IPS Adrian Hriţcu a fost înmormântat la Pogleţ
La Mănăstirea Pogleţ-Corbasca din judeţul Bacău a fost săvârşită ieri slujba înmormântării Înalt Preasfinţitului Adrian Hriţcu, care a trecut la Domnul pe 23 februarie 2013. La slujbă au participat sute de preoţi, vieţuitori din mănăstiri şi credincioşi care l-au cunoscut pe vrednicul ierarh.
Slujba înmormântării fostului Arhiepiscop al românilor ortodocşi din Franţa şi Europa Occidentală a fost oficiată de Înalt Preasfinţitul Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, împreună cu IPS Iosif, Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, IPS Calinic, Arhiepiscopul Argeşului şi Muscelului, IPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, PS Visarion, Episcopul Tulcii, PS Macarie, Episcopul ortodox român al Europei de Nord, PS Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, PS Calinic Botoşăneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Iaşilor, şi de PS Ioachim Băcăuanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjuraţi de un sobor de preoţi şi diaconi. Înmormântarea ierarhului a fost precedată de Sfânta Liturghie, oficiată de IPS Teofan, înconjurat de un sobor din care au facut parte IPS Mitropolit Iosif, PS Varlaam Ploieşteanul şi PS Ioachim Băcăuanul în biserica Mănăstirii Pogleţ. Răspunsurile la strană au fost oferite de un grup de maici de la Mănăstirea Tisa Silvestri. La final, sicriul cu trupul neînsufleţit al Înalt Preasfinţitului Adrian a fost scos din sfântul lăcaş şi a fost aşezat pe un podium special amenajat. Aici, ierarhii amintiţi au săvârşit slujba înmormântării călugărilor.
La momentul de rugăciune au participat peste 100 de preoţi din Patriarhia Română, monahi şi monahii, precum şi sute de credincioşi care l-au cunoscut, iubit şi preţuit pe IPS Adrian. După săvârşirea slujbei, PS Varlaam Ploieşteanul a transmis mesajul de condoleanţe al Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. IPS Teofan a remarcat că fostul Arhiepiscop al românilor ortodocşi din Franţa şi Europa Occidentală a avut o viaţă binecuvântată, pentru că Dumnezeu i-a binecuvântat mulţi ani la Catedrala mitropolitană, bucurându-se de prezenţa moaştelor Sfintei Cuvioase Parascheva. A urmat cuvântul Înalt Preasfinţitului Iosif, care a amintit că IPS Adrian Hriţcu a pus temeliile multor comunităţi, mai ales că vrednicul ierarh mutat la Domnul a rămas la Paris după ce s-a retras din scaunul arhiepiscopal, „ca o mărturie a trecutului, a tradiţiei, dar şi a continuităţii românilor de mai bine de 170 de ani pe meleagurile Europei Occidentale“. PS Ioachim Băcăuanul a menţionat că retragerea Înalt Preasfinţitului Adrian la Mănăstirea Pogleţ a fost pricinuită de prietenia pe care ierarhul o avea cu un fost duhovnic al acestei aşezări monahale, părintele Calistrat Ifrim. În acelaşi timp, PS Ioachim Băcăuanul a mulţumit ierarhilor, preoţilor şi credincioşilor pentru că au venit la slujba înmormântării Înalt Preasfinţitului Adrian.