Invitatul săptămânii: Un aspect pozitiv în noul Cod Penal

Ultimele luni au adus în atenţia publicului, avizat sau nu, noul proiect de Cod Penal. Discuţiile pe marginea lui au stârnit discuţii aprinse în toate mediile sociale: în mediul juridic, eclezial, politic, în societatea civilă. Foarte mulţi din cei implicaţi în discuţii au criticat unele prevederi ale acestui cod penal, Biserica semnalând printre altele şi absenţa condamnării incestului.

Personal, am încercat să mă lămuresc asupra acestor probleme, pentru a mă putea pronunţa în cunoştinţă de cauză. Drept pentru care am considerat absolut necesară citirea, sau măcar răsfoirea noului cod penal. Însă, o bună impresie asupra acestor probleme se poate obţine doar printr-o privire comparativă între cele două coduri penale, cel vechi şi cel aflat acum în stadiul de proiect. Nefiind un specialist în domeniul juridic, am încercat să observ totuşi diferenţele subtile uneori, dar şi pe cele notabile. Într-adevăr, noul Cod Penal are o mulţime de insuficienţe: pornind de la acceptul incestului până la îndulcirea pedepselor asupra unor fapte grave şi destul de frecvente în societatea contemporană, cum ar fi, spre exemplu, violul. Însă iată şi un aspect pozitiv ce mi-a atras atenţia. Proiectul noului Cod Penal aduce o „noutate“ în domeniul avortului şi al drepturilor pe care le are pruncul din pântecele matern. Şi aceasta, din punct de vedere juridic, iar nu moral sau etic. În articolul 200 (care are alte conotaţii decât mult mai celebrul 200 din vechiul cod penal) sunt prevăzute o serie de măsuri privitoare la vătămarea fătului, ceea ce până acum nu era stipulat la fel de cuprinzător. Astfel, este pedepsită de lege orice acţiune din timpul sarcinii care ar putea afecta sănătatea ori dezvoltarea ulterioară a fătului. Prin aceasta sunt recunoscute, în parte, drepturile copilului chiar dinainte de naştere şi faptul că încă de atunci el este privit ca o persoană umană, care beneficiază de drepturi civile şi, implicit, protecţie din partea statului. Alineatul 3 al acestui articol mi s-a părut extrem de interesant şi important, prin ceea ce prevede el: „Vătămarea fătului în timpul sarcinii, prin care s-a cauzat ulterior copilului o vătămare corporală, se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 2 ani, iar dacă a avut ca urmare moartea copilului pedeapsa este închisoarea de la 6 luni la 3 ani“. Important în acest alineat nu este mărimea pedepsei, cât faptul că fătul, pruncul este protejat încă din timpul sarcinii, adică atunci când se află în pântecele matern. Iar acest aspect, personal, nu l-am găsit în vechiul cod penal. Chiar şi alineatele precedente vorbeau despre vătămarea fătului în timpul naşterii sau după naştere, însă, prin această prevedere, fătul este protejat în timpul vieţii intrauterine. Nu i se recunoaşte fătului, în mod direct, statutul de persoană, însă drepturile sale sunt cele ale unei persoane umane. Implicaţiile legale ale unei astfel de mărturii rămân în seama juriştilor, canoniştilor. Atenţia mea se apleacă spre coincidenţa dintre acest alineat şi una din prevederile legii mozaice. După ieşirea din pământul Egiptului, Moise primeşte, din partea lui Dumnezeu, poruncile după care urmau să se guverneze membrii poporului ales. Codul legământului prevede printre altele şi arhicunoscuta lege a talionului: „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte“. Însă, în textul biblic, ea este precedată de un alt aspect strâns legat de ceea ce este motivul acestui excurs, vătămarea fătului în timpul sarcinii: „De se vor bate doi oameni şi vor lovi o femeie însărcinată şi aceasta va lepăda copilul său fără altă vătămare, să se supună cel vinovat la despăgubirea ce o va cere bărbatul acelei femei şi el va trebui să plătească potrivit cu hotărârea judecătorilor. Iar de va fi şi altă vătămare, atunci să plătească suflet pentru suflet, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte, mână pentru mână, picior pentru picior, arsură pentru arsură, rană pentru rană, vânătaie pentru vânătaie“ (Ieşirea 21, 22-25). O parte a exegeţilor interpretează textul ca fiind o referire la o posibilă vătămare ce va fi adusă mamei sau fătului. Într-o astfel de accepţiune, „a lepăda“ nu se referă la avortul spontan, ci la o posibilă naştere prematură. Dacă pruncul astfel născut nu are nici o altă vătămare, atunci cel vinovat trebuie să plătească potrivit cerinţelor soţului femeii şi deciziei judecătorilor. În cazul în care naşterea prematură implică şi alte probleme, adică o posibilă vătămare, cel vinovat trebuie să plătească direct proporţional cu lovitura pricinuită fătului. Privită din această perspectivă, noua prevedere din Codul Penal se dovedeşte a avea şi o parte pozitivă. Se recunoaşte dreptul fătului încă din pântecele maicii sale. Puţin probabil că alineatul 3 al articolului 200 este fundamentat scripturistic; însă el se pliază legii divine şi perceptelor creştine. Ca întotdeauna, pronia divină strecoară, chiar şi în lucrurile mai puţin bune, o oază de normalitate şi moralitate.