Învierea lui Hristos - temelia credinţei, misiunii şi propovăduirii noastre

Şi dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră (I Corinteni 15, 14).

Iubiţi credincioşi şi fii ai Învierii lui Hristos,

Praznicul Învierii Mân­tuitorului Iisus Hris­tos este piatra de temelie a credin­ţei noastre şi fundamentul Bi­se­ricii creştine. Toată propo­vă­du­irea Apostolilor se înteme­ia­ză pe credinţa statornică în În­vi­erea lui Hristos, căci, odată cu cea mai mare minune care a schim­bat lumea, a început şi mi­siunea Bisericii, învăţarea tu­turor neamurilor şi propo­vă­du­irea pocăinţei spre iertarea păcatelor.

Sfântul Apostol şi Evanghe­list Matei, în capitolul 28 al scri­erii sale nou-testamentare, ne relatează la modul plenar că în­ceputul misiunii şi pro­po­vă­du­irii Evangheliei se găseşte în e­venimentul extraordinar al În­vierii Mântuitorului. Acest ul­tim capitol al Evangheliei du­pă Matei se citeşte în cadrul Sfin­tei Liturghii a Sfântului Va­sile din Sâmbăta Mare, sluj­bă care ne deschide liturgic „Praz­nicul Praznicelor“, deoa­re­ce săvârşim Vecernia Învierii u­nită cu Liturghia. Înţelegem du­hovniceşte că Lumina În­vie­rii lui Hristos deja s-a pogorât în mormântul întunecat, iar în ce­tatea sfântă a Învierii lui Hris­tos, Sfânta Lumină se po­goa­ră întotdeauna în Sâmbăta cea Mare la unul din ceasurile du­pă-amiezii, când, după rân­du­iala Triodului, săvârşim a­ceas­­tă Liturghie şi ascultăm în ca­drul ei Evanghelia Învierii.

După ce Evanghelistul Ma­tei relatează momentul Învierii lui Hristos, continuă spunând ur­mătoarele: Iar cei unspre­ze­ce ucenici au mers în Galileea, la muntele unde le poruncise lor Iisus. Şi văzându-L, I s-au în­chinat, ei care se îndoiseră. Şi apropiindu-Se Iisus, le-a vorbit lor, zicând: Datu-Mi-s-a toa­tă puterea, în cer şi pe pământ. Drept aceea, mergând, învăţaţi toa­te neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am po­run­cit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfâr­şitul veacului. Amin (Matei 28, 16-20).

Vedem din aceste cuvinte că Mân­tuitorul, după Învierea Sa, îi întâlneşte în Galileea pe A­pos­­tolii Săi şi, apropiindu-Se de ei, le dă porunca misiunii „mer­gând învăţaţi toate neamu­ri­le…“ şi porunca botezului „bo­te­zân­du-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh“, in­stituind Sfânta Taină a Bo­te­zu­lui deodată cu Taina Mi­siu­nii şi Propovăduirii Evan­ghe­liei.

Iubiţi fraţi creştini,

Apostolii, prin misiunea lor de propovăduire a Domnului Cel înviat, au aşezat piatră de te­melie văzută Bisericii creş­ti­ne. Mântuitorul Hristos a fost te­meiul vestirii Apostolilor, iar A­postolii L-au făcut cunoscut pe Hristos, devenind temelie su­prapusă şi în acest fel au în­tă­rit Biserica.1 Cu alte cuvinte, pe fundamentul credinţei care es­te Hristos Domnul, pro­po­vă­du­itorii şi misionarii au aşezat ba­zele Bisericii lui Dumnezeu. În acest duh trebuie înţelese şi cu­vintele Domnului consemna­te de Sfântul Evanghelist Ma­tei la trimiterea Apostolilor.

