Întreaga viaţă prezentă este pentru lucrări şi lupte

▲ Călugărul să nu dorească sub nici o formă onoruri şi nici să fie primul între ceilalţi ▲

Călugărul în nici un caz nu trebuie să dorească cinstiri. Pentru că, dacă a dorit în această viaţă răsplătirile oboselilor şi faptelor lui, este nefericit din cauza retribuţiei, din moment ce pierde cele veşnice pentru cele trecătoare; iar dacă a preferat ca aici să nu lupte, nu va primi coroane în cer, că se cuvine ca nu numai să nu dorească cinstiri, ci, chiar când i s-ar oferi, să le refuze şi să le îndepărteze, pentru ca să nu devină cinstea de aici micşorarea cinstirii de sus. Nici îmbrăcăminte şi nici încălţăminte alese să nu ceară, ci să le prefere pe cele mai ieftine, pentru ca să arate, şi în aceasta, smerenie şi să nu se dorească a fi elegant şi egoist şi iubitor de mărire. Pentru că cel care doreşte să fie întâiul este străin de dragoste şi de smerenie. Căci întreaga viaţă prezentă este pentru lucrări şi lupte, în timp ce viaţa viitoare este pentru încoronări şi răsplătiri, aşa cum spunea marele Pavel, când era pe punctul să termine viaţa de aici şi să treacă la cea de dincolo: „Lupta cea bună m-am luptat, călătoria am săvârşit, credinţa am păzit. De aceea, mi s-a gătit cununa dreptăţii, pe care Domnul îmi va da-o“ - nu aici, ci - „în ziua aceea, El, Dreptul Judecător“ (II Tim. 4, 7-8). Şi iarăşi, Mântuitorul spune: „În lume necazuri veţi avea“ (Ioan 16, 33). Şi din nou, acelaşi Pavel spune că: „prin multe suferinţe trebuie să intrăm în împărăţia lui Dumnezeu“ (Fapte 14, 22). Aşadar, dacă vrei să împărăţeşti în lumea viitoare, să nu doreşti aici plăcere şi cinstire, iar dacă ai avea necaz în lumea aceasta din pricina cuvântului, adică a adevărului, să ştii că vei împărăţi după aceea; căci această răsplată a fost hotărâtă pentru necazul de aici, în schimbul binelui. Iar dacă totuşi nu vei avea necaz, să nu aştepţi coroane sus, pentru că n-ai purtat aici luptele şi ostenelile care sunt hotărâte pentru coroane. Aşadar, călugărul să nu dorească sub nici o formă onoruri şi nici să fie primul între ceilalţi. „Căci oricine se înalţă pe sine va fi umilit, iar cel care se smereşte pe sine va fi înălţat.“ (Luca 14, 11) Dacă se va înălţa pe sine, există Cel mare şi puternic care îl va umili şi poate să-l coboare până la iad; iar dacă se va smeri pe sine, va fi înălţat în chip strălucit şi impresionant, pentru că Dumnezeu înalţă pe cel smerit după puterea ce Îi este proprie. Aşadar, călugărule, priveşte în sus la Cel care înalţă, într-adevăr, bine şi nu deznădăjdui pentru cele prezente; pentru că eşti luptătorul şi lucrătorul lui Hristos, care te-a format să lupţi toată ziua şi să suporţi arşita soarelui toată ziua. Cum, nici nu s-a terminat ziua şi cauţi odihna? Aşteaptă seara, sfârşitul vieţii de aici, pentru ca, venind, stăpânul casei să-ţi numere salariile tale. Căci, făcându-se seară, a zis stăpânul viei către îngrijitorul său: „Cheamă pe lucrători şi dă-le plata.“ (Matei 20, 8), şi nu la mijlocul zilei, nici plata la început. Aşteaptă deci sfârşitul vieţii şi atunci vei primi salariile după merit. Iar acum, să ocupi ultimul loc, pentru ca, atunci, să-l primeşti pe cel dintâi. (Sfântul Vasile cel Mare, Scrieri, în Părinţi şi scriitori bisericeşti 18)