii cu Banca Naţională a României a fost reluată. La solicitarea Patriarhiei Române, BNR a ajutat la consolidarea şi renovarea mănăstirii, a muzeului, clopotniţei, trapezei, chiliilor, casei de oaspeţi etc. Lucrările erau absolut necesare întrucât cutremurele din 1977 şi 1990 au afectat serios structura de rezistenţă a bisericii şi a clădirilor importante care nu mai puteau funcţiona (muzeu, trapeză etc.). Legăturile Mănăstirii Ţigăneşti cu anumite instituţii şi personalităţi ale vieţii publice din România au, cum spuneam, o istorie veche. Este un lucru absolut normal ca oameni importanţi, dar şi simpli să aibă o legătură cu Dumnezeu şi să devină ctitori şi miluitori ai locaşurilor sfinte. Cu ani în urmă, la hramul Mănăstirii Iviru din Muntele Athos am întâlnit câţiva miniştri ai guvernului grec şi mulţi parlamentari care participau la privegherea de toată noaptea şi la celelalte momente liturgice şi de comuniune specifice sărbătorii. Se aflau amestecaţi printre oameni de rând în aglomeraţie şi doreau să fie părtaşi la sărbătoarea care adună cei mai mulţi pelerini la Muntele Athos. Am aflat că mulţi dintre ei erau fii duhovniceşti ai mănăstirii şi ajutau, după putinţă, la bunul mers al lucrărilor din această vestită chinovie. Un exemplu frumos şi nu singular La prăznuirea hramului de la Mănăstirea Ţigăneşti au venit, ca de obicei, mulţi oameni care au participat la Sfânta Liturghie, la parastasul ctitorilor şi la agapa care a urmat. Printre ei se aflau şi binefăcători de la BNR sau alte persoane care au ajutat mănăstirea. Tot legată de hram a fost şi vizita guvernatorului BNR, Mugur Constantin Isărescu, ctitor al aşezământului şi admirator al mănăstirii. La casa de oaspeţi a mănăstirii a fost dezvelită o placă de marmură care aminteşte de trecerea Casei Albe, construită de BNR, în administrarea mănăstirii. Însoţind delegaţia BNR în spaţiul mănăstirii, am aflat, la faţa locului, de importanţa şi amploarea lucrărilor derulate în ultimii ani, lucrări care pur şi simplu au rectitorit mănăstirea. Domnul Mugur Isărescu m-a impresionat prin modestie, ţinută şi omenie. Între amintirile sale de suflet se găseşte şi întâlnirea cu Patriarhul Justinian Marina, rudenie prin alianţă de-a sa. Guvernatorul era atunci un copil şi se putea juca cu barba bogată a patriarhului. Mai târziu s-a legat sufleteşte de mănăstirile din Vâlcea-i natală unde a ctitorit mult în vremurile când s-a putut realiza această măreaţă faptă bună. Am fost plăcut impresionat şi chiar uimit să aflu că în sufletul înaltului demnitar se află cuvinte înţelepte şi amintiri cu numeroşi ierarhi pe care i-a întâlnit, ascultat şi ajutat. Grija pentru profesorii şi binefăcătorii săi, pentru colaboratori şi oameni valoroşi constituie o altă preocupare pentru acest om important şi atât de solicitat. Pe aleile mănăstirii domnul Mugur Isărescu a mărturisit că Ţigăneştiul este un loc important pentru el, dar şi pentru Banca Naţională a României. Mă aşteptam la o astfel de mărturisire. Ştiam de ceva vreme, din spusele călugăriţelor, că anvergura lucrărilor realizate au depăşit măsura aşteptărilor. Guvernatorul a contribuit decisiv la repunerea în valoare a Mănăstirii Ţigăneşti. Mănăstirea-i recunoscătoare, istoria a consemnat, îngerul cel bun a scris în cartea vieţii şi i-a dus Domnului înscrisul cu slove de aur. Un exemplu frumos şi nu singular care i-a fericit pe cei din preajmă.