Sfântul Ioan Gură de Aur a­ra­tă că, prin aceste cuvinte, Dom­nul le-a dat putere Apos­to­li­lor Săi de a propovădui dog­me­le şi poruncile învăţăturii Sa­le şi le-a poruncit să se răs­pân­dească în întreaga lume, în­credinţându-le o singură în­vă­ţătură, cea a botezului, adică a apartenenţei la creştinism, re­­ligia Învierii. Această porun­că a fost însoţită şi de un cuvânt încurajator. Încurajarea a avut un impact deosebit pentru că făgăduinţa ajutorului ceresc a fost dată nu numai ucenicilor din vremea aceea, ci şi tuturor cre­dincioşilor de mai târziu, a­di­că întregii Biserici de la în­ce­pu­turile ei şi până la sfârşitul vea­curilor.2

În acelaşi duh cu Sfântul A­pos­tol şi Evanghelist Matei, Sfân­tul Evanghelist Marcu, în ul­timul capitol al Evangheliei sa­le, ne întăreşte convingerea că Învierea lui Hristos este cu a­­de­vărat temelia credinţei, mi­si­­u­nii şi propovăduirii noastre: Mer­geţi în toată lumea şi pro­po­văduiţi Evanghelia la toată făp­tura. Cel ce va crede şi se va bo­teza se va mântui; iar cel ce nu va crede se va osândi. Iar ce­lor ce vor crede, le vor urma a­ces­te semne: în numele Meu, de­moni vor izgoni, în limbi noi vor grăi, şerpi vor lua în mână şi chiar ceva dătător de moarte de vor bea nu-i va vătăma, pes­te cei bolnavi îşi vor pune mâi­ni­le şi se vor face sănătoşi. Iar ei, plecând, au propovăduit pre­tutindeni şi Domnul lucra cu ei şi întărea cuvân­tul, prin se­mnele care urmau (Marcu 16, 15-18).

Cuvintele Mântuitorului din a­ceastă Evanghelie sunt defini­to­rii pentru cei ce îşi asumă po­­run­ca misiunii şi taina pro­po­vă­duirii. Aşadar putem afirma că Iisus Hristos este Misio­na­rul prin excelenţă, trimis de Dum­nezeu-Tatăl pe pământ pen­tru împlinirea unei misiuni ab­solute - mântuirea neamului o­­menesc. Evangheliile Învierii măr­turisesc acest adevăr şi pu­tem adăuga la cele spuse anterior că Hristos - Misionarul Ab­so­lut a venit pe pământ pentru a chema şi pentru a ne delega pe noi toţi, prin Sfinţii Apostoli, la misiune şi propovăduire, ca prin această misiune pe care o des­făşurăm aici să aflăm odih­nă şi mântuire sufletelor noastre în Împărăţia cerurilor. Pre­o­­ţii, monahii, profesorii de reli­gie şi toţi credincioşii botezaţi în numele Preasfintei Treimi sunt, în această viaţă, chemaţi la o misiune permanentă şi la o pro­povăduire constantă prin cu­vânt şi faptă, deoarece toată via­ţa noastră este o mare şi sfântă misiune de la Botez şi până la mormânt.

Cinstiţi iubitori ai Bisericii creştine,

Dacă i-am amintit pe Evan­ghe­liştii Matei şi Marcu, se cu­vi­­ne să-l amintim pe cel de-al trei­lea evanghelist sinoptic, Sfân­tul Luca, care, de asemenea, în ultimul capitol al E­van­ghe­liei sale ne spune redând cu­vintele Domnului: Şi le-a spus că aşa este scris şi aşa trebuie să pătimească Hristos şi aşa să învieze din morţi a treia zi. Şi să se propovăduiască în nu­mele Său pocăinţa spre ier­ta­rea păcatelor la toate neamu­ri­le, începând de la Ierusalim. Voi sunteţi martorii acestora (Lu­ca 24, 46-48).

