Întunericul care se face lumină
O poezie a unui autor necunoscut spune: „Când viaţa îţi este veselă şi uşoară, este mereu atât de uşor să te rătăceşti!“ Dacă calea ar fi mereu luminoasă, nu ai mai lăsa credinţa să te conducă şi nu te-ai mai agăţa de mâna Domnului cea călăuzitoare. Ne gândim adeseori: când trăim viaţa la intensitatea ei maximă? Când ne este bine şi ne bucurăm de clipele fericite ca daruri minunate de la Dumnezeu, sau când trecem prin greutăţi şi necazuri? Răspunsul l-am aflat la un scriitor francez cunoscut, Gustave Flaubert, care scria: „Cele mai măreţe momente ale vieţii tale nu sunt aşa-zisele zile de succes, ci mai mult zilele în care, ieşind din stări de deprimare şi descurajare, simţi chemarea vieţii spre realizări viitoare“. Aceasta nu înseamnă să facem orice pentru a atrage necazurile, ci să ne reamintim că momentele grele nu trebuie irosite atunci când se abat asupra noastră şi să nu cădem în deznădejde.
Cunoscutul psihiatru Victor Frankl a fost în tinereţe deţinut în lagărul de concentrare de la Auschwitz. Când a ajuns acolo, a auzit pe cineva spunând: „Aici trebuie să fii puternic. Dacă pari slab, te vor trimite la crematoriu, să te ardă“. Omul arătă către Frankl, adăugând: „Cei care arată ca tine nu supravieţuiesc aici“. Însă Frankl a supravieţuit. El a observat că şi cei care rezistau ororilor holocaustului nu erau neapărat cei „puternici“. Dacă unul dintre prizonieri îşi pierdea speranţa sau dacă nu avea un scop şi un sens al vieţii, atunci acela murea, indiferent câtă forţă fizică ar fi avut. Dimpotrivă, cei care aveau o mare credinţă în Dumnezeu sau o familie care să le dea curaj supravieţuiau, indiferent cât ar fi fost de slabi. Frankl spunea: „Cel ce are o raţiune de a trăi poate suporta orice mod de viaţă“. (Adaptare de Augustin Păunoiu după o pildă din vol. „Vitamine duhovniceşti“, Anthony M. Coniaris, Editura Sophia, 2010)