Intuițiile geniale ale copiilor

Copilul este un mare dar al vieţii noastre aici: aduce cu el inocenţa, drăgălăşenia şi bunătatea. Copilul îndulceşte viaţa noastră atât de amară; făptura sa mică cu aripi la suflet ne dă multe învăţăminte. Un scriitor a spus: „Zâmbetul copilului este pentru mamă ca o rugăciune pentru Dumnezeu”. În preajma copilului stăruie mereu o atmosferă de lumină şi frumuseţe. Copiii, mai ales cei mici, umplu casa de râs și de plâns, ei pur și simplu creează lumea din nou pentru părinți cu dragostea lor necondiționată și încrederea nelimitată. Ei cer dăruire și sacrificiu, așa cum și noi am devenit oameni maturi prin dăruirea și sacrificiul părinților noștri. Copiii răspund deplin la întrebarea dacă viața are sens. Da, privind un copil îți dai seama ca om că mai înainte de a putea crea cultură sau a face carieră trebuie să exiști ca persoană. Copilul este răspunsul la îndemnul divin: „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!” (Fac. 1, 28). Cine refuză această chemare moare ca popor.

Intuițiile geniale ale copiilor despre Dumnezeu, sfinți, Biserică și icoane surprind prin profunzimea lor. Cine ar putea să gândească așa cum a făcut-o un băiat de 10 ani: „Dumnezeu se înțelege mai ușor cu cei mici, fiindcă ei au sufletul mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele că nici n-ai unde să stai”... Sau un gând despre sfinți: „Unii sfinți nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în pământ cu cerul în ele”. Iar exemplele ar putea continua.

La începutul secolului trecut, un episcop occidental a cerut unor copii pe care-i catehiza o explicație la cuvintele leprosului din Evanghelie. Leprosul a vorbit atât de puțin și numai cu un simplu „dacă vrei” a obținut din partea Mântuitorului o minune: „Doamne, dacă vrei, poți să mă curățești” (Mat. 8, 2). Nu ar fi fost mai bine să fi spus: Hristoase, fiindcă ești atât de puternic, pentru că ești Fiul lui Dumnezeu, întrucât ai făcut atâtea minuni sau pentru orice alt motiv, mă poți vindeca? De ce bolnavul nu a invocat puterea lui Hristos, nici divinitatea Sa, nici înțelepciunea Sa, ci doar voința lui Iisus?

Copiii nu scoteau nici un cuvânt. Episcopul a vrut să-i ajute și i-a întrebat din nou: „De unde reușita unei rugăciuni atât de simple? Care este secretul?”

Liniște deplină. Dar o mânuță se ridică și o față mică, luminoasă, răspunse cu candoare: „Ca Iisus să-ți răspundă, trebuie să-L atingi la inimă”.