Integrarea senzorială la copii: semne timpurii, sprijin și pași simpli pentru părinți

Primii ani din viața unui copil sunt plini de descoperiri: sunete noi, texturi diferite, mirosuri, gusturi și mișcări care îi modelează treptat felul în care înțelege lumea. Uneori însă, această varietate de stimuli senzoriali poate deveni copleșitoare, iar părinții ajung să se întrebe dacă reacțiile micuțului sunt normale sau dacă au nevoie de îndrumare. Diana Mirea, consilier parental și facilitator în educație, ne-a vorbit despre ce înseamnă integrarea senzorială, cum pot fi recunoscute semnele timpurii ale dificultăților și ce rol esențial au familia și mediul cotidian în dezvoltarea echilibrată a copilului.

Lucrați de mulți ani cu copiii care au nevoie de integrare senzorială, cum ați descrie, pe înțelesul părinților, ce este integrarea senzorială și de ce este atât de importantă în primii ani de viață ai copilului?

Integrarea senzorială reprezintă modul în care copilul preia și interpretează informațiile din mediul exterior și le leagă cu propriul corp, precum și organizarea și modularea informațiilor senzoriale la nivel neurologic pentru a produce răspunsuri adaptative. E ca o formă de „digestie” a informației, dar gestionată de creier de data aceasta, care implică procese neurocognitive complexe. E important să menționăm faptul că partea senzorială nu este doar despre cele cinci simțuri clasice pe care le cunoaștem (văz, miros, gust, auz și pipăit), ci și despre simțul vestibular care se ocupă de echilibru, propriocepția, care se ocupă de poziționarea corpului în spațiu și mișcarea lui, și de interocepție, adică modul în care percepem că ne este foame, sete sau somn și de relația cu durerea.

Care sunt cele mai frecvente semne timpurii care pot indica dificultăți de integrare senzorială la copiii mici și cum le pot observa părinții acasă?

Cred că unul dintre primele semne ale dificultății de integrare senzorială apare în momentul diversificării datorită expunerii copilului la mai multe tipuri de stimuli deodată: gustă mâncarea, miroase mâncarea, o atinge cu mâinile, dar și cu gura și o aude atunci când o mestecă. De obicei, părinții tind să spună despre copiii lor în perioada diversificării că sunt mofturoși, dar poate fi un semnal foarte clar referitor la dificultățile de integrare senzorială.

Expunerea treptată la stimuli

Cum influențează mediul familial modul în care copilul procesează informațiile senzoriale?

Din punctul meu de vedere, este important să expunem copiii la mulți stimuli încă de la naștere, dar e necesar ca această expunere să se întâmple gradual. Nu cred că este realist să crești copilul în liniște, fără mirosuri străine, fără multe imagini care să se deruleze în jur mai mult de 40 de zile. După perioada de lăuzie, atât mama, cât și copilul au nevoie și de alți stimuli, de oameni cu care să socializeze pentru că, după cum bine știm cu toții, în principal creierul uman se poate dezvolta doar în relație cu un alt creier, dezvoltarea fiind influențată de interacțiunile sociale. Consider că acesta este unul dintre motivele pentru care botezul copilului este recomandat la 40 de zile de la naștere, atunci când nu există probleme cu bebelușul.

Cu cât copilul este expus mai târziu la stimuli variați, cu atât pot apărea dificultățile de integrare senzorială. Însă trebuie să avem mare atenție, una este expunerea graduală într-un mediu de tip parc sau stradă, alta este expunerea într-un mediu de tip supermarket, mall sau restaurant. E important să se facă expunere la stimuli naturali și în strânsă legătură cu familia. Am auzit relatări despre părinți cu mai mulți copii care se închid cu bebelușul într-o singură cameră pentru ca acesta să fie liniștit, să nu se suprastimuleze, să nu contracteze viruși de la frați. Pot să înțeleg partea medicală legată de sănătate, dar nu și partea senzorială. Dacă acela este mediul în care s-a născut bebelușul, tot ce încerci să creezi ca părinte este o falsă realitate, pe care nici el nu o poate înțelege, pentru că în timpul sarcinii și-a auzit fratele sau frații mai mari, iar acum trăiește deodată într-o liniște totală.

