Interesul rânduielii

Contrar poate tuturor aşteptărilor preconcepute sau induse şi împotriva cursului, considerat de unii „firesc“, lucrurilor din ultima perioadă cu privire în special la sentimentul religios şi la raportarea omului la sacralitate, sărbătoarea Botezului Domnului, prăznuită de Biserica Ortodoxă la 6 ianuarie au arătat rânduiala dumnezeiască mai presus de micimile intereselor momentane. În ultima vreme, unii, mulţi, nu doar că şi-au exprimat părerea nefondat şi neargumentat atât vizavi de Biserică-instituţie, cât mai ales cu privire la Biserică-taină, Biserică-rânduială a lui Dumnezeu, asemănându-se unor şcolari pripiţi în răspunsuri cu gândul mai mult la pauza izbăvitoare. Pare-se că inerţia dorinţei de a fi în trend cu ultimile găselniţe referitoare la înţelegerea „modernă“ a unei societăţi civilizate sub sloganul Carpe diem antrenează încă pe cei ancoraţi insuficient în argument, adică în adevăr.

Imaginile difuzate în această zi de mass-media din diferite colţuri ale ţării, deşi surprinse şi menite iniţial să contribuie la o mai bună ilustrare şi construcţie a senzaţionalului pe o normalitate, care în ultima perioadă ni se pare din ce în ce mai ieşită din comun, au revelat, independent de interesul celor care le captaseră şi apoi le oferiseră cosmetizate strident publicului, dorinţa nefardată a omului credincios şi, totodată, nevoia lui sinceră de a se apropia de Dumnezeu, nu unul existent doar în minţile unora, nici unul care să alimenteze interesele noastre momentane şi nici altul regăsit în cine ştie ce sfere ale absolutului. Ci de Unul Care Îşi revarsă real şi constant darurile Sale peste întreaga natură, în centrul căreia se află omul. Unul Care ne sfinţeşte de aproape şi Care niciodată nu dă greş. Unul Atotputernic, dar şi Atoateiubitor. Relatările şi campaniile de presă, topurile de încredere şi aprecierile mai mult sau mai puţin avizate ale unora şi ale altora se topesc subit înaintea realităţii prezenţei divine şi înaintea privirii cinstite a credinciosului, deşi Boboteaza vine cu ger. Oricât de mult s-ar încerca jonglarea cu şi schimbarea opiniei publice faţă de ceea ce înseamnă şi reprezintă Biserica în ritmul societăţii înţelese holistic, oricât s-ar strădui unii să o coboare sau să o reducă în explicaţii semidocte, onestitatea credincioşilor, adică a Trupului eclezial, nu poate fi păcălită şi nici uşor catalogată. Organismul viu eclezial, credincioşii, indiferent de studii, situaţia materială sau starea socială, disting tainic sau, mai bine zis, percep cu un al şaselea simţ (acela al înţelegerii şi vederii prezenţei lui Dumnezeu) adevărul. Ei descoperă rânduiala divină aşezată în creaţie (Şi a binecuvântat Dumnezeu ziua a şaptea şi a sfinţit-o, pentru că într-însa S-a odihnit de toate lucrurile Sale, pe care le-a făcut şi le-a pus în rânduială. Fac. 2, 3), o respectă şi o mărturisesc. Nu neapărat sau nu în principal rânduiala văzută, deşi respectarea ei confirmă existenţa unui reflex fidel al ordinii dinăuntru, al ordinii de nedescris, ci în primul rând pătrunderea rânduielii sau ordinii lui Dumnezeu cu lumea, ca o comuniune, dar şi cu noi - fiinţe comunionale. Este ceva care îi ţine pe credincioşi aproape de Biserică - fie Ea instituţie, lăcaş de zid sau taină -, ceva aparent inexplicabil, ceva care nu se supune nici aprecierilor sociologice, nici chiar definiţiilor de manual teologic. Dovada? Prezenţa credincioşilor în număr mare la Biserică, lângă Dumnezeu, în momentele principale din ciclicitatea liturgică, impregnată profund şi regăsită în cotidianul tradiţional. La Bobotează, fiecare creştin a fost interesat să se apropie. Nu de camerele de filmat pentru pseudocelebritate de câteva secunde, ci de Iordanul adus, prin rugăciunile preoţilor, în vasele cu apă ale fiecăruia, de Dumnezeu Care Se botează înaintea noastră. Apropiindu-ne toţi de Iordan, ne apropiem unii de alţii, căci, de fapt, Hristos din apă este Cel ce ne apropie. În rânduială.