Un ierarh român misionar în Europa

Am aflat cu multă tristeţe des­pre trecerea la cele veşnice a Înalt Preasfinţitului Părinte Adrian, fost Arhiepiscop al Ar­hi­e­piscopiei Ortodoxe Române pentru Europa Centrală şi Occidentală.

Născut pe meleagurile bo­to­şă­nene, în localitatea Ştiubieni, la data de 22 februarie 1926, Înalt Preasfinţitul Părinte Ar­hi­e­piscop Adrian a simţit din fra­gedă copilărie o chemare speci­a­lă către viaţa duhovnicească şi slu­jirea Bisericii. Nepot al cân­tă­reţului bisericesc din sat şi ve­cin cu biserica, tânărul Aurel - cum a fost numit la Taina Sfân­tu­lui Botez - a îndrăgit de copil mu­zica bisericească, slujirea fru­moasă şi podoaba Casei Dom­nu­lui, pe care urma să le cultive întreaga viaţă.

După absolvirea Şcolii primare din satul natal, unde a fost un inspirat animator al ser­bă­ri­lor şcolare şi religioase, a urmat, în­tre anii 1940-1944, cursurile Şco­lii de cântăreţi din Mă­năs­ti­rea Neamţ. După revenirea din ar­mată, a continuat studiile la Seminarul monahal din aceeaşi mănăstire, între anii 1948-1953, iar după absolvire s-a înscris la Institutul Teologic Universitar din Bucureşti, devenind licenţiat al acestuia în anul 1957. Mai târ­ziu, va aprofunda studiile te­o­logice la Facultatea de Teologie din Fribourg - Elveţia şi la Insti­tu­tul Ecumenic de la Bossey - Geneva.

Dând curs vocaţiei monahale, la data de 26 octombrie 1950, a in­trat ca frate la Mănăstirea Neamţ, fiind tuns în monahism, în acelaşi an, la data de 9 decembrie, primind numele de Adrian. La praznicul Bunei Vestiri din anul 1951 este hiro­to­nit diacon, slujind în această treaptă până în anul 1958. Ca ierodiacon, a slujit la Mă­năs­ti­rea Neamţ (1951-1953) şi la Mă­năs­tirea Plumbuita (1953-1958),­ unde a urmat şi Şcoala de pictură bisericească.

Numit de Mitropolitul Mol­do­vei şi Sucevei din acea vreme, vrednicul de pomenire Pa­tri­ar­hul Iustin Moisescu, egumen la Mănăstirea Slatina (1957-1958) şi profesor la Şcoala monahală de aici, ierodiaconul Adrian este hi­rotonit în treapta preoţiei. Sta­reţ între anii 1958-1959 al Schitului Durău din judeţul Neamţ, din nou stareţ al Slatinei pentru puţină vreme (1959), ieromonahul Adrian, apreciat de marele Mitropolit Iustin, este che­mat la ascultare în cadrul Can­celariei Sfintei Arhiepiscopii a Iaşilor ca exarh al mănăstiri­lor, iar pentru calităţile sale excepţionale de slujitor, este numit şi mare eclesiarh al Catedralei mi­tropolitane din Iaşi, respon­sabilităţi pe care le va îndeplini până în anul 1973.

Recomandat Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române de către Mitropolitul Moldovei, ie­ro­monahul Adrian Hriţcu este ri­dicat, în anul 1965, la rangul de arhimandrit. Încredinţat de ca­lităţile sale dovedite în peri­oa­da cât i-a fost alături ca exarh, mai ales în perioada marilor şan­tiere de restaurare a mă­năs­ti­rilor şi a impozantelor clădiri de la Centrul eparhial, Mi­tro­po­li­tul Iustin Moisescu l-a propus pe Arhimandritul Adrian Sfân­tu­lui Sinod pentru demnitatea de Episcop-vicar al Arhiepis­co­pi­ei Iaşilor, fiind ales la data de 17 de­cembrie 1973 şi hirotonit ar­hi­e­reu la data de 24 ianuarie 1974.

În lucrarea sa arhierească la Iaşi s-a dovedit întru toate ascultător chiriarhului său, preluând multe din ostenelile litur­gi­ce şi de teren ale acestuia, da­tă fiind implicarea profundă a Mi­tropolitului Iustin în relaţiile interbisericeşti, intercreştine şi in­terreligioase ale Bisericii noas­tre, participarea sa frec­ven­tă la diverse congrese, adunări, con­ferinţe şi întruniri inter­na­ţi­o­na­le, precum şi vizitele dese ale unor delegaţii sau personalităţi bi­sericeşti, academice sau po­li­ti­ce la Iaşi sau în Mitropolia Mol­do­vei şi Sucevei.

De aceea, cele mai multe hirotonii, sfinţiri de biserici, hramuri mănăstireşti, vizite la şan­ti­erele de la aşezămintele monahale şi parohii, examenele de ad­mi­tere şi momentele festive de la Seminarul teologic de la Mă­năs­tirea Neamţ şi multe alte evenimente din viaţa eparhiei că­deau în sarcina Episcopului-vicar.

O grijă deosebită a arătat fa­ţă de satul său natal, Ştiubieni, unde în anii grei ai comunismului a construit o adevărată catedrală, împodobită cu o frumoasă pictură şi dotată prin grija sa cu toate cele necesare.