Fiecare suflet trebuie să ţină sea­ma de cuvintele Scripturii: Că de vei mărturisi cu gura ta că Iisus este Domnul şi vei cre­de în inima ta că Dumnezeu L-a în­viat pe El din morţi, te vei mân­tui (Romani 10, 9), bazân­du-se pe faptul că Hristos S-a răs­tignit pe lemnul crucii pentru răscumpărarea oamenilor şi a înviat ca să ne ofere cale spre mântuire. Această jertfă tre­buie cunoscută şi împropria­tă. Avem şi obligaţia să pro­po­vă­duim cele ştiute oamenilor, ca toţi să creadă în El, să nu pia­ră, ci să aibă viaţa veşnică (Ioan 3, 15). Mărturisirea lui Hris­tos este mai mult decât o obli­gaţie, este o datorie, prin pro­povăduire fiind şi noi par­ti­ci­­panţi la misiunea Bisericii şi do­vedindu-ne calitatea de fii ai lui Dumnezeu după har.

Iubiţi credincioşi şi credincioase,

Mărturisirea lui Hristos trebuie făcută oricând şi ori­un­­de, mai ales în vremurile ac­tuale, când se încearcă scoa­te­rea reli­gio­­­sului din viaţa oamenilor. Cen­trul mărturisirii şi misiunii noas­tre trebuie să fie şi astăzi, cum a fost în B­i­se­­rica primară, În­vierea lui Hris­tos şi încre­din­ţ­area me­si­a­­nităţii şi dumne­zei­rii Sale. Cle­rici sau mireni, în­vă­ţaţi sau prunci, trebuie să pur­ce­dem la propovăduire în sco­pul misiunii Bisericii. Să-L pro­povăduim pe Iisus Hristos, A­devărul Cel veşnic, în mij­lo­cul unei societăţi neopăgâne, os­ti­le Evangheliei. Să nu fim păr­­taşi la încercările de dez­bi­na­re a comunităţilor creştine, la re­fuzul unei educaţii creşti­ne, la ridiculizarea activităţilor în­­treprinse de Biserică. Să do­ve­dim că în fiinţa noastră suntem un popor creştin şi demn de E­vanghelia pe care ne-a pro­po­văduit-o Sfântul Apostol An­drei şi un neam prin excelenţă misionar, aşa cum am dovedit de-a lungul vremurilor.

Învierea Domnului ne chea­mă la misiune, fiind temelia a­ces­teia, şi ne redescoperă vo­ca­ţia de propovăduitori. Am cântat cu bucurie troparul Învierii: Hris­tos a înviat din morţi, cu moar­tea pre moarte călcând şi ce­lor din morminte viaţă dăru­in­du-le, imn care este prin me­sa­jul său o bine-vestire a cre­din­ţei creştine. Să păstrăm în ini­mile noastre bucuria Învierii şi să ne alăturăm Apostolilor, P­ărinţilor Bisericii şi marilor păs­tori de suflete din Biserica noas­tră, care au vestit neconte­nit adevărurile Bisericii. Să ves­tim şi noi că Domnul a în­vi­at, făcându-se Înviere întregului neam omenesc. Să nu ţinem as­cunsă taina propriei noastre în­vieri, ci s-o răsfrângem în afa­ră, s-o facem cunoscută tu­tu­ror. Aşa ne dovedim misio­nari şi următori ai lui Hristos Cel înviat.

Dumnezeu să vă rându­ias­că Praznic luminat şi putere pen­tru o vrednică misiune şi propovăduire!

Al vostru, de tot binele doritor,

† Lucian
Episcopul Caransebeşului

Note:

1 ‑Pr. prof. dr. D. Stăniloae, Teologia Dog­matică Ortodoxă, vol. II, Bucu­reşti, 1997, p. 193.

2 ‑Sfinţii Părinţi despre Moartea şi În­vi­e­rea Domnului, Editura Sophia, Edi­tura Cartea Ortodoxă, Bucu­reşti, 2008, p. 84.