Islamul în percepţia Răsăritului primului mileniu creştin (II)

Sfântul Ioan Damaschinul face corecturi riguroase şi în ceea ce priveşte învăţătura Coranului despre Iisus Hristos. Faptul că, în Coran (vezi Sura 5, 116 sq.), prezenţa Fiului lui Dumnezeu întrupat, Iisus Hristos, este privită ca o formă de politeism este respinsă categoric de către Sfântul Ioan Damaschinul. El le reproşează musulmanilor faptul că acceptă mesajul profeţilor Vechiului Testament în alte privinţe, mai puţin pe acela că Hristos (recunoscut în lumea islamică doar ca profet) ar fi Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu.

Este la fel de adevărat însă faptul că argumentaţia Sfântului Ioan Damaschinul, folosită ulterior de mulţi apologeţi creştini, ar trebui cel puţin oarecum nuanţată; şi anume, în sensul că limba arabă, aşa cum precizează Siegfried Raeder (vezi S. Raeder, Der Islam und das Christentum. Eine historische und theologische Einführung, Neukirchener Verlag, 2003, p. 170), foloseşte două noţiuni pentru ceea ce se cheamă "cuvânt": kalam şi kalima. Kalam reprezintă o expresie colectivă (nomen collectivum) şi înseamnă "cuvânt" sau "vorbă"; kalima, în schimb, semnifică cuvântul singular (nomen unitatis). Niciodată, în Coran, când se face referire la Iisus, nu se foloseşte vocabula kalam, ci totdeauna kalima. Într-un alt context, în calitatea sa de mare ascet, Sfântul Ioan Damaschinul nu ignoră pseudomorala islamică, mai precis "morala sexuală" a islamului, aşa cum este ea ilustrată în Coran, cu referire directă la Sura a 4-a, consacrată femeilor: "Luaţi de soţii pe acelea care vă plac dintre femei - două, trei sau patru..." (Sura 4,3; ibidem, p. 319). De altfel, picanta căsătorie a lui Mahomed cu soţia fiului său vitreg, Zaid, este exemplul cel mai sugestiv în această privinţă (vezi Sura 33; cf. Sfântul Ioan Damaschinul, loc. cit., pp. 665, 100-110). Din toate referirile sale la islam rezultă, în mod indiscutabil, că Sfântul Ioan Damaschinul, în primele secole după apariţia acestei noi religii, o cunoştea suficient de bine, mai ales că este de origine arabă şi fusese demnitar la curtea califului din Damasc. Din capitolul consacrat islamului, în istoria ereziilor, ca şi din alte lucrări ale sale, rezultă că Sfântul Ioan Damaschinul a surprins foarte limpede teme care, în relaţia creştinismului cu islamul, au rămas la fel de actuale până azi: contextul istorico-religios în care apare Mahomed, vocaţia sau nonvocaţia sa de profet, tradiţiile biblică şi postbiblică pe care le-a preluat, învăţătura sa despre Dumnezeu etc. Toate acestea, laolaltă, îl prezintă pe Sfântul Ioan Damaschinul, cu certitudine, ca pe un creştin foarte bine pregătit al Antichităţii târzii din punct de vedere teologic şi filosofic. Atitudinea Sfântului Ioan Damaschinul faţă de islam este doar un exemplu din rândul teologilor creştini răsăriteni, fie ei chiar şi anonimi, care au intrat în dispută sau dialog cu islamul pe diverse probleme. Din acest punct de vedere, Răsăritul creştin se poziţionează cu multe secole înaintea Occidentului. Când, în sfârşit, Occidentul creştin a început să fie preocupat serios de islam n-a făcut altceva decât să preia, în primul rând, informaţiile, mai vechi sau mai noi, din Răsăritul creştin.