Ce rol are familia în intervenția senzorială și ce tipuri de activități simple, integrate în rutina zilnică, pot sprijini dezvoltarea senzorială a copilului?

Cele mai simple activități presupun multă mizerie. Aceasta este una dintre fricile de care mă lovesc permanent în discuțiile cu părinții care au copii în vârstă de 1-2 ani. „Nu îi dau făină că îmi face mizerie în toată casa”, „Nu pot să îl las să se joace cu orez că îl mănâncă” sau alte afirmații ghidează deseori părinții spre a-i opri pe copii în dezvoltarea lor senzorială. Trăim în era în care există un aspirator sau măcar o mătură în orice casă, de aceea cred că e important să lăsăm copiii să exploreze încă de mici diverse texturi. Le puteți pune în boluri de plastic câte o textură pe zi (de exemplu: orez, mălai, pesmet, făină, fasole, năut), apoi mai multe boluri deodată. Oricum, este recomandat să îi supraveghem în timpul acestei vârste, indiferent de activitatea pe care o desfășoară, pentru că ei nu au încă noțiunea de pericol formată.

De asemenea, e important să ieșim cu copiii afară să audă diverse sunete, să simtă mirosuri și să îi dăm în leagăn. Apoi, pe măsură ce cresc, activități la îndemână precum gătitul sau ajutorul în bucătărie, mersul cu autobuzul sau tramvaiul, jocurile fizice cu părinții sau grădinăritul pot ajuta la integrarea senzorială.

Conectarea cu copilul

Cum pot fi ghidați părinții să răspundă cu calm și empatie la reacțiile senzoriale intense ale copilului?

Părintele de cele mai multe ori nu reușește să îl regleze emoțional pe copil pentru că acesta începe să plângă necontrolat, să fie agitat la nivel corporal sau să vorbească mult mai tare decât de obicei. Acestea sunt niște exemple de comportamente în care copilul nu reușește să integreze senzorial sau este suprastimulat. Aș vrea să precizez un lucru foarte important: de­seori reacțiile senzoriale intense sunt normale. Nu e nevoie să începem să ne speriem de propriul copil sau să ne punem întrebări de posibile tulburări (TSA sau ADHD). Cel mai des, copiii după ce au fost suprastimulați senzorial au nevoie de același număr de ore pentru a integra ce au trăit și pentru a-și putea face autoreglarea. De exemplu, dacă au stat 2 ore la cinema, la un loc de joacă, la un muzeu sau un mall, au nevoie de minimum 2 ore pe care să le petreacă în natură sau acasă fără stimuli externi. Cred că este important să ne conectăm cu copilul nostru și fizic în astfel de situații, adică să îl atingem, să îl luăm în brațe, să îl sărutăm sau să îi șoptim ceva la ureche. El poate avea reacții de liniștire sau poate deveni agresiv fizic cu noi (ne lovește, trage de păr, zgârie și așa mai departe).

În ce mod colaborarea dintre terapeut și familie contribuie la eficiența intervenției în integrarea senzorială?

Cred că eficiența colaborării dintre familie și terapeut, în cazul integrării senzoriale, se vede doar în momentul în care evaluarea a fost corect făcută de către terapeut și nu este doar un copil mai sensibil. Iar din punctul meu de vedere, apelarea la specialist în cazurile acestea este importantă, mai ales când viața familiei sau a copilului este influențată zilnic de dificultăți de integrare senzorială atât în mediul educațional (școală, grădiniță), cât și în cadrul familiei, acasă în mediul lui sigur.

Ce mesaj considerați esențial pentru părinții care se simt copleșiți sau nesiguri în fața dificultăților senzoriale ale copilului lor?

Știu că sunt momente grele în procesul de integrare senzorială, momente în care vrei să renunți sau momente în care pare că nu există progres. Cred că este important să fie și părinții susținuți la rândul lor și să nu uite că uneori și regresul poate însemna progres. Dacă privim cu optimism orice schimbare a copiilor, cred că vom reuși să îi sprijinim să treacă prin toate etapele. De multe ori, activitățile pot fi banale, dar pot avea impact major în dezvoltarea senzorială a copiilor. Să nu neglijăm oferirea stimulilor și să îi substimulăm pe copii pentru că asta le va încetini și dezvoltarea senzorială, dar, în același timp, și dezvoltarea emoțională care este strâns legată de cea senzorială.