Istorii cu tâlc: Nu oricine poate fi conducător

Un articol de: Ionuţ Bursuc - 19 August 2007

Avva Orsisios a zis: „O cărămidă nearsă, aşezată la temelia unei case, aproape de râu, nu rezistă nici o zi, dar dacă e arsă, se face ca piatra. La fel, un om cu simţire trupească, unul care nu s-a ars ca Iosif, în frica de Dumnezeu, se sfărâmă îndată ce ajunge conducător. Aceştia au multe ispite, căci trăiesc între oameni. De aceea, e bine ca omul care-şi cunoaşte măsura să fugă de greutatea puterii. Cei tari în credinţă sunt de neclintit. Dacă e să vorbim despre acelaşi Iosif, vom spune că nu era de pe pământ - câte ispite n-a avut, şi în ce ţinut, acolo unde pe atunci nu era nici urmă de credinţă în Dumnezeu! Dar Dumnezeul părinţilor săi a fost mereu cu dânsul şi l-a scăpat din toate necazurile, iar acum stă împreună cu părinţii săi în împărăţia cerurilor. Noi, la fel, cunoscându-ne măsura, să continuăm lupta spirituală. Abia aşa vom putea scăpa de Judecata lui Dumnezeu“. („Pateric“, Ed. Polirom, Iaşi, 2003)