Întâmpinarea neprevăzutului

Cu siguranță, cei care au ajuns la o anumită vârstă pot constata că existența omului nu este doar o curgere lină de evenimente și cu atât mai puțin nu reprezintă un calcul mai dinainte stabilit, aplicabil întru totul vieții. Aceasta se întâmplă întrucât există un anumit element care răstoarnă orice calcul rece, orice planificare minu­țioasă a existenței și care are forța de a aduce cu sine nesigu­ranța și stresul cotidian. Acesta este neprevăzutul.

De câte ori acest element, ce însoțește firesc viața pământească a omului, nu a dat peste cap nu doar calculele noastre, dar și bunul mers al lucrurilor ce părea că începuse să intre pe un făgaș stabil? De câte ori nu ne-a fost deturnată calea pe care parcă pășeam fără grijă și am fost așezați în fața unei piedici anevoie de trecut, petrecându-se totul, parcă, dintr-odată? De câte ori nu ne-am început ziua zâmbitori și ne-am pomenit deodată în fața unei situații fără ieșire sau cel puțin nedorite? De câte ori nu ne trezim dimineața cu forțe proaspete, dar adulmecând în atmosferă imprevizibilul care puțin mai târziu ne va doborî la pământ?

Toate acestea ar fi fost foarte ușor de întâmpinat dacă ar fi rămas doar simple evenimente trecătoare și exterioare vieții. Însă ceea ce le face greu de depășit este tocmai înrâurirea pe care acestea le exercită asupra stării noastre sufletești, asupra dispo­ziției lăuntrice, asupra dorinței noastre de a lupta cu greutățile de zi cu zi. Și în această influență asupra inimii noastre stă toată forța elementului neprevăzut care, totuși, face parte din viața fiecărui om.

Cu toate acestea, aș zice că în modul în care întâmpinăm neprevăzutul stă și fascinația vieții, poate chiar mai mult decât în statornicia ei. Pentru că viața, dintr-o prea mare stabilitate, poate intra și pe o cale a monotoniei și a plafonării. Dar chiar dacă nu s-ar întâmpla asta, elementul neprevăzut ar trebui altfel decriptat: ca noutate și ca provocare a vieții. Ar trebui de asemenea altfel abordat, cu o altă dispoziție sufletească. Poate cu dispoziția celui care se află în fața unei probleme grele de matematică ce trebuie rezolvată sau cu a aceluia care are în mână soarta lumii și trebuie să decidă pentru ea. Ba chiar mai mult! Pentru că omul e cel care stă­pânește peste lumea sa lăuntrică și trebuie să-i decidă soarta în momentul evenimentului neprevăzut. Este cel care determină viitoarea stare a sufletului său, care e mai mare decât tot universul. Asta e provocarea neprevăzutului, iar întâmpinarea lui cu înțelepciune este aducătoare de mare bucurie. E acea bucurie de a rezolva o situație trimisă de pronia lui Dumnezeu pe calea deloc ușoară a maturizării noastre sufletești.

Totuși, să nu ne închipuim că rezolvarea neprevăzutului ține doar de puterile noastre limitate. Această părere, pe lângă faptul că e eronată, mai e și aducătoare de stres. Iar dacă neprevăzutul se va înmulți în viața ta - dintr-o oarecare pricină doar de pedagogia divină cunoscută și valabilă doar ție -, atunci stresul se va permanentiza. Iar această stare tensionată te va împiedica nu doar să-ți rezolvi problemele, ci și să trăiești și să te bucuri de viață.

Dar poate se întreabă cineva: și ce am putea face? Sfinții Bisericii, care au fost și ei oameni și nu au trăit în afara lumii, ne-au lăsat și cea mai eficientă metodă de a întâmpina neprevăzutul: rugăciunea și lăsarea cu încredere, în orice împrejurare, în mâinile lui Dumnezeu. Ba chiar există și o rugăciune specială în fața neprevăzutului, o rugăciune scurtă și frumoasă, ce poartă numele de Rugăciunea stareților de la Optina. Și pe aceasta suntem îndem­nați s-o rostim, încre­dințându-ne Domnului, în fiecare dimineață: „Doamne, dă-mi să întâmpin cu liniște sufletească tot ce-mi va aduce ziua care începe. Dă-mi să mă predau cu totul voii Tale sfinte. În fiecare ceas al acestei zile povățuiește-mă în toate și aju­tă-mă. Chiar dacă aș primi necazuri și nenorociri în timpul zilei, învață-mă să le primesc cu sufletul liniștit și cu credință tare, că în toate este voia Ta cea sfântă. În toate faptele și cuvintele mele, Tu călău­zește-mi gândurile și simțămin­tele. În toate întâmplările neaș­tep­tate, nu mă lăsa să uit că totul vine de la Tine. Înva­ță-mă să fiu deschis și înțelept cu toți frații mei, pe nimeni amărând, pe nimeni întristând. Doamne, dă-mi puterea să port osteneala zilei de astăzi și toate întâmplările din vremea ei. Călăuzește-mi voia și învață-mă să mă rog, să nădăjduiesc, să cred, să iubesc, să rabd și să iert. Amin”.