Întâlnirea cu Mântuitorul Hristos schimbă vieți și atitudini

Fragmentele evanghelice lecturate în cadrul Sfintelor Liturghii prezintă învățături deosebite, permanent actuale, mulți credincioși regăsindu-se în viața și faptele personajelor biblice.

Mântuitorul Hristos a săvârșit minuni cu oameni din diferite categorii sociale, arătând prin aceasta deplinătatea și nepărtinirea iubirii Sale. El a venit să-i îndrepte pe păcătoși, nedorind moartea lor, ci să se întoarcă și să fie vii!

Aidoma se întâmplă și în Evanghelia Duminicii a 32-a după Rusalii în care se pune înaintea ochilor minții spre duhovnicească înțelegere convertirea lui Zaheu vameșul, această imagine scripturistică fiind de-a dreptul cutremurătoare.

Zaheu constituie unul dintre cele mai tulburătoare, înalte și sincere exemple de revenire de la starea de păcat la cea de virtute, de la depărtare de Dumnezeu la apropiere de El, de la întuneric la lumină.

Evanghelistul ne spune: Și iată un bărbat, cu numele Zaheu, și acesta era mai-marele vameșilor și era bogat (Luca 19, 2). Nu mai era necesară evidențierea stării sale materiale, întrucât vameșii acelor vremuri erau influenți, agoniseau atât pentru stăpânirea străină, romană, care nu era pe placul iudeilor, cât și pentru ei. Nu se bucurau de cinstire din partea iudeilor. Aceștia îi disprețuiau pentru atitudinea lor lipsită de cordialitate. Uneori poate că erau motive întemeiate, dar ura mergea prea departe…

Zaheu era căpetenie a vameșilor. Iubirea de arginți îl stăpânea, parcă, pe măsura poziției pe care o ocupa, iar ținta lui era câștigul fără limită. Lăcomia, despre care Apostolul Pavel spune că este închinare la idoli (Coloseni 3, 5), era o manifestare ce devenise firească celor care nu-L cunoșteau pe Dumnezeu. De aceea, Mântuitorul, vorbindu-le fariseilor și văzând împietrirea lor, le oferea ca exemplu de posibilă dobândire a Împărăției lui Dumnezeu pe vameșii și păcătoșii care, deși greșeau, o făceau întrucât nu aveau atâta știință de Lege precum cărturarii și fariseii. Mulți păcătoși de rând, conștientizând și recunoscându-și starea în care se aflau, au primit cuvântul lui Hristos. De aceea, Mântuitorul spunea fariseilor: Adevărat grăiesc vouă că vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră în Împă­răția lui Dumnezeu (Matei 21, 31).

Zaheu nu a rămas în această stare. A dorit să-L vadă pe Iisus, căci a înmugurit în el sămânța mântuirii, după cum spune Sfântul Chiril al Alexandriei. Mântuitorul a venit să-i mântuiască pe toți oamenii, de aceea S-a și adresat lui: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân (Luca 19, 5).

Mai înainte de a-i spune aceasta, Zaheu căuta să vadă cine este, dar mulțimea îl împiedica: mulțimea oamenilor care îl înconjurau, dar mai ales mulțimea păcatelor lui…

Sfântul Chiril al Alexandriei ne spune: Era mic de statură, nu doar trupește, ci mai cu seamă duhovnicește. Chiar dacă în imaginea contemporanilor cineva are o poziție socială deosebită, este bogat, ori a întreprins fapte remarcabile, fără raportare la Dumnezeu, întreaga viață este asemenea unei frunze aruncate în vânt, fără ecou în iubirea cea veșnică…

Cineva nu poate să-L vadă pe Hristos dacă nu se urcă în sicomor, adică nu veștejește și nu face fără folos cele de pe pământ, desfrânarea, necurăția și păcatele care îl înconjoară.

Hristos avea să treacă pe lângă sicomor, care reprezenta calea vieții și a traiului, după Legea veche. A ales cele nebune ale lumii, adică crucea și moartea. De aceea, tot omul care își ia crucea și merge pe urmele Mântuitorului se mântuiește, spune Sfântul Chiril al Alexandriei.

Mântuitorul i-a spus: Zahee, coboară-te degrabă, căci astăzi în casa ta trebuie să rămân (Luca 19, 5), aceasta fiind o mai înainte-vestire, întrucât Hristos cunoștea că sufletul acestui om era pregătit să se schimbe. Zaheu a coborât degrabă și L-a primit, bucurându-se (Luca 19, 6), pentru că a dobândit daruri la care nu se aștepta.

Jumătate din averea sa a dat-o săracilor, fapt care a uimit comunitatea, gestul inedit rămânând surprinzător peste timp…

Evanghelia Duminicii a 32-a după Rusalii oferă o lecție de smerenie și întoarcere. Zaheu a fost robit spre mântuire, adică a fost robit cu văpaia iubirii pe care Mântuitorul a îndreptat-o către El.

Vameșii nu trăiau decât din lacrimile săracilor, pe umerii cărora puneau taxe suplimentare. Desigur, poate aveau și alte păcate, dar mai ales lacrimile celor nedreptățiți strigau către Dumnezeu împotriva lor. Acest aspect este cutremurător, actual și cu aplicare în viața fiecăruia dintre noi! Poate că nimic nu este mai grav și mai decadent decât să acuzăm pe nedrept pe cineva, căci lacrimile suferinței lui sunt uneori consecința faptelor noastre. Cum vom răspunde judecății lui Dumnezeu și ce argumente vom aduce când vom conștientiza că am nedreptățit pe aproapele?

