„Însemnând pe robii Tăi cu bucuria peceţii Tale...”

Ne-am concentrat în materialele anterioare asupra felului în care s-a dezvoltat şi a fost privită Taina Maslului în Apusul creştin. A sosit vremea să ne aplecăm cu atenţie asupra slujbei Tainei Maslului aşa cum este ea cunoscută în Răsărit.

Primul subiect asupra căruia ne vom concentra atenţia este aşa-numitul Canon al lui Arsenie, rostit chiar în debutul slujbei şi care conţine o serie de referiri interesante la scopul Tainei Maslului.

Cine a fost Arsenie?

Acest canon a fost scris de Arsenie, un episcop care a vieţuit în secolul al IX-lea, bun prieten cu patriarhul Fotie al Constantinopolului. Nu cunoaştem prea multe detalii cu privire la persoana sa. Cu toate acestea, pe baza canonului alcătuit de el şi care a fost integrat în cursul secolelor următoare în slujba Tainei Maslului, putem spune că avem de-a face cu un om învăţat, care în mod sigur studiase retorica şi alte ştiinţe ale perioadei respective. De asemenea, putem observa din alcătuirea canonului că Arsenie era un profund teolog, capabil să observe cu multă fineţe raţiunile adânci ale Tainei Maslului. Ne vom concentra atât în acest material, cât şi în următorul, asupra temelor principale care apar în acest canon important.

Vindecarea trupească

Cu toate că în Apus perioada secolului al IX-lea a coincis cu începutul modificărilor esenţiale ale Tainei Maslului, în Răsărit nu s-a păstrat aceeaşi direcţie. Din contră, Răsăritul creştin era preocupat de păstrarea moştenirii patristice şi a evitat pe cât posibil o raţionalizare excesivă a principalelor elemente ale Tainelor. Astfel, nu întâlnim în Răsărit tratate dedicate fiecărui sens care stă la baza Tainelor sau disecări amănunţite influenţate de scrierile filozofilor antici. În Răsărit, taina (misterul) a prevalat întotdeauna în faţa raţiunii. Aşadar, nici canonul scris de episcopul Arsenie nu se desparte de această cale esenţială. Arsenie este preocupat în special de sublinierea efectului "trupesc" al Tainei. Maslul reprezintă, în opinia sa, mai întâi o oportunitate de a cere vindecare trupească şi doar apoi una de a cere vindecarea sufletească. Astfel, întâlnim pasaje precum acesta: "Mântuitorule, Cel ce eşti mirul cel nestricăcios şi vărsat prin har, care curăţeşte lumea, îndură-Te şi mântuieşte pe acesta ce-şi unge, cu credinţă în Dumnezeirea Ta, rănile trupeşti" (Cântarea a 4-a, în: Molitfelnic, EIBMBOR, Bucureşti, 2002, p. 129) sau în altă parte: "Tinde mâna Ta din înălţime, Iubitorule de oameni şi sfinţind untdelemnul acesta Mântuitorule, dă-l robului Tău spre sănătate şi izbăvire de toate bolile" (Cântarea a 6-a, în: Molitfelnic..., p. 130). În toate aceste cântări observăm cum se cere ca Hristos să îl tămăduiască pe cel bolnav. Nu preoţii şi nici sfinţii nu pot vindeca prin puterile proprii boala unei alte persoane. Singurul Doctor al sufletelor şi al trupurilor noastre este Dumnezeu. Preotul oferă doar propria persoană spre slujirea lucrării lui Dumnezeu asupra persoanei bolnave, aşa cum subliniază episcopul Arsenie într-un alt pasaj: "Cu curgerile milei Tale, Hristoase, şi cu ungerile preoţilor Tăi (s.n.), spală, Doamne, ca un îndurat, durerile şi rănile şi apăsările chinurilor acestuia ce este chinuit de suferinţele patimilor ca, fiind mântuit, să Te slăvească pe Tine cu mulţumire" (Cântarea a 8-a, în: Molitfelnic..., p. 132). Acest pasaj ne indică şi cea de-a doua temă principală a Canonului episcopului Arsenie: biruinţa sufletului în faţa patimilor prin ajutorul lui Hristos.