În anul 1980, la data de 16 iu­lie, a fost ales Episcop-vicar al Ar­hiepiscopiei Misionare Or­to­do­xe Române pentru Europa Cen­trală şi Occidentală, cu se­diul la Paris, la puţină vreme apoi fiind ridicat la treapta de Arhiepiscop, păstorind această eparhie până în toamna anului 1990, când a solicitat retragerea la pensie.

În această calitate, de ierarh aparţinând unei Biserici de dincolo de cortina de fier, dar păs­to­rind în lumea liberă, occidenta­lă, s-a străduit, în condiţii deo­se­bit de grele din punct de ve­de­re material, pastoral şi politic, să păstreze unitatea clerului şi credincioşilor ortodocşi români, ri­sipiţi în atâtea ţări europene: Franţa, Germania, Austria, Italia, Spania, Portugalia, Da­ne­marca, Suedia, Norvegia, Olan­da, Belgia, Luxemburg; s-a în­grijit împreună cu preoţii pa­rohi de găsirea unor spaţii adec­va­te pentru sfintele slujbe, de îm­podobirea lor cu odoarele Sfintei noastre Biserici: catape­tes­me, icoane, sfinte vase, cărţi de slujbă etc.

A transformat buletinul Ar­hi­episcopiei, Vestitorul, din­tr-o revistă redactată la ma­şi­na de scris într-un jurnal de ca­litate. A iniţiat şi a coordonat apariţia mai multor volu­me din Alma­na­hul Ves­ti­to­rul, a­pă­­rute, de as­e­me­nea, în con­­di­ţii remarcabile şi conţinând materiale importante pentru cunoaşterea vieţii biser­i­ceşti a Diasporei româneşti din Eu­ropa Occidentală. A intensificat ritmul şi solemnitatea mo­men­telor comemorative la mor­min­tele eroilor români aflate în diverse ţări europene şi a cultivat prezenţa ro­mâ­neas­că şi în­gri­jirea mor­min­te­lor ­marilor per­sonalităţi ro­mâ­neşti din ci­mi­­tirele pa­ri­zi­e­ne: Brâncuşi, Enes­cu, Mi­tro­po­litul Visarion Pu­iu, Ar­hi­e­pis­copul Teofil Io­nes­cu etc., unele dintre ele proscri­se în propria ţară.

În condiţii modeste şi de cele mai multe ori singur a străbătut distanţe mari pentru a fi prezent la hramurile şi evenimentele comunităţilor româneşti din toată Europa Occidentală.

A reprezentat Biserica noas­tră la numeroase întruniri inte­ro­rtodoxe şi intercreştine. A cul­ti­vat relaţii frăţeşti cu ceilalţi ie­rarhi ai Diasporei ortodoxe şi raporturi cordiale cu autorităţile ci­vile şi cu responsabilii Bi­se­ri­ci­lor care găzduiau comunităţile or­todoxe româneşti.

În anul 1990, când pentru Diaspora românească se în­tre­ză­rea o nouă configurare a organizării bisericeşti, dată fiind migraţia unui număr tot mai mare de români spre ţările occidenta­le, Înalt Preasfinţitul Părinte Ar­hiepiscop Adrian s-a retras la pensie. A rămas la Paris, unde a trăit în modestie şi smerenie, continuând lucrarea ­du­hov­ni­ceas­că prin slujirea la diferite pa­rohii ortodoxe din Paris sau din împrejurimile acestuia, la Mă­năstirea românească Buna Vestire de la Rosiers, iar mai târ­ziu chiar la Parohia ro­mâ­neas­că Sfinţii Arhangheli din stra­da Jean de Beauvais, deter­mi­nând într-o anumită măsură revenirea acesteia, în anul 2009, sub omoforul Bisericii-mamă.

În timpul verii poposea în ţară, fie pentru tratament în aşe­zămintele noastre de la Te­chir­ghiol sau de la Lacul Sărat, fie pentru odihnă în mănăstirile din Moldova, mai ales la mă­năs­ti­rile Savu şi Pogleţ, bucurân­du-se de prietenia şi ospitalita­tea Înalt Preasfinţitului Părinte Ar­­­hi­episcop Eftimie al Ro­ma­nu­lui şi Bacăului şi ale Preasfinţi­tului Pă­rinte Episcop-vicar Ioa­chim Bă­căuanul, care i-a fost ală­­turi la Paris vreme de un de­ce­­niu. Sfâr­şitul vieţii sale pă­mân­­­teşti a fost marcat de o scur­tă, dar grea su­ferinţă creş­ti­neş­te în­durată, cu răbdare şi cu nă­dej­de în mi­los­tivirea lui Dum­nezeu.

La acest moment de vremel­ni­că despărţire până la ob­şteas­ca Înviere îi aducem omagiul nos­tru pentru osteneala depusă în ogorul Sfintei noastre Bi­se­rici, în ţară şi departe de ea. Ne ru­găm Mântuitorului nostru Iisus Hristos, Cel înviat din morţi, să aşeze sufletul său în lu­mina cea neînserată a Îm­pă­ră­ţiei cerurilor, în pacea şi iubi­rea Preasfintei Treimi.

Veşnica lui pomenire din neam în neam!

† Daniel
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Mesaj la înmormântarea Ar­hi­e­pis­co­pului Adrian Hriţcu, marţi, 26 fe­brua­­rie 2013, Mănăstirea Pogleţ, comu­na Corbasca, judeţul Bacău.