Părintele Iachint Unciuleac, starețul Putnei, spunea: Vorba sună, fapta tună, iar din înțelep­ciunea proverbială învățăm că pomul se cunoaște după roade, iar omul după fapte. Faptele sunt cele care ne definesc în fața lui Dumnezeu: cât bine săvârșim și cât rău evităm să făptuim.

Dorind să-L zărească pe Iisus, mai înainte de a-L vedea, Zaheu, vameșul, a fost remarcat de Domnul. Dumnezeu ne întâmpină în tot locul, numai dacă va afla în noi credință și dragoste. Roada pe care o aduce Zaheu, la intrarea Mântuitorului în reședința lui, este cu adevărat demnă de amintit: jumătate din avuția lui a oferit-o săracilor. Nu a împărțit cu zgârcenie.

Sfântul Teofilact al Bulgariei ne spune că pe toate le-a ținut ca să aibă să le dea acelora pe care i-a nedreptățit. A oferit împătrit, căci acesta era lucrul milosteniei adevărate, a întoarce nu doar paguba, ci după cum poruncea Legea, ca furul să plătească de patru ori (Ieșirea 22, 1).

Zaheu a ascultat sfătuirea lui Solomon: Nu spune aproapelui tău: „Du-te și vino, mâine îți voi da!”, când poți să-i dai acum (Solomon 3, 28) Ajutorul oferit este valoros atunci când omul se află în nevoie. Mulți ajută când doresc un lucru de la Dumnezeu, sau când se află într-un impas, iar prin intermediul dărniciei consideră că sunt îndreptățiți să primească răspuns pozitiv cererilor lor. Cei care împlinesc cuvântul dumnezeiesc sunt ființe euharistice, aducându-și contribuția în viața aproapelui când este nevoie. Nu trebuie să așteptăm momente deosebite pentru a face binele! El trebuie făcut necondiționat, cu dragoste și sinceritate!

Marea cinste pe care i-a oferit-o Mântuitorul lui Zaheu a fost de a-l numi fiu al lui Avraam (Luca 19, 9), văzând în el asemănarea obiceiului bun!

Atmosfera din Ierihon era plină de invidie! Mulți murmurau că Hristos a venit și a fost găzduit la un om păcătos. Mântuitorul a zis: Fiul Omului a venit să caute și să mântuiască pe cel pierdut (Luca 19, 10), răspunzând astfel frământărilor comunității din Ierihon.

Părinții Bisericii ne spun: Cel care este mai mare între mulți cu răutate, mic este cu statul duhovnicesc, căci trupul și sufletul sunt potrivnici unul altuia (Galateni 5, 17).

Un om care nu avea simțire prin pocăință își vine în fire, se suie în dud, adică veștejește pofta și îndulcirea și le îngroapă. Suișuri în inimă punându-și (Psalmul 83, 6), Zaheu a fost văzut de Iisus, Care i-a spus: te-ai suit prin pocăință la viața mai înaltă, pogoară-te prin smerita cugetare, ca să nu te surpe înalta cugetare! Grăbește-te de te smerește, iar de te vei smeri, în casa ta Mi se cuvine să fiu.

El a venit în casa celui smerit, care a înțeles cuvintele profetului Isaia (66, 2): căci spre cine Voi căuta, fără numai spre cel blând și smerit și care se cutremură de cuvintele Mele!

Referindu-se la acest text, Eftimie Zigabenul spune: Mântuitorul l-a cunoscut pe Zaheu fiind gata de ascultare și fierbinte spre credință, lesne de mutat dintru răutate în fapta cea bună. Toți vedeau un păcătos în vameș, din pricina lăcomiei și nedreptății lui, Îl învinuiau pe Hristos, de pildă, când cu Matei vameșul, dar nu știau ce fel de legături avea cu ei, de aceea Mântuitorul nu le oferea cuvânt când se sminteau de lucruri ca acestea. Nu trebuie să băgăm în seamă micile sminteli, când este vorba de a-i face cuiva mântuire mare, ca să nu pierdem ceva mare pentru ceva mic.

Cel iubitor de arginți s-a făcut iubitor de împărtășire, cel nedrept s-a făcut drept, a dat jumătate din averea sa spre facere de bine, iar pe cealaltă a păstrat-o, dar nu ca să o aibă, ci ca prin ea să întoarcă împătrit cele dobândite prin nedreptate. Am năpăstuit înseamnă am câștigat abuziv, prin cuvinte mincinoase și nedrepte, iar întorc împătrit înseamnă mă supun și respect Legea, care poruncea să se dea patru oi în schimbul uneia.

Zaheu sunt și eu! Mic cu statura duhovnicească, căci încă mă târăsc în jurul celor pământești, caut să-L văd pe Hristos limpede, însă nu pot de nu voi fugi de cele ce mă împiedică și nu mă voi sui în pom, ridicându-mă spre cele cerești! Atunci mă va vedea și El cu adevărat și mă va chema la Sine și lăcaș la mine va face, că unul ca acesta se face casă a lui Dumnezeu, spune Eftimie Zigabenul.