Biruirea patimilor

Deşi în Ortodoxie boala nu este considerată exclusiv drept un rezultat al păcatelor personale ale celui aflat în suferinţă, uneori această explicaţie este considerată plauzibilă. De aceea, în Canonul episcopului Arsenie observăm şi câteva pasaje care se ocupă în mod predilect de această temă. La un moment dat întâlnim următorul fragment: "Însemnând acum pe robii Tăi, cu bucuria peceţii Tale, fă, Stăpâne, simţurile lor intrare de netrecut şi de necuprins pentru toate puterile cele potrivnice" (Cântarea a 4-a, în: Molitfelnic..., p. 129). Aşadar, ungerea primită prin Taina Maslului nu este una care pur şi simplu curăţă sufletele noastre de păcatele uitate sau neştiute, nici doar una care ne poate oferi vindecarea trupească, ci şi una care ne aminteşte de momentul primirii Tainei Mirungerii, când harul Duhului Sfânt s-a pogorât asupra noastră întărindu-ne simţurile trupeşti şi sufleteşti în faţa tuturor atacurilor demonice care urmau să se abată asupra noastră pe viitor. Ungerea oferită prin Taina Maslului este menită să abată norul patimilor care acoperă harul divin ce s-a sălăşluit încă de la primirea Botezului şi a Mirungerii în inima noastră şi să arate încă o dată strălucirea sa în noi. De altfel, Arsenie nu uită să amintească faptul că: "Sabie împotriva diavolilor este pecetea Ta, Mântuitorule; iar prin rugăciunile preoţilor, foc care mistuie patimile sufleteşti; pentru aceasta, cu credinţă, Te lăudăm pe Tine noi cei ce am primit vindecare" (Cântarea a 7-a, în: Molitfelnic..., p. 131). Lucrarea harului este cea chemată să strălucească din nou în persoana bolnavă dăruind acesteia tămăduire trupească şi apărare în faţa atacurilor demonice: "Mântuitorule, îndură-Te, miluieşte, izbăveşte de chinuri şi de dureri, şi apără de săgeţile celui viclean pe robii Tăi, tămăduindu-le, ca un Stăpân milostiv, sufletele şi trupurile cu harul cel dumnezeiesc" (Cântarea a 9-a, în: Molitfelnic..., p. 133). Aşadar, se conştientizează faptul că lucrarea patimilor a atras într-un fel, dacă nu boala trupească, atunci o apăsare sufletească aproape de neexplicat care ne atacă uneori. Taina Maslului este menită să ne cureţe atât trupeşte, cât şi sufleteşte. Aşadar, ceea ce trebuie subliniat în continuare este că ea ne apără într-o anumită manieră de atacurile demonilor, un aspect care a continuat să fie păstrat în Răsăritul creştin spre deosebire de Apus. În Ortodoxie, Taina Sfântului Maslu este în continuare utilizată şi drept slujbă de exorcizare în cazul posedaţilor de demoni, deşi se consideră că Molitfele Sfântului Vasile sau cele ale Sfântului Ioan Hrisostom sunt adresate într-un mod mai direct acestei suferinţe.

Comunitatea eclezială

Poate cel mai frumos pasaj pe care îl întâlnim în Canonul episcopului Arsenie conţine o referire directă la rolul comunităţii ecleziale în vindecarea persoanei bolnave. În acest pasaj sunt concentrate o serie de idei importante care subliniază ce rol avem noi, cei care participăm la slujba Maslului făcută pentru o persoană bolnavă. "Miluieşte-ne pe toţi, Mântuitorule, după mare şi dumnezeiască mila Ta, că pentru aceasta ne-am adunat noi toţi, ca închipuind cu taină coborârea îndurărilor Tale, să aducem, cu credinţă, ungere cu untdelemn robului Tău, pe care tămăduieşte-l cu puterea Ta" (Cântarea a 8-a, în: Molitfelnic..., p. 132). Fiecare credincios care vine şi se roagă pentru cel aflat în suferinţă atunci când are loc Taina Sfântului Maslu reprezintă o îndurare a lui Dumnezeu pentru el. Iubirea celor din jur care ni se adresează este şi ea un dar al lui Dumnezeu pentru noi, deoarece arată cât de mult am fost capabili să iubim. Cine a arătat puţină milă faţă de ceilalţi va fi tot mai singur în momentele dificile din viaţă...